Vecinii noștri 1

Cum mi-a venit ideea să scriu despre vecinii noștri? Îmi spunea un prieten la un moment dat, exasperat de nu mai știu ce în viață că: “bine că eși tu scriitoare, că ție și dacă îți plouă în casă, în creier sau în suflet, scrii sau vorbeşti frumos despre asta și ai scăpat de frustrări!” Un altul îmi zicea că i se pare mișto că eu, când mă uit la un copac, văd o poveste, pe când el vede frunze!

Ce să zic…Talentul acesta de a împopoţona viața e util când îmi pun sare în loc de zahăr în cafea! Sau când mă trezesc că femeia de serviciu de la piscină mi-a luat, în timp ce făceam duş, prosoapele lăsate pe băncuţă. Fără să vădă că acolo era cheia de la dulapul unde aveam toate cele!

Dar oricât de capabilă aş fi în a-mi colora existenţa, viaţa la bloc mă face uneori să îmi doresc să îmi manifest pustinicul interior.

Citește mai departe
Cum sunt italienii 1

Cum sunt italienii din perspectiva mea? Nu mi-a fost ușor să îmi fac o părere! Cea mai enervantă călătorie de care am avut parte a fost o vacanță organizată acum mai bine de zece ani, la Roma, cu iubitul meu de atunci. Mi-am petrecut o săptămâna gâfâind! Nu vă ganditi că de la vreun “amore” inspirat de romantismul orașului! De la cursele de viteză puse la cale de ex-ul meu de la un obiectiv turistic la altul.  Aveam impresia că voia să-mi arate că n-o fi fost ea Roma construită într-o zi, vorba proverbului și a cântecului, dar, prietene, o poți vizita într-o după-amiază! De doua ori! I-as fi zis eu atunci vreo câteva despre cum probabil nu cu viteza a impresionat-o Cezar pe Cleopatra pe vremea Imperiului Roman, dar m-am abținut. Îl iubeam pe vremea aceea mai mult decât iubeam gelato-ul. Ceea ce, credeți-mă, era mult! Așa că…mi-a mai luat vreo mulți ani până să mă întorc la Roma și să îmi răspund și eu la întrebarea:

Citește mai departe

Hait! Iar unul din momentele acelea în care mă întreabă cineva câti ani am și spun că eu sunt „femeie la (peste) 30 de ani” şi… ŞOC, ŞOC, ŞOC!

femeie 1

Deşi nu am prins inventarea penicilinei, nu am fost colegă cu Traian Vuia și nici nu am mânat oile și românii la independență cu Badea Cârțan, mi se întâmplă des ca atunci când spun că am 35 de ani, să se reacționeze ca și cum l-aș fi cunoscut pe Burebista. O.K, poate nu pe el, pe nepotu-su’! De data aceasta, se declară surprinsă și jenată ca s-a purtat prea familiar și nu „m-a domnit”, o fata obscen de tânără. E prea simpatică să mă supere și cu înțelepciunea vârstei (SÎC), o înțeleg când zice: “Nu mă așteptam, nu arați, nu pari etc.

Citește mai departe
muzica 1

Știți gluma aceea cu: „Atunci când te apuci să cânți Lambada, 5% cunoști versurile, 95% șoracucifoi, eungia șamifeșorai”? E, cam așa eram eu cu muzica în urmă cu mulți ani! Nu înțelegeam mai nimic din ce înseamnă! Dacă m-aș fi dus atunci la concertele la care merg acum și la Festivalurile pe care le iubesc….#șamifeșorai.

Citește mai departe
Despre respingere 1

Să vorbim despre respingere? Pai, să vedem…

Cursuri de dezvoltare personală și ore de psihoterapie o mulțime…

Cărți de psihologie cât să încapă într-o librărie….

Afirmații pozitive grupa mare……

Și uite că iar m-am trezit în situația în care Făt-Frumosul-Chiparosul mi-a zis NU și eu simt iar că mă scurg prin podele! NU ăsta poate să vină după o oră, după o săptămână, o lună sau un an, e făcut din același aluat. Durere! Fizică și de suflet!

Citește mai departe
Cristina Maria-despre frica 1

Frica? Știți ceva? Chiar îmi e frică, fix în acest moment. Îmi e groaznic de frică să scriu despre frică…

Nu știu încă dacă și cât de adevarată e filosofia cu reîncarnarea și cu luatul unei lecții neînvățate dintr-o viață în alta..Încă cercetez și asimilez teoria… Dar dacă e, cred ca eu în prima viață am tot fost alergată de strănepoți ai dinozaurilor și am murit de frică. Și după, cam în toate celelalte vieți, cineva mă alerga sau bântuia sau amenința sau ceva nasol și eu muream de frică. Şi tot așa, până când m-am născut Cristina-Maria in 1984 și am tot preluat și învățat frici….

Citește mai departe
Cine sunt eu? Eu sunt #parfumdefemeie

Cine sunt eu? Sunt un om care, exact ca personajul principal din filmul ce mi-a inspirat titlul blogului, vrea sa respire viața cu toate simțurile! Uneori, vorba olteanului din mine, îi cam iese pe nas atâta trăire! Sau i se înfundă nările! Dar câteodată mi se și taie respirația de la atâta frumos!

Și mai sunt o femeie care, la fel ca cel mai fain și delicat personaj secundar din aceeași producție, dansează fără să știe prea bine ce face! În viață și la party! Dar sunt și mult mai mult și mai multe…

Citește mai departe