Sadhguru Maruța

Sadhguru a fost în România în Săptămâna Mare a Paștelui. Poate într-una dintre cele mai agitate săptămâni din an –  cu zile în care românii aleargă după vopsea de ouă, ingrediente pentru cozonaci, benzină mai ieftină care să te ducă la rude și tot așa. În teorie, s-ar putea spune că aleargă după mântuire, dar în practică e vorba de o izbăvire personală aici pe pământ: a liniștii personale  că măcar de sărbători ai făcut totul pentru…liniște. Fără să dezbatem prea mult, e bine și așa, nu?

Așadar, Sadhguru a fost în România într-una din cele mai ocupate săptămâni din an.

Mai mult, o săptămână eminamente ortodoxă. În condițiile în care aceasta e principala credință a românilor. A rămas în țara noastră de miercuri seară până vineri. A dat interviuri, a organizat un eveniment public la Arenele Romane, unde au participat 5000 de oameni. A mai avut două întâlniri, una cu oameni de afaceri, alta cu influenceri. Apoi a avut discuții cu Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, cu Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii și cu Ionuț-Sorin  Banciu, Secretarul de Stat în Ministerul Mediului. Toate astea în 2 zile și o seară.

Citește mai departe

Există mai multe feluri de violență! Nu doar bătaia! Mai citiți asta o dată! Există mai multe feluri de violență! Nu doar bătaia!

O să vă rog să vă imaginați un context: o fetiță și-a pierdut tot părul. Să zicem că afecțiunea ei se cheamă alopecie juvenilă. În cazul minorilor alopecia se manifestă în general mai blând ca la adulți, dar depinde și de la caz la caz. Fetița se duce la școală unde, o altă fetiță, cunoscută în gască și la serbările școlare pentru glumele zilnice, râde pe seama ei. Știe că are o condiție medicală, dar ea asta face mereu: glume. Așa a devenit populară, așa a devenit simpatizată. Bun, mai departe. Fetița agresată se satură la un moment dat și îi trage o palmă amuzantei. Pac! Școala intervine și face dreptate: ei nu încurajează violența, așa că fetița bolnavă e pedepsită, iar glumeața e compătimită cu “vai, te-a durut? Ce urât!” Fără să îi spună nimeni nimic altceva. Nu vi se strânge un pic sufletul a „nu e ok de nicio parte?”

Citește mai departe

De ce să ajutăm niște “străini?” De când a început conflictul în Ucraina, oameni, copii, căței, pisici, ursuleți de pluș, păpuși și bagaje care conțin trei haine și o viață întreagă cel puțin, au trecut granița în fugă. Din calea războiului. Tot de atunci mulți oameni cu suflet mare, pentru existența cărora sunt bucuroasă, atât de bucuroasă, Doamne, dar atât de bucuroasă, au ajutat!  Au donat bani, au trimis pachete, au transportat sau/ și au luat în gazdă oameni din Ucraina, au vorbit despre importanța implicării pe unde au putut. Au ajutat. Au inspirat. Au sprijinit. Au fost și sunt oameni.

Și mai e o categorie! Una care la început m-a înfuriat. Apoi m-a enervat. Apoi, când mi-am adus aminte că fac tot ce pot să înțeleg și să nu judec (meh, îmi iese cu hopuri), această categorie mi-a stârnit cumva interesul. Sau, mai bine zis, dorința de a comunica adevărul meu –și din fericire al multor altor oameni. E vorba, v-ați prins de cei care se întreabă constant de ce românii se implică așa mult pentru “ai lor” când “ai noștri” au probleme așa mari.  

Citește mai departe
Foto: Irina Ursachi-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților 1
Foto: Irina Ursachi-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cum poți să ajuți concret, rapid, sigur – Acum mai bine de zece ani, eram în spital undeva prin martie, puțin mai târziu decât acum. Nimeni nu știa să îmi spună dacă o să îmi revin bine-bine. Nu existau medici să îmi spună sigur, nici soluții magice! Au existat însă oameni. Oameni care mă sunau, îmi scriau, mă vizitau zilnic. Oameni care m-au căutat din alte țări. Oameni care mi-au spus că, dacă există undeva o soluție concretă pentru mine, voi avea acces la ea și ei mă vor ajuta. Vorbeau serios! I-am crezut! Și m-am făcut bine! OAMENI!

Motivul pentru care e important să ne implicăm în criza din Ucraina în aceste zile e că e nevoie de OAMENI. Energia lor, inima lor, umanitatea din ei, va învinge răul din cei care au uitat să fie…oameni.

Cum poți să ajuți concret, rapid, sigur

Refugiații sunt ca mine și ca tine, nu sunt nici cerșetori, nici bătuți de soartă și atât. Nici mai săraci sau mai oropsiți. Sunt OAMENI în locul cărora eu, tu, noi toți, putem să fim mâine. Nu îi salvăm noi pe ei când îi ajutăm, pur și simplu ne ajutăm noi pe noi să reTRĂIM într-o lume în care e mai mult bine. Mai mulți OAMENI. Așa ne facem bine!

Dacă ești unul dintre ei și vrei să ajuți, ai un ghid mai jos. Pentru orice sugestii, acest articol se updatează și info urmează să fie promovate și pe alte platforme. Îmi puteți scrie pentru sugestii public sau privat! Mulțumesc!

Citește mai departe
razboi 1

„S-a întâmplat! E război!” – Acesta e un articol pe care nu știu cum să îl încep și pe care nu mi-aș fi dorit să îl scriu niciodată. Așa cum, atunci când m-am trezit dimineață și mi-am deschis telefonul, am vrut să îl închid și să mă culc la loc. Sună familiar?

Nu vreau să scriu chestii siropoase sau plângcioase sau furioase, pentru că realitatea e că încă nu m-am dezmeticit și încă nu știu ce simt . Sună familiar?

Am o prietenă în Kiev, Natasha. Sau poate prietenă e mult spus, amică, ne cunoaștem de puțin timp. Avem însă povești importante în comun. Imediat după vestea legată de război (?!) mi-a venit în gând și voiam să îi scriu. Nu știam însă cum să încep. Mi-a scris ea întâi.

„S-a întâmplat! E război!”

Natasha are 32 de ani, e o fată extrem de sensibilă și s-a implicat mult timp ca voluntar în acțiuni care să ajute Ucraina și să oprească ce se întâmplă acum. E frumoasă și sensibilă. E foarte inteligentă și totuși încă nesigură pe ea. Și, printre altele, visul ei e să meargă în Statele Unite ale Americii. Săptămâna trecută îmi povestea că vrea mult să își ajute mama cu niște probleme pe care le are aceasta din urmă.   Tot săptămâna trecută îmi spunea că e încă linște în jurul ei, dar că, citez, “nimeni nu știe la ce să se aștepte de la tiran.”

Citește mai departe
suficient 1

Ești mic, nu ai mai mult de 12 ani.  Profesorul oprește catalogul fix la litera ta! Panică, panică, panică! Degeaba ai făcut tu toate lecțiile la celelalte materii, fix pe asta ai sărit-o! Și fix azi a nimerit la pagina ta în catalog. Și îi ascultă pe toți de acolo. Iar tu ai iar golul ăla în stomac. Și îți vine să o iei la goană. Dacă te mai și așteaptă cineva acasă să îți verifice carnetul de note, stomacul tău habar nu are ce-o să zică. De ce nu ai învățat suficient?

Ești poate un pic mai mare – sau nu- și îți place al naibii de mult de X. Dar X nu are ochi, tot la naibii, decât pentru Y. Și ai mereu golul ăla, știi tu care, în stomac. Și te-ai tuns degeaba cu freza aia șmecheră, și ți-ai dat degeaba toate economiile pe blugii mișto, că X…tot degeaba. Și tu iar nu ai făcut suficient.

Și acum ești adult. Și iar ai uitat să pui benzină. Și iar nu ai apucat să cumperi pâine. Iar nu ai băut suficientă apă. Nu ai făcut sport . Ți-ai pătat bluza. Ai greșit și a aflat șefu’. Sau nu aflat, dar știi tu! Ai spus o tâmpenie și EL sau EA s-a supărat. Sau, mai rău, ai făcut prea multe tâmpenii, sau prea puține, sau nimic, sau habar nu ai ce și a plecat de tot. Sau nu a venit niciodată. Că nu te-a văzut. Sau dacă te-a văzut, nu te-a plăcut. Nu ai fost și nu ești suficient(ă) !

Citește mai departe

NOTA: Acest articol trebuia să fie despre anul nou și rezoluții de an nou. Și de ce merg! Și mai ales de ce nu merg… O să urmeze….Am realizat însă că, înainte de a stabili cine vreau să fiu  – adică rezoluțiile – și înainte de a mă lămuri de ce naiba nu merg încă, e cazul să știu să răspund clar la întrebarea “cine sunt eu acum.” Tu cine ești? De aici pornește cine vreau să devin/ vrem să devenim…

De-a lungul vieții, atât pe plan personal, cât și personal, am adresat, sub diferite forme, întrebarea “cine ești tu?”

Atunci când discuția nu era una de complezență, despre cine ești și dacă mai plouă afară, răspunsul era întâi tăcerea. Multor oameni le e greu să răspundă din prima. În plus, prin natura meseriei, le-am cerut multora să se descrie – în scris sau în poveste spusă. Dacă aș avea un bănuț de aur pentru fiecare moment în care mi s-a răspuns întâi cu un ridicat de umeri și tăcere, și abia mai apoi cu ceva concret, acum aș fi la fel de confuză în fața întrebării “cine sunt eu”, dar măcar aș fi o tipă confuză și putred de bogată.

Citește mai departe
bucurie în padure

În urma unui concurs promovat și de Andressa, căreia îi mulțumesc, VODAFONE mi-a ales o poveste vara trecută pentru un Audiobook special: Vocea pădurii. Nu am simțit până acum să o public și aici, dar în ultima perioadă am nevoie de povești. De povești, de povești cu minuni, de minuni, de toate la un loc. Așa că v-o arăt acum!

Dacă vreți să ascultați povestea scrisă de mine și citită pentru Audiobook de Adina Stan, o găsiți în video-ul de mai jos, la minutul 14:10.

E despre frică, despre curaj și despre magie cu verde. Verde și în curând alb, pentru că abia aștept să ningă peste pădurile României. Începe anotimpul poveștilor, nu?

Citește mai departe
MINCIUNA 1

De când a apărut investigația “Clanul Marelui Alb”, discut cu cei cu care interacționez și despre asta. Am analizat investigația din punctul de vedere al românului care a ales, acum mulți ani, să rămână în România. Deși avea ocazia concretă să plece. Apoi a creștinului-ortodox botezat, dar și cu propriile convingeri legate de credință. Chiar și din locul omului care a cunoscut si persoane care s-au ales cu bani, dar si cu dileme emoționale. Și, mai apoi din perspectiva cuiva care a fost câțiva ani reporter și lucrează în presă de aproape jumătate de viață.

Investigația marca Recorder, dezvăluie modul în care sunt atrași și cheltuiţi banii publici de către Biserica Ortodoxă Română.  Sau, cel puțin, la nivelul la care ne aflăm acum, de anumite părți din structura BOR. Pentru că Biserica Ortodoxă Română nu își asumă actele și spusele individuale ale celor din filmări.

Citește mai departe
Untold story

“Untold! Uitați-vă la toate aceste fețe fericite; acesta este rezultatul muzicii. Cu toții am trecut prin multe, dar acum suntem aici.” (Look at all these happy faces! This is what music does. We all have been through a   lot, but we are here now).

Acestea sunt vorbele lui Danny O’Donoguhue, solistul formației irlandeze The Script, trupă care a oferit cel mai viu show în a treia zi de Untold 2021. Cumva, aceasta este cea mai scurtă, dar și cea mai curpinzătoare/ emoționantă/ plină poveste spusă, dar de fapt nespusă (suficient) despre UNTOLD.

Citește mai departe