„Persoana mea” e un concept înțeles de mine în ani și simțit cu adevărat în perioada asta! Tu ai așa ceva?
În seria Grey’s Anatomy, pe care am urmărit-o pînă acum câțiva ani, încă din primele episoade apărea conceptul de “my person”. În românește “persoana mea”! Era, în scenariul filmului, în cazul personajului principal, Meredith Grey, cea mai bună prietenă a ei. Pentru că era în primele episoade, m-am întâlnit cu acest termen, la nivel teoretic, acum mulți ani. La nivel practic, adică sufletesc, deși am considerat mereu că #oameniisuntpoveste și deși chiar am o persoană pe care o numesc așa, eu cred că am început să înțeleg conceptul abia în ultima perioadă.
Am făcut mereu parte din categoria pe care psihologii o numesc “ introvertitul-extrovertit – sau ambivert.
Adică sunt acel om care vrea sa te îmbrățișeze și să fie luat în brațe, dar și persoana care are nevoie de momente în care să trântească ușa în nas, și la propriu și la figuat, unei lumi întregi! Inclusiv celui pe care ieri l-a îmbrățișat, fără nicio legătură cu omul în cauză. Sunt acel timid incurabil care uneori devine centrul de atenție al unui grup, îi face pe toți să râdă sau să fie atenți, deși cu două zile înainte voia să fie invizibil(ă). Sunt omul care uneori își găsește energia de la alții și prin alții, dar are nevoie ca de oxigen să stea și cu sine. Mult timp nu m-am înțeles și m-am crezut defectă, acum ceva ani am descoperit însă conceptul, iar în perioada asta de pandemie, l-am priceput și l-am interiorizat.
Și da, ce am înțeles are legătură cu ideea de „persoana mea” #myperson! Pentru că există două tipuri de „persoana mea”. Nu se exclud deloc! Dimpotrivă! Coexistă foarte bine împreuna și, cu cât una e mai stabilă și mai echlibrată, cu atât mai evidentă, mai frumoasă și mai echilibrată e cealaltă.
1.”Persoana mea” – cine sunt eu pentru mine? Cine ești tu pentru tine?
Ni se spune că de la noi pornește totul, că dacă nu ne putem accepta, iubi, înțelege pe noi, nu îi putem accepta, iubi, înțelege pe ceilalți. Sigur, aceste idei promovate intens devin enervante, mai ales în momente de criză, când e atâta gălăgie în noi că ne dor urechile sufletului! Dar au mult adevăr în ele!
Înainte să ne bazăm pe cineva, oricine, din afară, ideea e să ne putem baza pe noi! Să putem sta cu noi. Și când spun asta, nu mă refer la ideea de a putea să vedem un film singuri! Puteți să râdeți sau nu, dar eu așa am crezut! Că dacă locuiam singură, însemna automat că puteam să stau cu mine. Greșit! Nu are nicio legătură! Poți să locuiești singur ani de zile, dar să evadezi mereu în muncă, în filme, în cărți, în activități care să te distragă! Eu am făcut-o mult timp!
Am înțeles de curând însă că a sta cu tine înseamnă în primul rând a vedea unde ești în acel moment – în viața personală, sufletescă, profesională și a te accepta.
A sta cu tine înseamnă să fii și tu, pentru tine, acea persoană din postarea mea anterioară “ dacă mă iubești, lasă-mă să mă doară.” Practic, a sta cu tine înseamnă a te accepta și iubi și atunci când îi ajuți pe alți, și când îi faci să sufere! Și când ești tu fericit, și când te doare! Și când procedezi corect, și când greșești! Și când ești prost ca noaptea, și când ești suficient de ințelept încât să îi luminezi pe alții!
Cam atunci, când poți sta cu tine plenar, în felul acesta, tu devii pentru tine însuți, #persoanamea. Sau #myperson! Acelea sunt momentele în care nu ți se mai pare o virtute să te autoflagelezi, dimpotrivă! Mai ales că, din perspectivă psihologică, vinovăția nu e decât o modalitate egoistă de a fugi de responsabilitate: nu fac ceva concret să schimb ce am greșit, sau măcar să accept și să învăț să nu mai fac, dar, nu-i așa, dacă mă simt vinovat(ă), înseamnă că rămân un om bun, nu? Nu…e vorba despre asta!
Dacă tot am avut mai mut timp cu mine și am înțeles ce înseamnă să fiu pentru mine „persoana mea”, întrebarea e, sunt acolo?
NU! Nu încă! Dar am început să văd oameni care sunt, în felul lor! Oameni care, la rândul lor, la un moment dat, NU au fost acolo! Iar asta îmi arată că se poate! Îți arată și ție același lucru!
2. „Persoana mea” în alții! Cine sunt ceilalți pentru mine? Cine sunt ceilalți pentru tine?
În cartea “Viața secretă a copacilor”, scrisă de silvicultorul Peter Wohlleben, se arată cum, în mod surprinzător pentru unii, copacii comunică între ei prin prin mijloace olfactive (mirosuri emise) și prin mijloce electrice. Adică prin intermediul unui tip de celule nervoase aflate la nivelul rădăcinilor! Motivul principal al acestei comunicări între copaci, comunicare dovedită științific de pădurar în cartea devebită bestseller, e ca toți copacii din aceeași specie să se sprijne unii pe alții și să fie împreună. Pădurile devin astfel superorganisme, la fel ca mușuroaiele de furnici, mai pregătite să facă schimb de substanțe hrănitoare și de a se apăra de pericole (insecte, furtuni, vânt puternic etc).
Ce vreau să spun cu acest exemplu?
Că dacă până și pădurile știu asta, ar fi cazul să ne amintim și noi: împreună suntem mai puternici! Un poet britanic spunea că “niciun om nu e o insulă”- “no man is an island” și eu cred că avea dreptate! Și tot această perioadă realizez tot mai mult asta!
Cine și de ce reprezintă „persoana mea”?!
Nu e vorba, în cazul meu, de un singur om, așa că nu e nevoie să fie nici în cazul tău! E vorba de acel/acei oameni care îți aduc realmente ceva pozitiv în această perioadă. Pentru mine, de exemplu, e vorba de oamenii aceia pe care îi văd mai tari decând Covid-ul! În ce sens? În aceste timpuri de distanțare socială, pentru ei, ies din casă! Sau cu ei, intru într-o casă ( generic spus, poate să fie și un parc sau o terasa). Ok, cu măsurile de precauție luate, dar pentru ei o fac! Nu sunt deloc mulți, dar ei contează! Dacă înainte mai dădeam din timpul meu și aiurea, acum știu mai mult de ce o fac și cui i-l dau.
De fapt, în cazul fiecăruia, „persoana mea” găsită în altul e acel om care îți aduce bucurie prin el însuși în aceste vremuri în care bucuria e mai greu de găsit. Pentru unii, e inclusiv acel om lângă care au rezistat pe timpul izolării fără scandal/depresie majoră sau fără a evada din realitate prin alcool/ pastile/filme în stil binging etc.
Așadar, „persoana mea” poate să fie În TINE, ÎN CELĂLALT, sau, în caz fericit, să trăiești ambele variante, care se potențează una pe alta. Până la urmă și în Grey’ s Anatomy „my person” pentru Meredith e o prietenă, care la un moment dat pleacă la capătul pământului, dar și ea, pentru ea însăși.
Și tu? Cine e „persoana ta”?
Dacă ți-a plăcut articolul, sau dacă ți-a adus ceva, orice, m-aș bucura să îmi dai un LIKE AICI, PE FACEBOOK, să afli ce mai scriu!
Pe INSTAGRAM mă poți urmări AICI! Mulțumesc mult!
Citește și:
NE E TOT MAI TEAMĂ CĂ NE PIERDEM LIBERTATEA! ÎNTREBAREA E, NE-AM CÂȘTIGAT-O VREODATĂ?
FOTO: SHUTTERSTOCK
Uite o piesă pe care o iubesc, cu un mesaj potrivit:
6 Comments
„Persoana mea” – aceste 2 cuvinte mi-au adus aminte de două citate din literatura română: „Eu nu pot să fiu onest decât la persoana I” (Camil Petrescu) și „M-am sfiit întotdeauna să scriu la persoana I” (Liviu Rebreanu). Și totuși: cât de greu ne este să vorbim despre noi? Uneori, destul de greu, asta dacă trebuie să vorbim despre un eveniment tragic la care am fost martori sau ni s-a întâmplat. Dar când vine vorba despre un eveniment vesel, atunci lucrurile stau altfel: am vorbi fără întrerupere, zile și nopți.
Ce facem când vine vorba să vorbim despre noi la… un interviu? Ups! Aici lucrurile stau altfel: încercam să ne punem
într-o lumină pozitivă, să scoatem în evidență cele mai importante realizări, cele mai bune proiecte și multe altele, ca să obținem jobul mult visat.
Despre mine pot spune că nu îmi place mereu să vorbesc la persoana I, dar uneori accept (acest lucru depinde și de interlocutor).
Cartea prezentată de tine, „Viața secretă a copacilor”, m-a impresionat și totodată mi-a adus aminte de o scenă din „Stăpânul inelelor” când cei doi băieți conving un copac să meargă la luptă contra lui Saruman, dar la rândul său trebuie să convingă alți copaci din consiliul pădurii că lupta este benefică și pentru ei, nu doar pentru oameni (copacii serveau ca lemn de foc în realizarea armatei lui Saruman).
În prezent, „persoana mea” este binișor. E loc și de mai bine, dar încerc să mă împac cu gândul că în vremuri ca acestea, binișorul meu are o misiune dificilă în a evolua, dată fiind situația la nivel național și internațional. Însă, așa cum spun versurile unui cântec „după ploaie și furtuna / e soare și vreme bună!” Întrebarea este: cât mai tine furtuna??
Să fim sănătoși, ca de restul ne ocupăm pe rând!
Sănătate și numai bine!!!
„Și totuși: cât de greu ne este să vorbim despre noi?”
Ooooo, da..cam asa e….eu vorbesc despre mine la persoana intai, dar cand trebuie sa ma prezint (nu sa ma vand la interviu) e dificil….
Cartea e minunata, auzisem de ceva vreme de ea, apoi am primit-o cadou si m-am indragostit de ea….o recomand!
Sanatate multa si sa fim bine!
Pingback: Sustenabilitate - cum ar fi să devenim noi supereroii planetei noastre? - Parfum de femeie
Pingback: Hai să nu stăm în casă, hai să stăm acasă! Mici pași japonezi pentru o viață frumoasă acasă - Parfum de femeie
Pingback: Rasism în România sau de ce uneori lucrurile nu sunt doar albe sau negre! Sunt și gri sau de altă culoare - Parfum de femeie
Pingback: Hai să oferim mai mult decât un dar! Cum să personalizezi un cadou - orice cadou - Parfum de femeie