medic Germania

Dacă până acum câteva luni o îmbrățișare avea mereu efecte vindecătoare, în prezent, a devenit un gest pe care îl mai putem face doar cu sufletul, în cele mai multe cazuri. Lumea noastră s-a schimbat și, în fiecare zi în care ne trezim, învățăm să trăim altfel. Nu avem manuale, pentru că, deși istoria a mai întâlnit pandemii, noi nu am mai trecut prin asta! Suntem însă aici cu toții! Așa că experiența nostră devine manual pentru alții, iar cea a altora, carte de instrucțiuni pentru noi!

Tocmai de aceea ne uităm peste gard, sau mai bine zis, peste graniță și învățăm! Ne-am amintit lunile astea-deși nu ar fi trebuit să uităm niciodată, cât de important e un sistem medical pregătit de orice. Germania e una din țările europene care ne arată, pe mai multe planuri, că stă bine la acest capitol. Pe teritoriul lor s-a înregistrat primul caz de COVID-19 pe 27 ianuarie, lângă Munchen, în Bavaria.

Citește mai departe
poveste de Paște

În povestea “Colind de Crăciun” ( A Christmas Carol), Charles Dickens vorbește despre bătrânul Ebenezer Scrooge, care, în noaptea de sărbătoare, este vizitat de trei spirite care îi schimbă viața. Fantoma trecutului, fantoma prezentului și fantoma viitorului îi arată, ca într-o oglindă, tot ce ERA, dar nu știa că ERA acolo! Tot ce nu voise să vadă despre el și despre ceilalți! Fără posibilitatea de a putea să fugă din fața propriei imagini, bătrânul Scrooge se uită de fapt, pentru prima dată, la el însuși.

Vi se pare că povestea sună cunoscut în preajma acestor sărbători? Nu familiar în sensul că ați citit cartea sau ați văzut filmul/desenele animate, ci în sensul că, pe undeva, aveți și voi propria poveste-de Paște, de data asta! O poveste care se scrie în această perioadă de izolare.

Citește mai departe
Suedia în pandemia de coronavirus

Grija pentru capra vecinului i-a măcinat de mult pe români. Acum însă, de când ne petrecem timpul în izolare, cu nasul lipit de geam și ochii în display-ul telefonului, preocuparea pentru ce fac vecinii și vecinii vecinilor vecinilor noștri a crescut exponential. Cam ca virusul care ne-a blocat după ușă. Lăsând gluma la o parte însă, de data aceasta, interesul pentru ce face vecinul cu capra lui-virusată sau nu, e complet justificat și recomandat. Pentru că e cazul să înțelegem în ce lume trăim și ce avem de făcut mai departe.

Citește mai departe
cele 4 legăminte coronavirus

Cum mi-a venit ideea să scriu un articol despre „cele 4 legăminte în vreme de pandemie Coronavirus?” Întâi mi-am amintit de o perioadă petrecută la Geneva. Acum câțiva ani, în timpul unei vizite la Organizația Națiunilor Unite (ONU), un ghid sexy și cam fain (am fost îndrăgostită de el vreo 2 ore) ne-a pus tuturor celor din sală o întrebare deloc sexy, deloc faină, dar care m-a făcut să privesc altfel cerul elvețian:

“E cineva de aici care a trăit războiul?”

Nu a ridicat nimeni mâna, deși sala era plină de cetățeni ai lumii. Ghidul cel sexy a continuat:

“Nimeni?! Mă bucur tare! Vă dați seama ce norocoși sunteți? De câte ori am vizitatori care au trăit vremuri de război, energia sălii se schimbă la întrebarea asta, să știti! Voi nu ați cunoscut niciodată ce au cunoscut ei, iar asta vă face foarte norocoși.”

Au trecut de atunci mai bine de 5 ani, dar vorbele lui m-au urmărit. Acum îmi răsună parcă le-aș fi auzit ieri și un pic din mine se cutremură.

“E cineva de aici care a trăit războiul?”

Citește mai departe

Ce să vă zic? Îmi e dor de poze cu pisici! Multe pisici! Vă rog eu, multe, multe, multe! Hai și căței! Și papagali (mă rog, ăia mai apar, pe ici, pe colo). Îmi e dor de multe lucruri, de la îmbrățișări de la oameni de care îmi e dor tare, până la lămâi și spirt medicinal din belșug. Și Doamne, îmi e dor de îmbrățișări…

Citește mai departe
panica 1

De când “hapciu, Coronavirus” a devenit noul “mâinile sus, se trage”, iar prețul unei măști medicale a început să rivalizeze cu cel al cireșelor cumpărate în mai, mi se pare că trăiesc într-un banc cu guturai! Adică într-o glumă expirată, al cărei rezultat nu e amuzamentul, ci panica.

Recunosc: inițial, am ignorat isteria asta! Apoi toată povestea mi-a făcut ochii rotocol și am mai ignorat-o puțin! După care a ajuns să mă irite! După care mi-am dat seama că eu am trăit-o! Cam acum vreo zece ani, când eram foarte, foarte tânără și foarte, foarte speriată.

Și, cu toată asumarea și convingerea, pot să vă transmit din tranșeele fricii că…cel mai frică ar trebui să ne fie de frică!

Citește mai departe

Adevărul e că am auzit de mai multe ori, de-a lungul anilor, ba la școală, ba la facultate, ba la job, ba în găștile de prieteni, fraza asta: nu mai pică odată 1 martie duminica? E, voila! Buna dimineața, primavară! Sigur, era spusă în glumă, dar, parca una puțin strepezită. Pentru ca, din pacate, pentru mulți, toata povestea asta cu 1 martie și micul mărțișor e un fel de sarcină obositoare si atât!

Citește mai departe
Bullying 1

M-am surprins pe mine când am dat titlul acesta legat de anii în care am suferit de pe urma bullying-ului! Cei mai negri ani din viața mea? Serios?! De unde a ieșit asta? Și eu care cred că evit să mă victimizez! Și nici nu mă prinde prea bine coroana unei “drama-queen”. Decât “regina-dramelor”, prefer să mă numiți “regina pufarinelor”-oricând, oricât, a “sfântului-sushi” (doooh) și a telenovelelor (personale, nu degeaba mă cheamă Maria Cristina, ay, caramba, mi amor).

Dar, da! Sintagma “cei mai negri ani din viața mea”, asociată perioadei în care am fost un copil bullied (agresat, hărțuit) e potrivită. A venit natural, m-a speriat, mă sperie, dar se potrivește.

Ca adult, am trecut prin momente foarte grele! Dar…le-am traversat ca adult!

Când însă mă uit în oglindă și îmi spun “am fost un copil bullied, agresat, hărțuit”, ceva îmi retează respirația, ceva îmi apasă pe suflet și ceva mă face să îmi simt sângele în vene mai vâscos și mai greu – a furie, a tristețe și a neajutorare. Pentru că am trecut prin acele momente, prin acei “cei mai grei ani din viața mea”, ca și copil. Și asta e cu totul altceva…

Citește mai departe
urs 1
Pentru fetița care eram…și pentru tine…

În copilărie, când eram mică-mică-mică, eu credeam că oamenii din televizor întră noaptea în cutia pe atunci de lemn, rămân acolo pe tot timpul zilei să îi văd eu când am chef (mă rog, când aveau chef părinții) și apoi pleacă, se duc la treaba lor și vin alții!

Mai credeam că televizor color înseamnă o cutie de lemn vopsită cu dungulițe colorate, mestacam guma dacă o găseam pe jos și credeam că într-o zi sigur o să vină Bobby sau Pamela din Dallas în orășelul meu oltenesc de nici 20 de mii de locuitori și sigur, dar sigur, eu o să mă împrietenesc cu ei. Mai mult cu Bobby, mă rog….

Citește mai departe
La bloc 1

“Pe aici nu se trece!”, celebra lozincă rostită de generalul Eremia Grigorescu la luptele de la Mărășești, e una dintre devizele care chiar m-au emoționat din istoria recentă a României. Când am învățat-o însă prima dată, habar nu aveam că urma să mi-o amintesc într-un context muuuuuuult mai puțin eroic! Adică, la bloc!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

La bloc, pe blog: mașina de gunoi

E dimineață! “Copacii cu frunza neclintită, par zugrăviți! Brobonit de rouă, pământul doarme încă în lumina umedă și nehotărâtă.” Parcă suntem în România Pitorească a lui Alexandru Vlahuță, nu-i așa? NU! Adică fraza de acolo e, din copilărie, fragmentul meu preferat din carte, dar eu NU sunt acolo în diminețile mele! Chiar dacă și în Las București frunza mai e și neclintită și pământul brobonit! De rouă,  mă rog…Dar eu…sunt la bloc! Și, în acest context, în două dimineți din cinci, când cobor LA BLOC să merg LA SERVICIU, acolo rămân! Mai mult decât mi-aș dori! Pentru că, pe pămânul brobonit – de rouă, v-am zis, o ditamai mașina de gunoi blochează TOATĂ STRADA! La o ora de maximă audiență (sic), când tot românul a întârziat deja la serviciu.

Citește mai departe