Mi-am dorit mult să îmi creez un blog. Îmi place să scriu și să citesc de când am amintiri clare. Am făcut asta întâi pe băncile școlii sau pe marginea patului din copilărie, mai apoi în birourile de la muncă, în apartamentul meu de adult, în metrou, în mașină ca pasager, în avion, în parc. Pe laptop, pe telefon, pe agende, pe colțuri de chitanțe, pentru vreo idee creață. Când însă mi-am făcut serios un blog care să mă reprezinte, am știut că, deși pot continua să scriu de oriunde, nu pot publica mesajul meu ORIUNDE.Așa a început căutarea unui domeniu Internet potrivit. Primul pas.
Poți să ieși la protest să strigi că îți pasă sau poți să treci testul pandemiei și să arăți că îți pasă.
Din comunism și din “era celor care nu cuvântă” – așa cum numesc eu perioada în care tăcerea, chiar dacă nu era de aur, era din păcate centură de siguranță – am puține amintiri. Cravata de șoim al patriei, pionier nu am apucat să fiu. Câteva serbări de la grădiniță. Bebelușii primiți cadou de Crăciun de la ultimul Moș Gerilă din viața mea. Apoi a venit Moș Crăciun. Așa cum a venit și libertata într-o altă societate. Nu voi comenta conceptul extins al libertății . Cel puțin principial și constituțional am fost un copil, mai târziu adult, crescut într-o societate liberă.
IMPORTANT: Acest articol nu este nici PRO, nici CONTRA vaccinării! Nici cu AstraZeneca, nici cu Pfizer, nici cu Moderna! Vaccinarea e o decizie personală. Materialul meu nu are intenția să influnețeze în nicio direcție legat de acest demers! E despre cu totul altceva!
Influenceri la nivel international: Cristiano Ronaldo, Kim Kardashian, Cole Sprouse, Chiara Ferragni, Camila Coelho
Influencerii: se fac glume despre ei
Ce e mai viral decât noua tulpină a noului coronavirus? Un nouă postare a noului influencer de top! HAHA! Sau doar HA! Cert e că tot reacționezi, măcar în gândul tău! Exact, la influencerii ăștia!
Influencerii: tata, deși nu a împlinit 60 de ani, nu înțelege bine termenul
Și dacă i l-aș explica, mi-ar flutura sub nas nomenclatorul de meserii, ca să îmi aducă aminte că el m-a educat să fiu om serios. Mă rog! Nu sunt!
Influencerii: poți să râzi de ei, treaba ta, dar dacă râzi prea bine, te poți trezi și tu influencer
Erika, o tânără de 27 de ani din New Jersey a devenit virală pe TikTok cu video-uri amuzante în care îi ia peste picior pe influenceri. Cu peste 597 de mii de urmăritori – iar numărul e în continuă creștere, ea însăși e un influencer acum.
Așadar, îți place sau nu, îi placi sau nu, influencerii fac ce promit că fac: influențează. Iar importanța lor crește pe zi de trece. Poate nu le-o plăcea tuturor câte selfie-uri și-au făcut unii influenceri cu perna din dotare! Dar e foarte posibil ca firma producătoare de lenjerie de pat care apare în poză să fie încântată. Pentru că le cresc vânzările. Și sunt și mulți followers/ urmăritori care vor adora acele poze.
Până în 2019, cuvântul “influencer” nu exista în dicționarul englez Merriam Webser – un fel de tătic al dicționarelor de engleză americană, dacă dicționarele ar avea un (singur) tătic. Acum însă, „influencer”-ul e pentru marketing cam ce e pisica pentru Facebook. Nelipsită.
S…Hai că se poate! S-E…X. SEX! A durut? Da? Da. Știu!
O adolescentă de nici 14 ani, un copil de 13 ani și șapte luni de fapt a adus pe lume un alt copil. A ascuns sarcina nouă luni de familie și a ajuns la spital după ce i-a spus mamei că are dureri abdominale. O altă adolescentă a născut a doua oara, la 16 ani. Poveștile nu sunt de câtiva ani sau de câteva decenii, sunt de câteva zile! Prima s-a întâmplat la Buzău, a doua la Iași. Ambele în țara unde copiii nu au voie să învețe despre S-E-X, pentru că e „rușinos”. Dar nu ne e nici jenă, nici rușine că se întâmplă așa ceva! De ce ne-ar fi? Se întâmplă la alții, nu? Copilul nostru niciodată nu ar….Nu ar…ce? Mi-aș dori, chiar mi-aș dori ca cineva foarte vehement împotriva educației sexuale în școli să continue fraza…Eventual un părinte care îmi spune că eu nu sunt încă mamă, deci nu știu cum e…
Îmi aduc aminte când mă anunța tata că mergem la mare. Aveam 8, 9, 10 ani și mă pregăteam cu o săptămână înainte. Păpușile mele – și aici nu glumesc – se mutau pe balcon, să primească și ele mai mult soare! Întorceam biblioteca cu susul în jos, să decid ce carte merită anul ăsta să meargă la plajă, împreună cu mine. Căutam prin sertare scoicile mari de anii trecuți, ca să aud sunetul marii și să o salut. Să știe că vin! Nu se întâmpla mereu în vacanță ce visam sau ce mi-aș fi dorit! Dar mirosul acela de mare, culoarea “albastru-verde-nu-știu-ce”, nisipul care arde împreună cu aerul, mingea mea albastră de volei și gentuța de paie pe care am lăsat-o la o pizzerie din Constanța – împreună cu amintirea primei pizza din viața mea – îmi fac copilăria să zâmbească.
Știați că în Japonia, cei care iubesc nu spun pur și simplu “te iubesc”? Formularea utilizată s-ar traduce corect în limba română prin expresia “e iubire.” La fel de simplu și de frumos cum ai spune “e zi” sau “e lumină.”
Sunt fana celor două cuvinte rostite împreună, adică “te”+”iubesc”=LOVE la mine (HA!)! Cu toate acestea, expresia “e iubire” îmi dă o stare și mai bună. E iubire peste tot, nu doar în cuplu sau de Ziua Îndrăgostiților!
Și dacă tot e iubire peste tot, orice te poate cuceri, așa-i? Orice poate…dacă poate! Dacă mi-ar fi spus cineva acum mulți ani că mă voi lăsa cucerită de o serie de electrocasnice, aș fi crezut că vorbește sub influența unei supradoze de zahăr.
Atenție: Acest articol (Brand de țară: gura mare, burta și mai mare) nu vă va afecta emoțional! Dar s-ar putea să vă enerveze puțin! Puțin mai mult! Vă înțeleg! Și pe mine mă cam irită, dar asta este!
“ Uite o burtăăăăă! Uite încă unaaaa! O burticăăă! Un burdihan! Moaaaammmmmă! Încă un burtoi!” Cam în stilul asta a fost monologul unui prieten din Suedia, plecat din România când avea 5 ani, ajuns acum la vreo 57. Cât timp ne-am plimbat pe Kiseleff, iar gașca noastră încerca să găsească un restaurant unde urma să facem burtă (mai mare, unii), amicul meu mai mult suedez mi-a numărat abdomenele de burghez din jur. Sau cum să le zic? Ghiozdanele stomacale….Burdufurile…Burticile….Offf! Așadar, „o burtă, două burți, trei, patru…”
Acum, că au trecut puțin zurgălăii, cârnații încep să se așeze – în burtă și pe burtă, iar anul se înnoiește, hai să spunem lucrurilor pe nume: uneori, suntem triști sau furioși de sărbători! Copleșiți de singurătate sau necăjiți! Uneori plângem! Și e OK!
Da, cred în magia Crăciunului. Am avut ani când, în decembrie, eram posedată de clopoței și luminițe. Am fost mereu prima la făcut cadouri, am fost mulți ani fana filmelor de sărbătoare și am iubit această perioadă ca pe o poveste despre sufletul adevărat al fiecărui om.
Cum să personalizezi un cadou? Știți cum se spune: globurile de Crăciun devin tot mai valoroase de la an la an. Sunt tot mai prăfuite, unele din ele mai decolorate sau mai urâțele, dar dacă împodobesc un brad într-o casă cu sărbători luminoase, ajung să cuprindă amintiri și emoții. La fel e și cu darurile. Nu contează atât de mult cât costă –ok, uneori contează, dar nu prețul face darul…neprețuit.
Eu cred că un cadou special nu vine la pachet cu “ O, vai, mulțumesc”, ci cu vreo câteva secunde de tăcere, o lumină în privire și apoi cu “ ooooo, vai, mulțumesc.”
