Informația deținută NU mai înseamnă demult putere! Ce pun eu, ce punem noi în loc?

eu pa sanci

FACEBOOK: PARFUM DE FEMEIE BY CRISTINA MARIA

INSTAGRAM: CRISTINA_MARIA_BLOG

Undeva prin anii 1500, a fost odată ca niciodată un nene de la curtea engleză, Francis Bacon pe numele lui, filosof, om de știință, orator și lista din CV poate continua liniștită. Că de nu ar fi așa stufoasă, nu s-ar povesti, nu? Bacon a spus ceva ce a rămas literă de lege până în zilele noastre! 500 și ceva de ani mai târziu: informația este putere.

Am auzit de atâtea ori această frază….

conform căreia deșteptăciunea e brățară de aur – și cercei, și colier și inel și ce mai vreți voi, că dacă fiecare astfel de observație s-ar materializa în câte un giuvaier, aș fi mai “haurită” ca un faraon. Un fel de faraoancă, așa, potrivită nu pentru Bacon de la 1500, ci pentru Salam al zilelor noastre (pam pam).

eu la mare

Dar nu, deșteptăciunea, inteligența, informația, nu înseamnă putere. O spune o persoană care pe la 28 de ani s-a prins că e inteligentă (da, mă credeam cam foarte prostuță până atunci), dar a continuat să se simtă insuficientă mult timp. Și cineva care activează, sub o formă sau alta, de peste 16 ani, în presă. Și, dacă nu mă credeți pe mine, a zis-o și Bill Gates: important este nu să ai informația, ci felul în care o folosești.”

Așadar, dacă informația deținută NU mai înseamnă putere, ce punem în loc?

Inteligenta îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Și mă refer la toate tipurile de inteligență – de la cea din capul plin de formule matematice și de biblioteci citite până la inteligența divină.

O femeie înțeleaptă mi-a spus odată că nimic nu provoacă transformare mai mult ca acțiunea, iar asta am înțeles și eu, prin…acțiune.Să citești despre iubire rafturi întregi – precum subsemnata, e minunat. Să iubești însă e altă poveste, una pe care numai tu o scrii! Și să spui “ te iubesc”, dragii moșului, în pofida a tot și toate, e, ăsta nu mai e doar poveste, uneori poate să fie roman polițist combinat cu thriller combinat cu psihologic și dramă featuring poezie și un pic de dramaturgie/ Singur pe lume plus Sandra Brown alături de Gabriel Garcia Marquez. Gabriel García Márquez

Să îți faci planuri de viață, să aduni informația pentru diete, să te ocupi de colecții de poze pe Pinterest e un pas.

Mai urmează însă unul: să le pui în aplicare.Să acționezi. Pare cel mai simplu lucru din lume. Realitatea e că, după anxietate și depresie, inacțiunea combinată cu resemnarea sunt afecțiunile secolului nostru. Eu așa cred.  Și inacțiunea, capacitatea de a merge către ce me dorim, duce la probleme emoționale. Și cele emoționale la fizice. E un cerc vicios.

Așa că acum câteva zile eram pe marginea unei stânci masive din apă – faimoasele stânci de la Tyulenovo, Bulgaria și îmi doream să sar. Nu vă speriați, știu că viața e frumoasă. Era vorba de o săritură destul de controlată, într-un mediu cu alti câțiva zeci de neb…curajoși care voiau același lucru.  Am mai făcut asta de câteva ori în piscină, acum mai mulți ani, de la aproximativ aceeași înălțime.

Dar acolo, deși aveam multă frică, nu aveam stânci conțuroase și scenarii îngrozitoare cu mine și cu ele.

Am sărit cu greu și după mult timp și multă frică, dar am făcut-o doar când am știut că acționez pentru mine. O dată am acționat pentru că știam că dacă nu îmi înving frica aceea, cum #$$@^*% voi găsi putere să mă ridic deasupra altor temeri? Și al doilea motiv pentru care am acționat așa e mult mai personal. Hai să vă zic: în cărți în care am încredere scrie negru pe alb faptul că menținerea sănătății mele, în condițiile unor probleme, înseamnă să mă arunc în gol. Și am vrut să vizualizez asta. Concret. Practic, aruncatul în gol înseamnă acțiune. Mai mult decât informație, că am cerut o săptămână detalii despre energia cinetică și fizica stâncilor.

stanci din Tyulenovo, Bulgaria

Menționez motivele de mai sus pentru că mă arunc din nou, puținâ, în gol, prin vulnerabilizare. Dar și pentru că nu îmi doresc să inspir niște mici David Popovici ai săriturilor în apă și să înceapă lumea să țopăie doar pentru că mie mi-a ieșit. De fapt, chiar vă rog să nu faceți asta. Decât când știți exact “de ce” și mai ales aveți încredere în mediul și în oamenii din jurul vostru. Vă recomand însă să spuneți acele cuvinte dacă simțiți – știți voi care sunt pentru voi și cui, să cereți mărirea aia de salariu, să vedeți ce puteți să faceți pentru acel vis, acea dorință, acea viață. Să acționați.

Nimeni nu poate să prevadă viitorul, dar toată lumea poate să îl creeze. Prin acțiune, nu doar prin informație.

 Cum spuneam, înformația nu mai înseamnă putere demult, 

Important nu e să ai informația, important e felul în care o folosești!

FOTO: MIHAI MILITARU

Am mai scris și:

RUȘINE?! E ACESTA MONSTRUL DE SUB PAT AL FIECĂRUIA? ȘI CE E DE FĂCUT?

ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ CREEAZĂ OAMENI SĂNĂTOȘI, NU STARURI PORNO! DE CE NE E ATÂT DE FRICĂ DE SEX?

DESPRE RESPINGERE: SUNT CRISTINA ȘI AM FOST ȘI RESPINSĂ! ȘI DOARE! ȘI CE DACĂ?

Și într-un stil haios, dacă vreți să râdeți:

„LA BLOC”, PE BLOG (1): VECINII NOŞTRI DE TOATE ZILELE…

LA BLOC, PE BLOG (2): ADMINISTRAŢIA BLOCULUI SAU ZOO DE LA PARTERLA BLOC, PE BLOG (2): ADMINISTRAŢIA BLOCULUI SAU ZOO DE LA PARTER

LA BLOC, PE BLOG (3): DESPRE PĂSĂRI ȘI PĂSĂRICI! LA PROPRIU

4 Comments

  • Ionut
    Reply

    Un articol interesant, ce descrie o experienta de viata presarata si cu o usoara nota umoristica. Ma bucur ca ti-ai invins frica de inaltime si poate vara viitoare te vedem salvar la Mamaia, intr-o echipa ca cea din filmul cu The Rock (https://www.youtube.com/watch?v=eyKOgnaf0BU) :)))
    Vacanta placuta si mult succes!

    • Cristina Maria
      Reply

      multumesc foarte mult! esti foarte dragut, eu si salvamarii mai avem niste drumuri paralele de strabatut in viata asta:))) dar m-am uitat la Baywatch-seria veche, daca se pune; altfel, nu am avut niciodata frica de inaltime, imi era teama efectiv de stanci, nu stau exceptional la saritura in lungime si luat avant; dar a fost foarte bine, multumesc lui Dumnezeu!

  • Iliuță
    Reply

    …foarte frumos….FELICITARI !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *