Rușine?! E acesta monstrul de sub pat al fiecăruia? Și ce e de făcut?

Am scris cu greu acest articol. De fapt, l-am lăsat într-un document pe calculator de pe la începutul verii, iar acum e cam toamnă de ceva vreme. Mi-am schimbat și calculatorul și despre rușine tot nu am publicat. Cumva, mi-a fost rușine…de rușine.
Rușine! Rușinică! Offf…
E un sentiment foarte, foarte, greu! Începe așa, ca o mahmureală – adică nu știi exact ce ți se întâmplă. Apoi atârnă tare aiurea în toți porii tăi. Și te blochează de la viață! Voi, cei care (mai) simțiți rușine, nu simțiți de fapt la fel?
Ne place sau nu să recunoaștem, generațiile crescute în timpul și puțin după comunism s-au bălăcit în acest sentiment. Vorba “să îți fie rușine” era folosită mai frecvent ca bună ziua. În Oltenia și inclusiv la mine în casă se folosea “rușinuț” în loc de “vagin” pentru fetițe. Discuțiile despre sexualitate – chiar și cele banale – stârneau rușine. Copiii erau mai preocupați să nu cumva să își facă părinții de rușine (?!) decât să fie copii. Iar dacă cineva te considera nerușinat, mamă, mamă!
Eu am crescut cu rușinea în brațe. Îmi era rușine de gânduri ale mele. Mulți ani mai târziu am aflat că poartă un nume, intruzive și că sunt perfect în regulă.. De amintiri. De lucruri din jur. De mine. De Dumnezeu știe ce, pentru că în realitate nu aveam de ce. Chiar nu aveam. Ca mine, sunt mai toți, știu asta acum.
Ce păcat! Ce rușine că a existat atâta rușine.

Și ce e rușinos (HA!) e că și azi există oameni care consideră că această rușine trebuie lăudată și perpetuată.
Chiar citeam la un moment dat un comentariu la unei doamne care plângea sincer după vremurile în care nu te puteai comporta ca…tine, că știai…de rușine. Super! Sunt oameni care cred că e bine să înoți în rușine, că e sinonimă cu educația, cu bunul simț, cu empatia. Nu e!
Doctorul psihiatru și cercetător David R.Hawkins chiar a pus într-o hartă promovată azi la nivel internațional nivelurile de conștință umană. O scară cu progresie logaritmică – nu aritmetică, elaborată în peste 30 de ani de studii, clasifică și caracterizează emoțiile cele mai cunoscute din punct de vedere al vibrației. Pe ultimul loc se află…rușinea.

Eu nu o să vin niciodată pe aceste blog- și nicăieri de fapt, să spun că nu e bine să accepți, să simți, să admiți o emoție care e in tine. Una e să accepți rușinea pe care o simți, să o trăiești, să o povestești dacă simți nevoia, și alta e să o ridici în slavi și să îi conferi caracter educațional și conotații benefice.
Rușinea…
când nu e acceptată, trăită și, într-un final, dată la o parte, ucide visuri și iubiri și realități și suflete.
În același timp, rușinea,
când e negată ca ce e – adică ucigașă de visuri, de iubiri, realități și suflete, sau, mai rău, când e negată cu totul și asimilată cu lucruri pozitive ca educația sau bunul-simț, face fix la fel. Ucide visuri, iubiri, realități și suflete.

Deci ce e de făcut cu această rușine?
Cred că ideea e…să nu ne mai fie rușine….de rușine!
1.Să nu o mai fardăm în ceva pozitiv, în ceva educațional, în ceva bun care merită dat mai departe;
2. Să o simțim ca atare, noi ăștia toți care încă o avem în noi – și să îi dăm drumul când putem.
Am scris acest articol – pe alocuri îngălat și prea stufos, pentru că am încă rușine în mine, inspirată de cel din SCENA 9 al jurnalistului și dramaturgului Ionuț Sociu. Îi mulțumesc că i-a spus rușinii pe nume și m-a determinat și pe mine să fac asta în felul ăn care simt acum. Până la urmă, rușinea nu e nicio…rușine.
FOTO: SHUTTERSTOCK/ UNSPLASH/ BZI
Am mai scris și:
DESPRE RESPINGERE: SUNT CRISTINA ȘI AM FOST ȘI RESPINSĂ! ȘI DOARE! ȘI CE DACĂ?
Și într-un stil haios, dacă vrei să râzi
10 Comments
„Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz, / Un vierme ce mananca albeata din obraz”, spunea Vasile Alecsandri in poemul „Dan, capitan de plai”, dar mai tarziu am auzit o zicala usor ciudata, dar interesanta: cu rusinea, mori de foame! Se referea la faptul ca, atunci cand ceva iti lipseste si ai mare nevoie de el, sa ceri si sa lasi rusinea la o parte, astfel fei regreta ca nu ai incercat.
„Ar trebui sa iti fie rusine!”, „Esti un nerusinat!” sunt doar cateva expresii pe care le auzeam de la profesorii cand cineva facea ceva rau, iar noi ascultam cuminti si parca acel cuvant trimitea cate o sageata fina spre mine ca sa stiu ca, daca voi face ceva asemanator, voi fi la fel catalogat. Si nu faceam! =))))
„Discuțiile despre sexualitate – chiar și cele banale – stârneau rușine” – cea mai mare rusine era sa pronunti o injuratura sau numele unui organ sexual, iar acum il auzi la fiecare 100 de metri din partea oricui sau a unor copii de la care nu te asteptai sa stie asa ceva. Era comunismul mai bun sau am inteles, unii, gresit democratia? La cum sunt vremurile acum, pe cine mai preocupa raspunsul la aceasta intrebare?! Pe NIMENI!!!
Cred ca ambitia, optimismul si rusinea sunt 3 lucruri care definesc un om: ambitia te propulseaza spre realizarea proiectului, optimismul te face sa crezi in ceea ce faci si sa perseverezi, iar rusinea te face sa parcurgi drumul corect, fara a deranja alti oameni intr-un mod neplacut. Toate acestea modeleaza un om intr-un mod armonios, creand o persoana ce va fi respectata de toti cei din jurul ei.
Imi aduc aminte de o situatie comica din fotbal, in care un jucator ajunsese sa joace pentru Bayern Munchen, iar Thomas Muller il invata numai lucruri „rusinoase” pentru ca apoi sa rada de el cand le pronunta (el nestiind limba germana). Cand i-a zis sa il invete sa vorbeasca frumos, acesta i-a raspuns ca trebuie sa mearga la Toni Kroos, daca vrea sa invete lucruri frumoase, nu injuraturi. Deci …. rusinica, Muller!!!
Inchei cu niste versuri din Mihai Eminescu, versuri care se potrivesc unor oameni (stim noi cine!) din „varful piramidei” tarii noastre: „Niste rai si niste fameni, / E rusine omenirii, sa va zica voua oameni!”
Mult succes in continuare!
@ionut- multumesc mult pentru comentariu! nu suntem pe aceeasi lungime de unda in ceea ce priveste perspectiva asupra rusinii, dar sunt ok si opinii separate, eu le astept pe blog, asa crestem; eu tot cred ca, desi e in regula sa simti rusine, ca esti om si ai multe rani, din pacate, nu e ceva de incurajat urmasilor urmasilor nostri, ca sa zic asa; eu cred ca, cu cat mai putina rusine existenta, fie ea manifestata sau latenta, cu atat mai bine;
Pingback: Care e treaba cu gândirea pozitivă dusa la extrem? De ce nu mai avem voie să fim triști, furioși, supărați? - Parfum de femeie
Pingback: Fii bogat și în... informații corecte! De ce este importantă educația financiară? - Parfum de femeie
Pingback: De ce nu a cerut Delia părerea mea legat de copii? Sau Daniela Crudu? Halep de ce nu a întrebat când să se retragă? Și mai sunt alții... - Parfum de femeie
Pingback: Cât de frică vă e să greșiti? De ce e o greșeală un BAU-BAU? Și nu, nu e despre Ana Morodan! Sau e?! - Parfum de femeie
Pingback: Am obosit să mai fiu pompierul de serviciu! Și nu, nu mă refer la varianta kinky! - Parfum de femeie
Pingback: Despre anxietate, cu maximă sinceritate! Ce, de ce și mai ales ce e de făcut? - Parfum de femeie
Pingback: Informația deținută NU mai înseamnă demult putere! Ce pun eu, ce punem noi în loc? - Parfum de femeie
Pingback: Și uite așa, lumea are oameni în teren - care acționează și oameni pe margine - care au păreri! Tu unde ești? - Parfum de femeie