Femeie la (peste) 30 de ani: nici căsnicie, nici copil, nici divorț! Ce e în (ne)regulă?

Hait! Iar unul din momentele acelea în care mă întreabă cineva câti ani am și spun că eu sunt „femeie la (peste) 30 de ani” şi… ŞOC, ŞOC, ŞOC!

femeie 1

Deşi nu am prins inventarea penicilinei, nu am fost colegă cu Traian Vuia și nici nu am mânat oile și românii la independență cu Badea Cârțan, mi se întâmplă des ca atunci când spun că am 35 de ani, să se reacționeze ca și cum l-aș fi cunoscut pe Burebista. O.K, poate nu pe el, pe nepotu-su’! De data aceasta, se declară surprinsă și jenată ca s-a purtat prea familiar și nu „m-a domnit”, o fata obscen de tânără. E prea simpatică să mă supere și cu înțelepciunea vârstei (SÎC), o înțeleg când zice: “Nu mă așteptam, nu arați, nu pari etc.

Dar rămâne întrebarea: Cum “ar trebui” sa fii, să arați, să te comporți dacă ești „femeie la (peste) 30 de ani”?

Să vedem…Oare să am mai multe riduri şi mai puţine iluzii? Mai multe fire albe şi mai puţine visuri şi haine şi fantezii? Mai mulţi copii (mai mulţi de niciunul, deocamdată) şi mai puţine cărţi?

În secolul al XIX-lea, Balzac a așternut pe hârtie “Femeia la 30 de ani” şi a ilustrat o poveste de dragoste interzisă. În secolul nostru, o mare parte a societății scrie o poveste de dragoste condiţionată despre “Femeia de peste 30 de ani”. Condiţionată de aşteptări, de aspecte de bifat, de presupuneri. Te simți mai acceptat, mai înțeles, dacă ești “în rândul lumii”. Dacă nu….cam nasol (știu, poate nu e un cuvânt de “doamnă” la 35 de ani).

femeie 2

Numai eu am în jurul meu o mulțime de oameni, care nu sunt babele din satul bunicilor, dar vor să mă așeze la casa mea. Deși nu dorm pe plajă (uneori aș vrea, cu persoana potrivită, HA!).

După 30 şi mai ales după 35 de ani, o semnificativă bucată din societate te vrea cu o listă a “normalităţii” bifată. Şi sincer, oricât m-aş da de vitează, şi de nepăsătoare, de multe ori mă doare toată presiunea asta. Și mi s-a întâmplat des noaptea să am insomnii, și lacrimi și furie, pe motive de “neîmplinire”. Asta deși ziua mă străduiesc să cuceresc lumea.

Și știu că sunt multe femei în situația mea…Chiar dacă e greu să recunoști asta, uneori și față de tine însăți…

Dar mai știu ceva…Când îmi șterg lacrimile și îmi trec furia și insomniile, îmi amintesc de drumul pe care l-am avut până la 35 de ani și X zile. Cunosc fiecare pas și înțeleg exact de ce AM și de ce N-AM făcut/avut/iubit/respins/ales/realizat anumite lucruri.

femeie 3

Nicio femeie, niciun bărbat, niciun om nu a stat degeaba până la 20, 30, 40, 50, 80 de ani. Cu toții am trăit, am simtit, am fugit, am ramas, am ales, am plâns și ne-am bucurat. Cu toții suntem o enciclopedie delicată și haotică de emoții, dorințe, bucurii, amărăciuni, visuri și frici.

Și, deși nu suntem toți în același timp, în același punct, toți suntem pe drum…Am prietene care îmi spun că, la 35 sau 40 sau 45 de ani, viața lor abia începe, așa cum și-au dorit-o cel puțin…

Așa că, data viitoare când cineva se mai miră că nu arăt de 35 de ani, o să îi spun că, de fapt, nu arăt, pentru că nici nu am doar atât: am 35 de miliarde și încă nu știu câte milioane de lucruri simțite, plânse, iubite, detestate….TRĂITE! Și poate de aia nu mă încadrez în standardul de “femeie la ( peste) 30 de ani.”

Iar dacă esti din categoria celor care vor să introducă „Femeia la (peste) 30 de ani” în standardul construit de tine (sau de ce numești tu „societate”), te rog eu, nu face asta! Fă altceva! O faptă buna! O prăjitură! O surpriză! Sex! Sau, te rog eu, dragoste, nu război!

Dacă ți-a plăcut, mai poți citi și: FRICA…SĂ VORBIM CU MULT CURAJ, DESPRE CÂT ÎMI E DE FRICĂ!

Mă poți urmări și pe Facebook AICI

Ca piesă, nu cred că se putea una mai potrivită, pentru că toți suntem dansatori prin viață (uneori mai împiedicați, alteori talentați):

FOTO CREDIT: CAMIL BLĂNARU

10 Comments

  • Dumitru Maria
    Reply

    Buna! M-am regasim atat de mult in povestea ta de mai sus…Nu am peste 30, momentan ma mai bucur de acel 2 din fata cum ar spune multe alte fete…adica am 29, la limita cum mi se tot spune din jur….Cum maine poimaine faci 30…si nu tu casatorie? nu tu copil? ce-i drept am o relatie de 3 ani in care 1 an locuit impreuna…mereu e intrebarea cand nunta? cand copil? Asa ca stiu si inteleg perfect ce ai simtit…Tare mult m-as bucura daca toate acele femei ce arunca vorbe si-ar tine gura si sa-si pastreze sfaturile pentru ele, sot…copii…etc

    • Cristina Maria
      Reply

      draga mea, multumesc mult pentru comentariu; ma bucur enorm, ENORM cand oamenii se regasesc in ce scriu eu; cele doua motive principale pentru care fac asta sunt: sa ma uit eu in oglinda mai bine si, mai important chiar, sa ofer o oglinda de suflet cui isi doreste si are nevoie; legat de aceste comentarii, ai punctat bine: din pacate, cei care sunt prea preocupati de viata altora, sunt asa pentru ca nu prea au chef/curaj/dorinta/”putirinta” de a se uita in a lor; te imbratisez cu drag

  • Dorulet
    Reply

    Salut, drăguț articolul și plin de adevăr. Știu că este ciudat ca un bărbat să citească un articol pentru femei, însă așa mai învățăm și noi câte ceva despre modul în care gândesc femeile 😉.
    Adevărul este că și eu m-am regăsit în acest articol dar în varianta masculină😁. Am exact 35 de ani și deși eu nu mă simt trecut, societatea mă percepe întârziat. Am început să urăsc nunțile și zilele mele de naștere pentru că sunt bomardat de întrebari legate de căsătorie, copii și de momentul în care voi intra în rândul lumii. În special presiuni din partea familiei pentru că părinții își doresc nepoți 😁. Însă fiecare a trăit momente fericite, de dezamagite, de iubire, si alte milioane de sentimente, și fără să ne dăm seama au trecut anii, ani care pentru noi sunt un numar dar pentru alții o etichetă cu o dată de expirare. Tare mă mai amuză și discuțiile despre posibilele probleme pe care le poate avea un bărbat singur de vârsta mea „păi cum, până la 35 de ani nu are copii? Nu a fost însurat? Nu se poate, cred că este căsătorit și te minte, sau cine știe ce psihopat este”. Te amuzi și treci mai departe, iar acolo dai de alte probleme cu așteptările exagerate de multe ori ale domnișoarei, „da înțeleg, ai casă și ceva mașini pe lângă casă, dar bani strânși nu ai? Cum nu ai? Păi până la 35 de ani tu nu ai strâns bani, ce ai facut cu ei?” Uite ce am făcut, mi-am trăit viața, am descoperit și m-am descoperit, iar asta este mai important decat orice altceva.
    Fiecare este în timpul său și din acest motiv nu trebuie să ne comparăm sau să ne lăsam comparați cu nimeni. Important este să ne bucurăm de fiecare etapă a vieții atat cât simțim noi că ne trebuie să fim fericiti.

    • Cristina Maria
      Reply

      @Dorulet-multumesc mult pentru comentariu, a venit ca o surpriza foarte placuta si m-a bucurat mult;

      chiar daca articolul face referire la femei, asta pentru ca eu sunt femeie si mi se pare corect si mult mai credibil si cinstit sa il trec si prin filtrul si sufletul meu, la modul mai amplu, nu se vrea a fi doar despre femei sau barbati, e despre oameni; ne leaga pe toti emotii, trairi, sentimente, doar nu degeaba se spune ca suntem toti conectati; si da, fiecare are viata LUI si dreptul de a o trai in timpul, spatiul, modul si sufletul lui;

    • Maria
      Reply

      Într-adevăr mai este și întrebarea cum nu ai bani de-o parte pana la aceasta vârstă. Trăim din păcate în niște vremuri în care dacă nu ai bifat căsătorie și copil ești 0/nul/invizibil/nu exiști pentru societate… Pana la urma este alegerea fiecăruia dintre noi dacă vrem sau nu un lucru și când îl vrem în viata noastră…. Sunt atâtea femei care nu pot avea copiii… Sunt la fel și bărbați…. Dar nu și nu… Culmea e ca pe mine una cu toate ca am foarte multe curiozități… Nu m-a interesat niciodată care este motivul pentru care nu face X copii sau ca de ce Y nu s-a căsătorit

  • Cristina Maria
    Reply

    @Maria-te felicit pentru perspectiva de a nu te interesa viata si alegerea altuia:) da, ai dreptate, in spatele NU-urilor sau DA-urilo, in spatele alegerilor sau bifelor fiecaruia stau povesti pe care noi, cel mai probabi, nu le stim…atunci nu avem voie sa judecam;

    • Maria
      Reply

      Îți mulțumesc Cristina Maria.
      Exact fiecare dintre noi are povestea sa, iar noi cei din jur aflam anumite lucruri și intimități din viata celuilalt atât cât vrea acesta. La fel cum facem și noi… Dezvăluim lucruri atât cât suntem noi în regula cu ceea ce povestim. Aceasta „barieră” ne ajuta sau nu prea.

  • Pingback: Cum sunt italienii? Poti fii italian la Roma sau Vaslui? - Parfum de femeie

  • Pingback: Femeia la (peste) 30 de ani: nici căsnicie, nici copil, nici divorț! Ce e în neregulă? - LaPunkt

  • Pingback: Cum arată o bibliotecă în Finlanda! Sau de ce EI au 72% prezență la vot și NOI încă nu? - Parfum de femeie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *