Romania 1

Hai să începem cu finalul, că tuturor ne plac finalurile fericite: te iubesc necondiționat! Uneori, „foarte necondiționat”! De exemplu când în capitala ta stau zeci de minute în trafic, în muzică deja tradițională de claxoane. Sau când la mine pe stradă apare colecția toamnă-iarnă de borduri, că cele din primăvară se demodaseră! Dar te iubesc! Ești genul acela de entitate “iubibila” și foarte “iubibilă”, pe care îți dorești să o strângi în brațe și când îți vine să îți iei câmpii! Câmpii și dealurile și podișurile și munții, că tot ai toate formele de relief!

Citește mai departe
biblioteca 1

Chiar dacă în turul 2 de scrutin aria cercului de votanți s-a extins, e clar că mai avem de lucru aici. De fapt, ȘI aici! La școala adevărată a vieții-„nu aceea pe care o face toți băieții”-ne aflăm la clasele primare. Deși mulți sunt elevi frumoși și deștepți, ca medie suntem încă mici/PI-tici și avem de învățat.

Sunt în mod clar adepta exprimării pe rețelele de socializare – chiar și în gura mare, că doar scriu pe blog! Dar nu cred că postările și cartonașele pe Facebook vor conduce o țară la schimbare.

Citește mai departe
Cât valorează timpul tău? 1

Dacă ți-aș da acum 1000 de lei, 1000 de Euro sau 1000 de dolari, i-ai cheltui pe ceva ce nu îți place sau te enervează? Ceva ce te face să te simți singur, trist, puțin, mic, prost, urât, nefericit și neîmplinit? Sau i-ai da unui “ceva” sau “cineva” care știi, simți că ai iubi să îți umple fiecare zi a vieții tale?

Cât valorează timpul tău? Și pe ce și pe cine îl cheltuiești?

Analizăm de 10 ori înainte să ne cheltuim banii și aruncăm, fără să ne gândim, cu cea mai prețioasă monedă pe care o primim cu toții la naștere: clipa noastră! Toți ne naștem bogații posesori ai unor “N” clipe și, ulterior, decidem ce investiții facem!

Citește mai departe
vot suedezi 1

Când eram mică am vrut să fiu, pe rând, nevasta lui Bobby Ewing, iubita lui Zorro, Monica din “La Medeleni”, Sailor Moon și unul dintre Cireșarii lui Chiriță. Când m-am făcut (mai) mare, mi-am dorit să ajung, în ordine cronologică: belgiancă, spaniolă și americancă. Am rămas româncă! Între timp, însă, tocmai când am început să dau al meu vot sufletesc (sîc) României, pare că din ce în ce mai mulți conaționali se visează…altceva.

Citește mai departe
elena lasconi violenta 1

Bătaia nu e ruptă din rai, e ruptă din suflete care au devenit mici, pentru că nu au știut și nu le-a învățat nimeni cât de mari pot să fie! Într-o societate în care Pravila lui Vasile Lupu, care reglementa MODUL în care bărbatul își putea bate nevasta, a fost în vigoare secole întregi, începem în sfârșit să ne trezim. Iar acum, dacă Dumnezeu, psihologul, rudele și chiar victima îl pot ierta pe agresor, legea nu o mai face! Mai sunt însă multe de înțeles. Și de vindecat!

Campania “Femeia ca o pradă”, inițiată la PRO TV de Elena Lasconi, fotografiază o realitate care doare mai tare ca un pumn! La fiecare 30 de secunde, undeva în România, o femeie e agresată, bătută, abuzată. În timpul pe care îl petreci tu ca să citești acest material, mai multe suflete, se fac țăndări. Cel mai probabil, nu pentru prima dată…

Citește mai departe
La bloc pasari 1

Știti că la bloc, fiecare are păsăricile lui. Și nu, nu o spun în sens obraznic! Sau, mă rog… Oricum, dacă nu mă credeți, puteți citi AICI și AICI. Până una alta, ca mândră locatară a blocului M, de undeva din București, eu am un stol. Pardon, mai nou două stoluri de păsări.

Prima dată, m-am pricopsit cu niște vrăbii la fereastra dormitorului meu acum 11 ani, când m-am mutat.  Mai precis, niște vrăbiuțe și-au făcut cuib la fereastra mea, într-un spațiu lăsat de stratul izolator. Drăguț, boem și romantic, nu? NU! De 11 ani, în fiecare primăvară și vară, înaripatele se zbenguie în timpanul dimineților mele. Uneori, grețos de drăgălaș!

Citește mai departe
la bloc 1

Pentru cine a uitat, la fel ca mine, geografia țării, și nu mai știe pe unde trec afluenții Dâmboviței, vă spun eu! Pe la mine prin apartament! Și unii rămân aici, nu se duc mai departe, că îi bea subsemnata! Cel puțin așa crede administrația blocului, care m-a pus într-o lună să plătesc apă că și cum mi-aș fi construit hidrocentrală în baie!

La mine în bloc s-a făcut separare la apă, adică fiecărui locatar i s-au montat două contoare care măsoară consumul de H2O. Așa că, lunar, fiecare trebuie să citească propriul consum și să comunice cifra la administrația blocului de la parter. Cine nu face asta într-o lună, plătește ceea ce se cheamă pauşal. Adică o suma aproximativă stabilită de administrator, în funcție și de consumul din lunile trecute. Cam câtă apă crede ea, că e de fapt o doamnă, că ai utilizat tu în funcție de niște calcule.

Citește mai departe
cursurile Essence 1

Când eram mică, eram de multe ori, de foarte multe ori, de prea multe ori, nefericită. Îmi doream să cresc mare, să port tocuri înalte și rochii frumoase. Să mă dau cu parfum și să acopăr, cu zgomot de tocuri cui și note de trandafir și iasomie, mirosul și zgomotul unei copilării mai puțin idilice.

Am crescut și, deși ai mei stilettos mă înalță mult peste 1, 80, m-am trezit că mă simțeam mică. Mică, mică, foarte mică, în fața unei lumi prea mari. Chanel, Lancome și Givenchy își făceau bine treaba. Dar efervescența florilor de portocal din Gabrielle, fructele și florile din La vie est belle și vanilia din Ange ou demon puteau să acopere, dar nu să facă să dispară mirosul de suflet ars din interiorul meu.

Citește mai departe
cum sa iei decizii 1

Sau rețeta curajului, pe scurt: cum să iei decizii atunci când te paralizează frica de a decide?

Știți poveștile acelea cu prințesele care își trăiesc viața într-un turn și așteaptă să hotărască cineva pentru ele când e momentul să fie salvate? Era cât pe aici să fiu una din ele toată existența mea….

Când eram mică, deciziile mele erau limitate la ce carte citesc în continuare, cu ce păpușă mă joc și…și cam atât. Părinților mei le era teamă mereu că aș putea greși undeva, așa că hotărau ei pentru mine. Am fost o mică prințesă într-un turn de sticlă și era cât pe aici să devin un fel de prințesă-babetă într-un (bloc)  turn de pe undeva din Militari, București.

La 23 de ani am aflat că mă confrunt cu probleme de sănătate, așa că, de frică să nu mă sparg ca un bibelou, m-am auto-îndesat în turn și nu am mai ieșit de acolo vreo câțiva ani. Tot ce făceam era să muncesc de dimineața până seara, în așa fel încât ajunsesem să îmi trăiesc viața ca pe un job de dus la bun sfârșit. În afara serviciului nu îmi asumam niciun risc, nu simțeam, nu trăiam, nu iubeam și nu iubeam viața. Cum am ieșit? A fost un proces lung, dureros de dureros de multe ori, frumos de frumos de atâtea ori.

Citește mai departe
Vecinii noștri 1

Cum mi-a venit ideea să scriu despre vecinii noștri? Îmi spunea un prieten la un moment dat, exasperat de nu mai știu ce în viață că: “bine că eși tu scriitoare, că ție și dacă îți plouă în casă, în creier sau în suflet, scrii sau vorbeşti frumos despre asta și ai scăpat de frustrări!” Un altul îmi zicea că i se pare mișto că eu, când mă uit la un copac, văd o poveste, pe când el vede frunze!

Ce să zic…Talentul acesta de a împopoţona viața e util când îmi pun sare în loc de zahăr în cafea! Sau când mă trezesc că femeia de serviciu de la piscină mi-a luat, în timp ce făceam duş, prosoapele lăsate pe băncuţă. Fără să vădă că acolo era cheia de la dulapul unde aveam toate cele!

Dar oricât de capabilă aş fi în a-mi colora existenţa, viaţa la bloc mă face uneori să îmi doresc să îmi manifest pustnicul interior.

Citește mai departe