„Tati part-time” și Eva Măruță, prin ochii unei foste colege a lui Măruță! Sau de ce oamenii își pierd vremea bombănind binele?!

Familia Măruță la premiera filmului "Tati part-time"

Am fost sâmbătă seara la comedia “Tati Part-Time”, undeva la un mall liniștit din București. Da, există așa ceva în capitală chiar și în weekend. Recunosc că mi-am făcut timp, într-o perioadă copleșitoare din multe puncte de vedere pentru că am fost colega lui Cătălin timp de 11 ani, între 2007 și 2018. Am lucrat puțin și cu Andra și chiar mi-am dorit să văd un proiect de cinema marca Măruță. Și un copil care are deja opt ani și, știam din trailere, un munte de talent din punctul meu de vedere.

„Tati part-time”

Am intrat în sala de cinematograf cu o stare puțin…tristuță, după ce m-am și plâns vreo două ore la o amică suficient de deschisă încât să mă asculte. Am ieșit veselă și țopăită, după o oră și ceva de râs. După ce prietena care m-a însoțit s-a amuzat și mai tare ca mine. Și după ce m-am simțit bine cu oameni în jur la fel de veseli. Că mă gândesc că cei de pe scaunele de pe lângă nu simulau hăhăiala doar pentru că dăduseră bani pe bilet.

Eva Măruță pe platourile de filmare

De fapt…

….chiar așa, am ieșit din cinema: veselă și cu sufletul ușor. Cu vocile, grijile și proiectele din cap puse pe silent și cu gânduri frumoase. Și asta în condițiile în care intrasem, v-am povestit, cam tristuță și copleșită de lucruri personale.

Practic, cu doar prețul unui bilet la cinema și a câțiva nachos cu ketchup, mi s-a schimbat radical starea. Afacere, vă zic! O ședință de terapie de orice fel m-ar fi costat cel puțin de patru ori mai mult. Acestea fiind zise, am ajuns bucuroasă acasă, am dat niște mesaje importante, m-am relaxat și am dormit bine. Deci, repet, cu banii dați pe un bilet de cinema și pe niște crănțănele, am făcut minuni pentru starea mea. Eram recunoscătoare. Bun!

Eva Măruță

„Tati part-time” și Eva Măruță

Dimineață, m-am trezit cu două tipuri pe mesaje:

  1. Unul era al prietenei care mă însoțise, mamă faină a doi copii, scriitoare și în curând autor de povești; îmi spunea sincer “jos pălăria pentru film”; mai precis, alegea să aprecieze valorile promovate – curaj , autenticitate și talent incontestabil ale copilului; se lăsase inspirată și bucurată de producție;
  2. Al doilea era un articol din feed-ul meu de Facebook, altfel un text bine scris, care făcea, a „n”-a oară pe internet, analiza faptului că toată tevatura asta cu „Tati Part-Time” e o chestiune de branding – sau mai degrabă un recul al brandingului Măruță  și al faptului că acum milioane de ani, pe vremea dinozaurilor ( când lucram și eu cu Măruță), Cătălin lua nu știu ce interviu sensibil și uite că acum nu e de mirare că mulți ani mai târziu i-au sărit toți în cap fiicei etc etc

Cele două mesaje…

…aflate la poluri complet diferite, digerate dintre așternuturi și cu mintea încă în stare de semi-somn, m-au făcut să mă întreb niște lucruri:

 “De ce, când avem în față un film care ne face să râdem, o poveste care ne relaxează și un copil indiscutabil talentat, nu alegem automat să facem ce face în mod normal o comedie cu un om? Adică să ne relaxăm, să ne distrăm, să ne bucurăm?”

Afiș "Tati part-time"

„Tati part-time” nu e nici pe departe un film perfect sau o producție care nu ar mai putea să fie îmbunătățită.

E însă, fără discuție, o poveste la care se râde și asta e cel mai bun medicament, nu? Sau, hai să  zicem că sunt oameni care nu au s-au amuzat la film. Sau nu au apreciat replicile. Sau consideră că Eva e total lipsită de carismă.  E perfect în regulă. Gusturile nu se discută. Atâta timp cât sunt argumentate civilizat.

Numai că, în mediul online, majoritatea comentariilor negative și a articolelor care fac trafic nu au nicio referire la jocul actorilor, la calitatea scenariului sau la calibrul filmului.  În schimb se leagă de notorietatea familiei Măruță și de modul în care părinții sunt percepuți. De calitatea Evei de fiică a Andrei și a lui Cătălin. De modul în care fetița e sau nu e potrivită pentru rol pentru că o cheamă Măruță în certificatul de naștere și așa mai departe.

Practic, un întreg film, o poveste de aproape două ore, o serie largă de actori cu experiență și o fetiță care reușește la opt ani să aducă mii de oameni în cinematograf și să îi mai și țină acolo parcă nici nu mai există. Nu mai spun că mulți dintre cei care discută despre producție nici măcar nu au văzut filmul.

„Tati part-time” și Eva Măruță, prin ochii unei foste colege a lui Măruță!

Dacă citești articolul pe care l-am scris acum cinci ani, când plecam din echipa La Măruță și îl descriam pe Cătălin ca fiind OM cu multe calități, o să zici că eram și sunt al naibii de subiectivă și că nu văd eu uscăturile din pădure. Numai că, realist vorbind, dacă nici cineva care s-a plimbat prin pădurea aia vreo 11 ani nu vede afurisitele de crengi în neregulă, cine să o facă? Sau hai să zicem că acum cinci ani se poate afirma că eram abia plecată, plină de nostalgie etc etc. Dar acum, o jumătate de deceniu după, dacă îmi păstrez opinia, înseamnă că se bazează pe ceva, nu? 

Dar și dacă nu îl cunoști cu adevărat pe Măruță, sau îl cunoști și nu îl placi, sau nu îl apreciezi pur si simplu, ce legătura are asta cu un film menit să te facă să râzi? Și, ce să vezi, pe majoritatea celor care îl văd chiar îi face, pentru că nu mi-am imaginat veselia din sala de cinema.

„Tati part-time” – concluzii

Cătălin Măruță, Andra, toată familia Măruță, toată echipa La Măruță – trecută, fostă sau viitoare, toată distribuția din „Tati Part-Time” nu sunt sinonime cu  „PERFECT”. Nimeni de pe acest Pâmânt nu e. Nici eu, apropo, pam pam. Ceea ce contează, de fapt,  e focusul nostru și ceea ce alegem să vedem într-un om, într-un loc, într-un produs. În cazul fimului ”Tati Part-Time” poți vedea și aprecia –sau nu – povestea, jocul actorilor, scenariul și așa mai departe.

Există și astfel de situații, din fericire, dar multe comentarii și articole care fac trafic sunt axate pe familia Măruță și pe ce greșeli au făcut membrii ei din punctul personal de vedere; pe comentarii despre nepotism (?!), pe idei, nemulțumiri, frustrări și atacuri personale,  fără niciun argument sau altă noimă decât jignirea.  

Alex Bogdan

Îmi pare sincer rău că atâția oameni aleg să vadă toate acestea din urmă. Asta când ar putea să închidă televizorul la nevoie. Să nu meargă la cinema și, în general, să își caute fericirea în altceva. Îmi pare sincer rău și că, dintr-un film menit să ne facă să râdem, cu un copil precoce care se dovedește un munte de talent – practic din ceva pozitiv și cu mult BINE, cum am zis și în titlu, o parte din spectatori aleg să vadă și să vocifereze uscături.

„Tati part-time”

Mă bucur că mai sunt și oameni precum prietena care m-a însoțit la film; vreau să văd tot mai mulți așa, oameni care apreciază talentul, replicile, valorile promovate. Pe internet, din fericire, apar și aceia. În plus, mie îmi pare în continuare bine și că, în prețul unui bilet la film și al unor nachos cu ketchup, am primit o porție de bună dispoziție. Am râs aproape două ore și mi-am schimat radical starea! Mulțumesc!

FOTO: INSTAGRAM TATI PART-TIME

Am mai scris și:

INFORMAȚIA DEȚINUTĂ NU MAI ÎNSEAMNĂ DEMULT PUTERE! CE PUN EU, CE PUNEM NOI ÎN LOC?

DESPRE RESPINGERE: SUNT CRISTINA ȘI AM FOST ȘI RESPINSĂ! ȘI DOARE! ȘI CE DACĂ?

Și într-un stil haios, dacă vreți să râdeți:

„LA BLOC”, PE BLOG (1): VECINII NOŞTRI DE TOATE ZILELE…

LA BLOC, PE BLOG (2): ADMINISTRAŢIA BLOCULUI SAU ZOO DE LA PARTERLA BLOC, PE BLOG (2): ADMINISTRAŢIA BLOCULUI SAU ZOO DE LA PARTER

LA BLOC, PE BLOG (3): DESPRE PĂSĂRI ȘI PĂSĂRICI! LA PROPRIU

3 Comments

  • Vasi
    Reply

    Bună, Cristina!
    Felicitări pentru articol!
    Recomand celor care aruncă în dreapta și în stânga cu noroi să asculte povestea ,,Fetița care rănea prin cuvinte”. Cei mici, de cinci ani, au înțeles că e sănătos și pentru tine, dar și pentru cel de lângă tine, să te gândești puțin înainte de a vorbi , indiferent de situație. Să fii astfel un om
    bun! Cu suflet! Și care gândește și-i pasă!!

  • Ionut
    Reply

    Scriu aceste randuri sub atenta „supraveghere” a unei raceli, care m-a trantit in pat si nu ma lasa sa fac nimic … chiar nimic. Dar cum sunt un mare fan al familiei Maruta, nu puteam sa las un asemenea articol fara un comment din partea mea.
    Nu cred ca era cazul sa se arunce cu atat de mult hate asupra unui copil de 8 ani, care a facut un film superb, de bun simt, care nu are cuvinte obscene sau injuraturi si care poate prezenta un fragment din viata oricarui copil. Sa stai la un unchi o perioada de timp este ca si cum ti-ai petrece vacanta de vara la bunici, deci nu stiu ce este asa wow si diferit de viata normala a unui om.
    De cand a aparut afisul filmului, mi-am dat seama ca filmul este o productie privata, cu bani personali, deci cei care se tot agitau ca de ce este Eva personaj principal au primit mai tarziu raspunsul din partea lui Catalin, care a spus exact ce gandisem eu la inceput.
    Asa cum spunea patronul lantului de restaurante Taverna Racilor, „decat sa stai si sa arunci cu hate pe net, mai bine faci ceva util cu viata ta”, asa le-as spune si eu acelor persoane, care nu stiu cu ce se mananca cinematografia, nu stiu ce inseamna un platou de filmare, deci, mai bine iti vezi de treaba si nu incepi sa vorbesti despre un domeniu in care nu ai cunostiinte, ca singur iti faci reclama.
    Din partea mea, le doresc multa sanatate, putere de munca si astept cu mare drag si interes partea a II-a a filmului (nu sunt singurul care isi doreste acest lucru!), daca va exista. Dar sper sa existe si sa nu se descurajeze din cauza unor comentarii rautacioase, care nu au nici un fundament la baza.
    Succes in continuare!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *