Iadul e pavat cu intenții bune: ale mele și ale tale! De ce?
Bancul e ultracunoscut, dar mereu actual:
La școală, învățătoarea îi întreabă pe copii ce faptă bună au făcut în ultima săptămână.
Gigel: „Eu am ajutat o bătrânică să treacă strada”.
Învățătoarea: „Bravo, băiete”
Ionel: „Și eu am ajutat o băbuță să treacă strada!”
Învățătoarea (entuziasmată): „Felicitări și ție”
Vasilică: „Eu am ajutat o femeie bătrână să treacă strada”
Învățătoarea (uimită): „Și tu, copile? Cum, ați făcut toți aceeași faptă bună?
Gigel: „Foarte simplu! A fost nevoie de toți trei pentru că băbuța nu voia nici în ruptul capului să treacă strada!”
Deși numele meu e Cristina-Maria, am fost, pe rând, și Gigel și Ionel și Vasilică și băbuța, în ecuația vieții mele. Mai nou, de când observ cu mai mare atenție oamenii, am devenit și “învățătoarea” din banc, iar în jurul meu plouă cu Gigei și cu Ionei! Torențial! Și cu biete băbuțe, catapultate direct în mijlocul străzii, de unde nu știu încotro să o ia!
O prietenă îmi povestește că nu mai scapă de mama care o bate la cap să facă vaccin antigripal! Prietena are peste 40 de ani. Un amic vrea să își schimbe jobul și casa și viața, dar familia se împotrivește cu toate armele! CU TOATE ARMELE! Amicul are peste 30 de ani! Cineva foarte drag mie și-a deshis de curând o afacere cu potențial, dar tatal lui “cineva drag”, fost om de afaceri (de succes), îi explică de câte ori are sau n-are ocazia cât de greu e să ții un business, cât de bine e să nu ai un business și în general ce decizie greșită a luat el, că a renunțat la o viața ușoară, fără business, normal.
Citește mai departe
