octombrie 31, 2019

La bloc, pe blog (3): Despre păsări și păsărici! La propriu

La bloc pasari 1

Știti că la bloc, fiecare are păsăricile lui. Și nu, nu o spun în sens obraznic! Sau, mă rog… Oricum, dacă nu mă credeți, puteți citi AICI și AICI. Până una alta, ca mândră locatară a blocului M, de undeva din București, eu am un stol. Pardon, mai nou două stoluri de păsări.

Prima dată, m-am pricopsit cu niște vrăbii la fereastra dormitorului meu acum 11 ani, când m-am mutat.  Mai precis, niște vrăbiuțe și-au făcut cuib la fereastra mea, într-un spațiu lăsat de stratul izolator. Drăguț, boem și romantic, nu? NU! De 11 ani, în fiecare primăvară și vară, înaripatele se zbenguie în timpanul dimineților mele. Uneori, grețos de drăgălaș!

Citește mai departe
octombrie 27, 2019

La bloc, pe blog (2): Administraţia blocului sau ZOO de la parter

la bloc 1

Pentru cine a uitat, la fel ca mine, geografia țării, și nu mai știe pe unde trec afluenții Dâmboviței, vă spun eu! Pe la mine prin apartament! Și unii rămân aici, nu se duc mai departe, că îi bea subsemnata! Cel puțin așa crede administrația blocului, care m-a pus într-o lună să plătesc apă că și cum mi-aș fi construit hidrocentrală în baie!

La mine în bloc s-a făcut separare la apă, adică fiecărui locatar i s-au montat două contoare care măsoară consumul de H2O. Așa că, lunar, fiecare trebuie să citească propriul consum și să comunice cifra la administrația blocului de la parter. Cine nu face asta într-o lună, plătește ceea ce se cheamă pauşal. Adică o suma aproximativă stabilită de administrator, în funcție și de consumul din lunile trecute. Cam câtă apă crede ea, că e de fapt o doamnă, că ai utilizat tu în funcție de niște calcule.

Citește mai departe
octombrie 20, 2019

Articolul e despre ziua în care am înțeles că nu eram liberă! Mai e despre cursurile Essence și despre tine!

cursurile Essence 1

Când eram mică, eram de multe ori, de foarte multe ori, de prea multe ori, nefericită. Îmi doream să cresc mare, să port tocuri înalte și rochii frumoase. Să mă dau cu parfum și să acopăr, cu zgomot de tocuri cui și note de trandafir și iasomie, mirosul și zgomotul unei copilării mai puțin idilice.

Am crescut și, deși ai mei stilettos mă înalță mult peste 1, 80, m-am trezit că mă simțeam mică. Mică, mică, foarte mică, în fața unei lumi prea mari. Chanel, Lancome și Givenchy își făceau bine treaba. Dar efervescența florilor de portocal din Gabrielle, fructele și florile din La vie est belle și vanilia din Ange ou demon puteau să acopere, dar nu să facă să dispară mirosul de suflet ars din interiorul meu.

Citește mai departe
octombrie 17, 2019

A(m) fost odată…o prințesă într-un turn de sticlă

cum sa iei decizii 1

Sau rețeta curajului, pe scurt: cum să iei decizii atunci când te paralizează frica de a decide?

Știți poveștile acelea cu prințesele care își trăiesc viața într-un turn și așteaptă să hotărască cineva pentru ele când e momentul să fie salvate? Era cât pe aici să fiu una din ele toată existența mea….

Când eram mică, deciziile mele erau limitate la ce carte citesc în continuare, cu ce păpușă mă joc și…și cam atât. Părinților mei le era teamă mereu că aș putea greși undeva, așa că hotărau ei pentru mine. Am fost o mică prințesă într-un turn de sticlă și era cât pe aici să devin un fel de prințesă-babetă într-un (bloc)  turn de pe undeva din Militari, București.

La 23 de ani am aflat că mă confrunt cu probleme de sănătate, așa că, de frică să nu mă sparg ca un bibelou, m-am auto-îndesat în turn și nu am mai ieșit de acolo vreo câțiva ani. Tot ce făceam era să muncesc de dimineața până seara, în așa fel încât ajunsesem să îmi trăiesc viața ca pe un job de dus la bun sfârșit. În afara serviciului nu îmi asumam niciun risc, nu simțeam, nu trăiam, nu iubeam și nu iubeam viața. Cum am ieșit? A fost un proces lung, dureros de dureros de multe ori, frumos de frumos de atâtea ori.

Citește mai departe
octombrie 13, 2019

„La Bloc”, pe blog (1): Vecinii noştri de toate zilele…

Vecinii noștri 1

Cum mi-a venit ideea să scriu despre vecinii noștri? Îmi spunea un prieten la un moment dat, exasperat de nu mai știu ce în viață că: “bine că eși tu scriitoare, că ție și dacă îți plouă în casă, în creier sau în suflet, scrii sau vorbeşti frumos despre asta și ai scăpat de frustrări!” Un altul îmi zicea că i se pare mișto că eu, când mă uit la un copac, văd o poveste, pe când el vede frunze!

Ce să zic…Talentul acesta de a împopoţona viața e util când îmi pun sare în loc de zahăr în cafea! Sau când mă trezesc că femeia de serviciu de la piscină mi-a luat, în timp ce făceam duş, prosoapele lăsate pe băncuţă. Fără să vădă că acolo era cheia de la dulapul unde aveam toate cele!

Dar oricât de capabilă aş fi în a-mi colora existenţa, viaţa la bloc mă face uneori să îmi doresc să îmi manifest pustnicul interior.

Citește mai departe
septembrie 30, 2019

Cum sunt italienii? Poti fi italian la Roma sau Vaslui?

Cum sunt italienii 1

Cum sunt italienii din perspectiva mea? Nu mi-a fost ușor să îmi fac o părere! Cea mai enervantă călătorie de care am avut parte a fost o vacanță organizată acum mai bine de zece ani, la Roma, cu iubitul meu de atunci. Mi-am petrecut o săptămâna gâfâind! Nu vă ganditi că de la vreun “amore” inspirat de romantismul orașului! De la cursele de viteză puse la cale de ex-ul meu de la un obiectiv turistic la altul.  Aveam impresia că voia să-mi arate că n-o fi fost ea Roma construită într-o zi, vorba proverbului și a cântecului, dar, prietene, o poți vizita într-o după-amiază! De doua ori! I-as fi zis eu atunci vreo câteva despre cum probabil nu cu viteza a impresionat-o Cezar pe Cleopatra pe vremea Imperiului Roman, dar m-am abținut. Îl iubeam pe vremea aceea mai mult decât iubeam gelato-ul. Ceea ce, credeți-mă, era mult! Așa că…mi-a mai luat vreo mulți ani până să mă întorc la Roma și să îmi răspund și eu la întrebarea:

Citește mai departe
septembrie 27, 2019

Femeie la (peste) 30 de ani: nici căsnicie, nici copil, nici divorț! Ce e în (ne)regulă?

Hait! Iar unul din momentele acelea în care mă întreabă cineva câti ani am și spun că eu sunt „femeie la (peste) 30 de ani” şi… ŞOC, ŞOC, ŞOC!

femeie 1

Deşi nu am prins inventarea penicilinei, nu am fost colegă cu Traian Vuia și nici nu am mânat oile și românii la independență cu Badea Cârțan, mi se întâmplă des ca atunci când spun că am 35 de ani, să se reacționeze ca și cum l-aș fi cunoscut pe Burebista. O.K, poate nu pe el, pe nepotu-su’! De data aceasta, se declară surprinsă și jenată ca s-a purtat prea familiar și nu „m-a domnit”, o fata obscen de tânără. E prea simpatică să mă supere și cu înțelepciunea vârstei (SÎC), o înțeleg când zice: “Nu mă așteptam, nu arați, nu pari etc.”

Citește mai departe
septembrie 25, 2019

De la Summer Well la Festivalul Enescu! Sau când muzica îți „vorbește”…

muzica 1

Știți gluma aceea cu: „Atunci când te apuci să cânți Lambada, 5% cunoști versurile, 95% șoracucifoi, eungia șamifeșorai”? E, cam așa eram eu cu muzica în urmă cu mulți ani! Nu înțelegeam mai nimic din ce înseamnă! Dacă m-aș fi dus atunci la concertele la care merg acum și la Festivalurile pe care le iubesc….#șamifeșorai.

Citește mai departe
septembrie 20, 2019

Despre respingere: sunt Cristina și am fost ȘI respinsă! Și doare! Și ce dacă?

Despre respingere 1

Să vorbim despre respingere? Pai, să vedem…

Cursuri de dezvoltare personală și ore de psihoterapie o mulțime…

Cărți de psihologie cât să încapă într-o librărie….

Afirmații pozitive grupa mare……

Și uite că iar m-am trezit în situația în care Făt-Frumosul-Chiparosul mi-a zis NU și eu simt iar că mă scurg prin podele! NU ăsta poate să vină după o oră, după o săptămână, o lună sau un an, e făcut din același aluat. Durere! Fizică și de suflet!

Citește mai departe
septembrie 18, 2019

Frica…Să vorbim cu mult curaj, despre cât îmi e de frică!

Cristina Maria-despre frica 1

Frica? Știți ceva? Chiar îmi e frică, fix în acest moment. Îmi e groaznic de frică să scriu despre frică…

Nu știu încă dacă și cât de adevarată e filosofia cu reîncarnarea și cu luatul unei lecții neînvățate dintr-o viață în alta..Încă cercetez și asimilez teoria… Dar dacă e, cred ca eu în prima viață am tot fost alergată de strănepoți ai dinozaurilor și am murit de frică. Și după, cam în toate celelalte vieți, cineva mă alerga sau bântuia sau amenința sau ceva nasol și eu muream de frică. Şi tot așa, până când m-am născut Cristina-Maria in 1984 și am tot preluat și învățat frici….

Citește mai departe