• AVENTURI ÎN CAPITALĂ​
• 16 Comments
• octombrie 13, 2019

„La Bloc”, pe blog (1): Vecinii noştri de toate zilele…

Cum mi-a venit ideea să scriu despre vecinii noștri? Îmi spunea un prieten la un moment dat, exasperat de nu mai știu ce în viață că: “bine că eși tu scriitoare, că ție și dacă îți plouă în casă, în creier sau în suflet, scrii sau vorbeşti frumos despre asta și ai scăpat de frustrări!” Un altul îmi zicea că i se pare mișto că eu, când mă uit la un copac, văd o poveste, pe când el vede frunze!

Ce să zic…Talentul acesta de a împopoţona viața e util când îmi pun sare în loc de zahăr în cafea! Sau când mă trezesc că femeia de serviciu de la piscină mi-a luat, în timp ce făceam duş, prosoapele lăsate pe băncuţă. Fără să vădă că acolo era cheia de la dulapul unde aveam toate cele!

Dar oricât de capabilă aş fi în a-mi colora existenţa, viaţa la bloc mă face uneori să îmi doresc să îmi manifest pustnicul interior.

Primul rezon ar fi că, la fel ca orice român care se respectă, aş putea scrie o epopee despre vecinii mei. De-a lungul timpului, s-au perindat prin viaţa şi scara mea de bloc aşa:

Vecinii noştri de toate zilele: vecinul sexy-balamuc! Sau doar balamuc!

Deși nu era vreun pui de Brad Pitt, veneau femeile la el ca şi cum ar fi fost! Şi nu doar că veneau, dar ţineau morţis să îşi semnaleze prezenţa! Musai între două şi trei noaptea, când e somnul mai profund. Până aici, toate bune şi frumoase, măcar mă trezeam pentru o cauză nobilă. Dar într-o perioadă, după ritualul de împerechere, începea sexosul să o înjure pe vizitatoare! Undeva între patru şi cinci dimineaţa! Şi da, la ora aceea de linişte (?!?) îţi puteai da seama că vorbele nu aveau deloc o conotaţie sexy! Erau înjurături pe bune!

Aşa că m-am dus într-o dimineaţă la el la uşă-în papuci roz şi pijamale cu steluţe – să îl rog să dea sonorul mai încet.

Deşi discursul meu supărat, steluţele mele şi ochii mei cârpiţi de somn nu dădeau de înţeles că sunt deschisă la consiliere matrimonială, sexosul, cum m-a văzut, cum a început să mi se plângă! De vizitatoarea pe care tocmai o înjurase! Şi în general de femeile din viaţa lui?! Cum nu m-am arătat dornică să îl consolez pe loc, m-a bântuit o săptămână să mă invite la un ceai sau la un vin!   A făcut rost şi de numărul meu de telefon, ca să nu mă scoată din sărite doar prin pereți, ci și prin GSM! După, când s-a prins că îl tot refuz, dar am început să folosesc numărul să îi dau mesaje când mă deranja, tot el m-a blocat! Ceva fin! Şi sexy! Nu!

Vecinii noştri de toate zilele: vecinul dus cu pluta! Sau cu mielul…

Era genul de vecin veșnic depresiv, supărăcios, care nu saluta în lift şi despre care se zvonea că trăia într-o mizerie cruntă. Până aici nimic deranjant, că în general depresivii tac, iar la bloc tăcerea e de aur! Numai că al meu tăcea, dar îi cânta muzica! Zi de vara până-n seară și apoi de seară până dimineață, la el răsuna o singură melodie, aceea cu: ” Un’te duci tu, mielule?” La un moment dat, ajunsesem să răspund singură, tare, prin casă, întrebării tânguitoare: “La naiba, la naiba se duce! Nu ştiu ce mai faci tu pe aici, sincer!”

Vecinii noştri de toate zilele: vecina care n-are talent!

Şi aici e cu muzică, dar live! Foarte live! Vecina mea făcea un fel de vocalize! Nu din astea normale, și nici la ore normale, doar un “ăuuuuuuuuuuuuă” și un “îaaaaaaaaaaaaaî” în baie, bucătărie sau dormitor! La toate orele posibile și imposibile! Ca să înţelegeţi cum sunau, imaginaţi-vă, dacă puteţi, o pisica în perioda de împerechere, scrijelind cu gheruțele pe un acoperiș de tablă ‎în timpul unei operații de apendicită efectuate fără anestezie! Relaxare plăcută!

Vecinii noştri de toate zilele: becinul brieden arab

Şi el e meloman, şi el dă muzica arăbească tare, când îţi e lumea mai dragă şi mai adormită! Dacă mă duc să îi explic că eu nu funcţionez după fusul orar al Marrakech-ului şi la mine e miezul nopţii, uită româna pe care ieri o vorbea perfect; sau “abroabe berbect.” Oare cum se zice “OF” în arabă?!

Sigur, de-a lungul timpului, în 35 de ani petrecuţi la bloc, am întâlnit oameni şi poveşti de scris o carte.

I-am ales însă pe cei de mai sus, pentru că, aţi ghicit, fac parte din trecutul meu. Și pentru că acest articol se vrea unul relaxat, pe principiul „a fost, a trecut, hai să facem haz”. În afară de ultimul vecin portretizat, ceilalţi au plecat spre alte zări şi, ca în poveşti, or mai fi disperând şi astăzi pe altcineva. În ceea ce îl priveşte “be becinul brieden arab”, am învăţat să îl contracarez cu nişte drăguţe de dopuri de urechi. Amin!  

Şi voi? Ce fel de vecini aveţi?

Dacă ți-a plăcut, mai poți citi și CUM SUNT ITALIENII? POTI FI ITALIAN LA ROMA SAU VASLUI?

Mă poți urmări pe Facebook AICI și pe Instagram AICI

Pentru o piesă potrivită articolului, m-a inspirat „vecinul cu mielul”, numai că eu sunt „vecina cu leul”. Melodia asta îți amintește să iubești viața, cu tot cu vecinii ei:

SURSA FOTO: SHUTTERSTOCK