DEZVOLTARE (FOARTE) PERSONALĂ Archives

martie 21, 2020

Cele 4 legăminte în vreme de pandemie Coronavirus! Criza asta e examenul maturității noastre

Cum mi-a venit ideea să scriu un articol despre „cele 4 legăminte în vreme de pandemie Coronavirus?” Întâi mi-am amintit de o perioadă petrecută la Geneva. Acum câțiva ani, în timpul unei vizite la Organizația Națiunilor Unite (ONU), un ghid sexy și cam fain (am fost îndrăgostită de el vreo 2 ore) ne-a pus tuturor celor din sală o întrebare deloc sexy, deloc faină, dar care m-a făcut să privesc altfel cerul elvețian:

“E cineva de aici care a trăit războiul?”

Nu a ridicat nimeni mâna, deși sala era plină de cetățeni ai lumii. Ghidul cel sexy a continuat:

“Nimeni?! Mă bucur tare! Vă dați seama ce norocoși sunteți? De câte ori am vizitatori care au trăit vremuri de război, energia sălii se schimbă la întrebarea asta, să știti! Voi nu ați cunoscut niciodată ce au cunoscut ei, iar asta vă face foarte norocoși.”

Au trecut de atunci mai bine de 5 ani, dar vorbele lui m-au urmărit. Acum îmi răsună parcă le-aș fi auzit ieri și un pic din mine se cutremură.

“E cineva de aici care a trăit războiul?”

Citește mai departe

martie 17, 2020

Întrebarea nu e dacă ne e greu! Întrebarea e ce e cel mai greu ACUM și ce e de făcut?

Ce să vă zic? Îmi e dor de poze cu pisici! Multe pisici! Vă rog eu, multe, multe, multe! Hai și căței! Și papagali (mă rog, ăia mai apar, pe ici, pe colo). Îmi e dor de multe lucruri, de la îmbrățișări de la oameni de care îmi e dor tare, până la lămâi și spirt medicinal din belșug. Și Doamne, îmi e dor de îmbrățișări…

Citește mai departe

martie 4, 2020

De ce isteria Coronavirus mă isterizează? Cu probleme de sănătate de 12 ani, știu ce înseamnă panica

De când “hapciu, Coronavirus” a devenit noul “mâinile sus, se trage”, iar prețul unei măști medicale a început să rivalizeze cu cel al cireșelor cumpărate în mai, mi se pare că trăiesc într-un banc cu guturai! Adică într-o glumă expirată, al cărei rezultat nu e amuzamentul, ci panica.

Recunosc: inițial, am ignorat isteria asta! Apoi toată povestea mi-a făcut ochii rotocol și am mai ignorat-o puțin! După care a ajuns să mă irite! După care mi-am dat seama că eu am trăit-o! Cam acum vreo zece ani, când eram foarte, foarte tânără și foarte, foarte speriată.

Și, cu toată asumarea și convingerea, pot să vă transmit din tranșeele fricii că…cel mai frică ar trebui să ne fie de frică!

Citește mai departe

februarie 23, 2020

Da, am fost un copil „victimă a bullying-ului” ani de zile! Cum văd ca adult cei mai negri ani din viața mea

M-am surprins pe mine când am dat titlul acesta legat de anii în care am suferit de pe urma bullying-ului! Cei mai negri ani din viața mea? Serios?! De unde a ieșit asta? Și eu care cred că evit să mă victimizez! Și nici nu mă prinde prea bine coroana unei “drama-queen”. Decât “regina-dramelor”, prefer să mă numiți “regina pufarinelor”-oricând, oricât, a “sfântului-sushi” (doooh) și a telenovelelor (personale, nu degeaba mă cheamă Maria Cristina, ay, caramba, mi amor).

Dar, da! Sintagma “cei mai negri ani din viața mea”, asociată perioadei în care am fost un copil bullied (agresat, hărțuit) e potrivită. A venit natural, m-a speriat, mă sperie, dar se potrivește.

Ca adult, am trecut prin momente foarte grele! Dar…le-am traversat ca adult!

Când însă mă uit în oglindă și îmi spun “am fost un copil bullied, agresat, hărțuit”, ceva îmi retează respirația, ceva îmi apasă pe suflet și ceva mă face să îmi simt sângele în vene mai vâscos și mai greu – a furie, a tristețe și a neajutorare. Pentru că am trecut prin acele momente, prin acei “cei mai grei ani din viața mea”, ca și copil. Și asta e cu totul altceva…

Citește mai departe

februarie 2, 2020

Am fost un copil nefericit! Și ce? Niciodată nu e prea târziu pentru o copilărie fericită

urs 1 — Pentru fetița care eram…și pentru tine…

În copilărie, când eram mică-mică-mică, eu credeam că oamenii din televizor întră noaptea în cutia pe atunci de lemn, rămân acolo pe tot timpul zilei să îi văd eu când am chef (mă rog, când aveau chef părinții) și apoi pleacă, se duc la treaba lor și vin alții!

Mai credeam că televizor color înseamnă o cutie de lemn vopsită cu dungulițe colorate, mestacam guma dacă o găseam pe jos și credeam că într-o zi sigur o să vină Bobby sau Pamela din Dallas în orășelul meu oltenesc de nici 20 de mii de locuitori și sigur, dar sigur, eu o să mă împrietenesc cu ei. Mai mult cu Bobby, mă rog….

Citește mai departe

ianuarie 22, 2020

Iadul e pavat cu intenții bune: ale mele și ale tale! De ce?

Bancul e ultracunoscut, dar mereu actual:

La școală, învățătoarea îi întreabă pe copii ce faptă bună au făcut în ultima săptămână.

Gigel: „Eu am ajutat o bătrânică să treacă strada”.

Învățătoarea: „Bravo, băiete”

Ionel: „Și eu am ajutat o băbuță să treacă strada!”

Învățătoarea (entuziasmată): „Felicitări și ție”

Vasilică: „Eu am ajutat o femeie bătrână să treacă strada”

Învățătoarea (uimită): „Și tu, copile? Cum, ați făcut toți aceeași faptă bună?

Gigel: „Foarte simplu! A fost nevoie de toți trei pentru că băbuța nu voia nici în ruptul capului să treacă strada!”

Deși numele meu e Cristina-Maria, am fost, pe rând, și Gigel și Ionel și Vasilică și băbuța, în ecuația vieții mele. Mai nou, de când observ cu mai mare atenție oamenii, am devenit și “învățătoarea” din banc, iar în jurul meu plouă cu Gigei și cu Ionei! Torențial! Și cu biete băbuțe, catapultate direct în mijlocul străzii, de unde nu știu încotro să o ia!

O prietenă îmi povestește că nu mai scapă de mama care o bate la cap să facă vaccin antigripal! Prietena are peste 40 de ani. Un amic vrea să își schimbe jobul și casa și viața, dar familia se împotrivește cu toate armele! CU TOATE ARMELE! Amicul are peste 30 de ani! Cineva foarte drag mie și-a deshis de curând o afacere cu potențial, dar tatal lui “cineva drag”, fost om de afaceri (de succes), îi explică de câte ori are sau n-are ocazia cât de greu e să ții un business, cât de bine e să nu ai un business și în general ce decizie greșită a luat el, că a renunțat la o viața ușoară, fără business, normal.

Citește mai departe

ianuarie 20, 2020

Procrastinarea (2)-un fel de monstru de sub pat! Cum să te vindeci?

Eșți procrastinator-șef și tocmai ai mai amânat o dată ce e important și ai ales să vezi poze cu pisici? Cuvântul “mâine” e favoritul tău, dar în dicționarul personal înseamnă “cândva” “altădată” “odată și odată” sau “vreodată”? Pentru tine există un supererou! Un super-salvator, un tătuc al tătucilor care abia așteaptă să tăbăcească fundul tuturor problemelor tale! Numele lui e: VIITORUL TU!

VIITORUL-TU e undeva, la o petrecere exclusivistă, ciocnind șampanie cu VIITOAREA-EU. Asta după ce amândoi au rezolvat ce aveau de făcut și au pus în practică absolut-toate-acele lucruri pe care noi spunem că le vom face mâine sau cândva. VIITORUL-TU și VIITOAREA-EU au o carieră fulminantă, o sănătate de fier și o viață personală bulbucind în iubire și relații împlinite!

Citește mai departe

ianuarie 14, 2020

Ne simțim tot mai singuri si mai neiubiți, dar nici nu “deranjăm” singurătatea altuia! DE CE?

Știți acel MEME faimos în toată lumea numit „pisica singură/pisica in singurătate” (lonely cat)? Compus din câteva benzi desenate, prezintă un animăluț pe care iți vine să îl iei în brațe, dar care se văicărește că :

“sunt atâââââât de singur(ă)”

„de ce trebuie să trăiesc așa singur (ă), în așa singurătate?”

“O să se termine vreodată această singurătate?”

E, și în momentul în care cineva se apropie să îl mângâie, pisoiul se zburlește : “IA-ȚI MÂINILE DE PE MINE!”

Citește mai departe

ianuarie 12, 2020

Procrastinare (pe oltenește “lene”) – ce înseamnă și de ce ne amânăm viața (1)?

Sunt Cristina-Maria și visez la un blog de suficient de multă vreme încât să nu pot să va zic…anul, că mi-ar fi rușine! Pot să va spun însă că articolul asta trebuia să fie gata demult, dar… am avut treabă! Fix când să mă apuc, am realizat că nu îmi beam ceaiul din cana preferată. (?!) Că doar are mesaj motivațional și cum pot să scriu fără motivație?! Așa că i-am făcut mutație musetelului! După un timp greu de definit, am realizat că tot ce aveam în cap era legat de ce biscuiți ar merge la ceai. Nu mă hotărâm!

Ca să nu mai pierd timpul cu prostii (?!) am decis să îmi cumpăr mai multe feluri și să mă întorc la blog. Pe drum însă mi-am amintit că vreau să reduc zahărul procesat din alimentație, așa că am luat gutui. Când m-am întors, mi-am dat seama că ceaiul nu are același feng-shui cu gutuile ca și cu biscuiții, așa că hai să reconsider teoria zahărului. M-am apucat să citesc articole despre zahăr, zaharoză, sucraloză, zaharină, aspartam, miere de albine, extract de ștevie și sirop de agave. Și care poate îndulci mai sănătos biscuiții?!? Când am terminat, era vineri! De articol, care e despre procrastinare, mă apucasem marți! Superb!

Citește mai departe

ianuarie 8, 2020

Recunoștința pentru începători și avansați – un (foarte) mic tratat

“De ce să fiu recunoscător? Cui? De ce? Nu am primit niciodată nimic, de la nimeni!” mi-a trântit un amic bosumflat. Intelectual, ras, tus, frezat, tată responsabil, știți modelul, ai fi crezut că înțelege. Dar nu, nu înțelegea! Și știți ceva? Nici eu nu am înțeles mult timp! Și acum îmi e greu, uneori! Mental, pricep fără probleme! Cu inima, pricep uneori, de mai multe ori, nu mereu!

Dar ce e recunoștința?

E foarte interesant pentru că, pe dexonline, primul sens al recunoștinței este“obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine, iar al doilea sens este “recunoaștere a unei binefaceri primite.” Și totuși, recunoștința înseamnă mult mai mult! Și, din perspectiva mea, în niciun caz “obligație”. Cel mult, responsabilizare și responsabilitate! Dar așa cum niciunul dintre noi nu poate fi cuprins într-o definiție de două rânduri, nici recunoștința nu încape într-o simplă explicație dintr-un dicționar.

Recunoștința, în sine, e o lume! Și poate cuprinde lumea întreagă! Presupune capacitatea unei persoane de a vedea ce e bun și pozitiv în viață! Și realitatea e că în absolut orice moment, în absolut orice situație, poți găsi ceva pentru care să fii recunoscător! Asta dacă ai puterea emoțională corespunzătoare și mentalitatea potrivită (ceea ce englezii numesc “mindset”).

Recunoștința, ca o pereche de ochelari care te fac să VEZI

Prietenii mei miopi – o spun cu dragostea și cu dioptriile personale de rigoare, pentru că da, port ochelari – știu senzația pe care ți-o dă o pereche de lentile corect alese. Dar și când o găsești….mamăăăăăăăăă! Prietenii care au norocul să vadă bine fără niciu ajutor, pot să facă un experimet: să împrumute o pereche de ochelari, să observe cum se vede lumea prin ei-că de văzut se vede, dar prost- și apoi să o dea jos! Mamăăăăă!

Și știți ceva? Și cu, și fără ochelari, lumea înconjurătoare e FIX aceeași! Numai că voi o vedeți cu totul altfel!

Citește mai departe