• AVENTURI ÎN CAPITALĂ​
• 1 Comment
• septembrie 25, 2019

De la Summer Well la Festivalul Enescu! Sau când muzica îți „vorbește”…

Știți gluma aceea cu: „Atunci când te apuci să cânți Lambada, 5% cunoști versurile, 95% șoracucifoi, eungia șamifeșorai”? E, cam așa eram eu cu muzica în urmă cu mulți ani! Nu înțelegeam mai nimic din ce înseamnă! Dacă m-aș fi dus atunci la concertele la care merg acum și la Festivalurile pe care le iubesc….#șamifeșorai.

Nu am crescut într-o familie melomană şi nu am avut parte de educaţie muzicală prea serioasă. Îmi aduc aminte de primii ani doar cu Abba şi Bonney M. Şi uneori cu Al Bano şi Romina. Ai mei aveau câteva casete, viniluri și mai târziu CD-uri, dar discotecă/ rockotecă/ filarmonică sau Taraf TV nu era în casă. Nu am avut o copilărie hipiotă, cu părinţii pletoşi. Mama avea într-adevăr părul lung, de zână, dar zânele nu se bestializează pe rock supărat! Nu am avut nici copilărie pre-manelistică, în care să am habar de Azur şi Fata Morgana. Iar în ceea ce priveşte muzica populară, eu credeam că Marioara Murărescu era doamna care călărea un cal la genericul unei emisiuni la care nu ma uitam.

Cum am ajuns să simt muzica…

Îmi amintesc că prin clasa a V-a, o colegă populară mi-a povestit că a ascultat toată seara muzică la casetofon. Era atât de încântată, că m-am dus acasă, am luat una din cele câteva casete ale familiei – cea care mi se părea mie că arata mai modern – şi m-am străduit să o parcurg până la capăt. Ca să fiu şi eu cool, logic, nu că simţeam ceva. Ani mai târziu, când cumpăram reviste de adolescenţi, am descoperit formaţiile vremurilor şi îmi plăcea trupa dacă avea un solist sexy sau o cântăreaţă căreia voiam să îi semăn. Deci tot nu înţelegeam. 

În facultate, când mi-am schimbat oraşul, cercul de prieteni, pentru o perioadă şi ţara, am descoperit rock-ul, melodiile franţuzeşti, muzica sud-americană și fado, albumele Buddha Bar etc. De fapt, am descoperit, intelectual, cam orice fel de muzică. Eram atât de disperată să îmi fac o “cultură muzicală” că eram  deschisă. Unele piese chiar îmi plăceau , mă bucuram de ele, dar tot nu înţelegeam.

Și totuși, cum am ajuns să simt muzica…

La 28 de ani, aproape că mi-am pierdut vederea. Am povestit aici. Când încă nu îmi revenisem de tot, dar eram pe cale, am ieşit la o terasă unde am stat de vorbă cu un baiat. L-am văzut o singură dată în viaţa (bine, văzut e mult spus, ca să fac o glumă deşteaptă). Mi-a spus însă ceva care iniţial m-a scos din sărite, apoi m-a intrigat şi într-un final a rămas cu mine pe viaţă: “Eu, dacă aş păţi asta şi nu aş mai putea vedea, aş mulţumi că pot să aud muzica.”

Azi mi-am revenit complet şi văd bine, dar mai e încă ceva: văd muzica. De fapt, o văd, o simt, o trăiesc, o gust, o trec prin mine, toate astea în acelaşi timp, şi abia apoi o ascult. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar de când am început să mă cunosc mai bine pe mine, am început să şi înţeleg. Şi să simt în muzică tot ce sunt eu. Toate emoţiile mele, până şi pe cele pe care nu imi dau voie să le experimentez până la capăt. Toate fricile, bucuriile, zâmbetele, lacrimile, durerile, disperările, iubirile împlinite şi neîmplinite.

Trăiți muzica! Și, mai ales, lasați-o să vă traiască ea pe voi!

Dacă faceți parte din categoria în care am fost și eu în trecut, lasați-vă în voia muzicii! Și daca faceți parte din categoria în care am avut norocul să intru mai târziu, lasați-vă în voia muzicii! E cel mai frumos mod de a fi. Dați play pe calculator acasă, porniți postul de radio preferat în mașină, luați-vă căști cu voi la telefon!

În plus, mai faceți ceva pentru sufletul vostru: mergeți la evenimente muzicale. Acolo energia muzicii e atât de puternică, încât crează poduri între oameni. Nu ați simțit niciodată, când ați fost la un concert, că atunci când artistul cântă piesa cea mai de succes, sutele sau miile de spectatori au o singura respirație? Ia să fiți atenți, data viitoare!

De la Summer Well la festivalul Enescu

Selectați ce evenimente și festivaluri de muzică vi se potrivesc! Sau alegeți diferit și experimentați! Ca locuitor în București, unul care și-a cam terminat concendiul, am ales în ultimele săptămâni să merg la două evenimente din zonă. Summer Well și Festivalul Enescu sunt în aparență foarte diferite, dar unesc suflete prin muzică.

La Summer Well , care se ține pe domeniul Știrbei, la Buftea, cel mai frumos lucru e că simți muzica în mijlocul naturii: lângă lac, într-o pădure cu hamace și copaci bătrâni. Și altfel o respiri! La Festivalul acesta se construiește o lume mică, dar perfectă: cu jocuri de lumini și cu umbre, cu oameni relaxați, cu mult verde și cu multă, multă, MULTĂ muzică bună.

La Festivalul Enescu totul e o poveste a muzicii. Sunetele au culoare, miros și inimă, stomac, creier, ficat, existență. Din toate spectacolele la care am reușit să ajung-mult mai puține decât mi-aș fi dorit, concertul de la Ateneu, unde Marion Cotillard a fost Ioana D’Arc, m-a facut să mă simt norocoasă că sunt. Că sunt acolo și că sunt! Cam asta face muzica bună de fapt!

Nichita Stăneascu a spus-o mai bine ca mine (doh): “muzica e un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare.” Tocmai de asta, când porneşte muzica, în mine se lasă linişte!

Până la urmă, muzica e oglinda noastră, ca oameni. Simfonia a 5-a, sau Simfonia Destinului, mi se pare potrivită pentru acest articol. Iar modul în care Doodle Chaos, un youtuber trăsnit pasionat de arta cinetică, o reprezintă, chiar ne ajută să o vedem. Și muzica și viața:

Dacă ți-a plăcut, mai poți citi și un articol de suflet: FRICA…SĂ VORBIM CU MULT CURAJ, DESPRE CÂT ÎMI E DE FRICĂ!

FOTO CREDIT: ANDREI GÎNDAC, PENTRU FESTIVALUL ENESCU

TEODORA-ALINA DUMITRU, LA SUMMER WELL