Întrebarea nu e dacă ne e greu! Întrebarea e ce e cel mai greu ACUM și ce e de făcut?

Ce să vă zic? Îmi e dor de poze cu pisici! Multe pisici! Vă rog eu, multe, multe, multe! Hai și căței! Și papagali (mă rog, ăia mai apar, pe ici, pe colo). Îmi e dor de multe lucruri, de la îmbrățișări de la oameni de care îmi e dor tare, până la lămâi și spirt medicinal din belșug. Și Doamne, îmi e dor de îmbrățișări…

Îmi e dor și îmi e greu…Chiar îmi e…

Trăim vremuri cum nu au mai fost, nici pentru noi, nici pentru părinții nostri! De fapt, nici pentru bunici, nici pentru nimeni. Pentru că istoria se repetă, dar nu în detaliu. Fiecare criză e altfel, fiecare război se experimentează diferit și contextual. Cu alte arme, alți inamici, altfel de aliați, atfel de propagare. Poate doar frica e la fel.

Acum două săptămâni, când încă nu începuse nebunia în România, iar eu și noi nu știam ce înseamnă să îți pierzi libertatea, am scris, cu ajutorul unui specialist, un material a cărui idee principală era să evităm starea de panică. Azi mă străduiesc să am curaj și să spun că eu, care explicam cât e de nocivă panica, acum mă lupt cu ea. În valuri cel puțin! Uneori e mai bine, uneori e bine și uneori îmi e tare greu!

Tot ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni, în lume și în România, a creat un înainte și un după pentru totdeauna. Peste tot!

Am vorbit în ultima săptămână, la telefon sau pe internet, cu oameni din România, din China, din Spania, din Anglia, din SUA, din Germania și din Italia. Și toți mi-au spus același lucru: e un înainte și un după. Și e greu!

Știți vorba aia “la toți ni-i greu?” E încă valabilă!

Doar că de data asta putem spune, mai în glumă, dar mai mult în serios, că ne e mai greu tuturor în același timp.

Ceea ce face diferența e că totuși, luat la bani mărunți, greul nu e tocmai același și e unul personal!

Unora le e cel mai greu  pentru că se luptă cu anxietatea și/sau cu frica de boală și de moarte. Unii cu teama că au deja probleme de sănătate, care complică totul. Alții se luptă cu frica de criză financiară. Unii cu impulsul obsesiv-compulsiv de a se expune în permanență la rețele sociale și mijloace de informare care, în exces, le fac rău și ei simt asta.

Unora le e cel mai greu cu izolarea.

Alții se luptă cu faptul că au realizat că sunt blocați cu și lângă oameni de care înainte nu știau că fug. Alții se simt speriați că, vrând-nevrând, încă lucrează în instituții, nu de acasă. Unii pierd imunitate și nervi, alții bani, speranțe, siguranța zilei de mâine, starea de siguranță în general, încrederea în viață, în ei sau în autorități.

Foarte puțini rămân calmi și raționali zilele acestea. Dar, dacă îi iei la bani mărunți, cel mai probabil afli că nici ei nu mai știu cât sau dacă vor mai rezista până face calmul “poc”. La urma urmei, eu sunt unul dintre oamenii care acum 2 săptămâni erau foarte calmi. Probabil și mulți dinte voi!

Deci ideea e că îmi e greu! Ne e greu! Așa că întrebarea reală, pe care mi-a adresat-o un prieten din Spania, țara deja foarteafectată, este

“Ce e cel mai greu?”

V-o adresez și vouă, pentru că, dacă răspundem sincer la ea, e posibil să ne fie mai ușor. O dată pentru că adevărul privit în față te eliberează și doi pentru că numai așa putem găsi soluții. Până la urmă, și despre virusul care ne-a dat pe toți 7 miliarde 700 si ceva de oameni peste cap, cercetătorii caută adevărul, pentru a putea găsi soluția.

Pe noi însă, cred că în acest moment, ne ajută adevărul personal. Pentru că toată teroarea asta instalată a scos la iveală, din fiecare din noi, demonii ăia cărora noi le mai dădeam din când în când în cap, ca să îi anesteziem.

Deci, ce e cel mai greu pentru tine? Și ce poți face ca să fie mai ușor?

Încep eu: fix panica aia de care îmi era teamă, anxietatea pe care o știam că e dușman, mă copleșesc deseori. Și , colac peste pupăză, cel mai greu e că mă panichez…că mă panichez! Știu, sună stupid, dar nu e! Știu exact ce înseamnă panica, am trăit-o și am studiat-o.

Psiho-neuro-imunologia este o știință relativ nouă care explorează tulburările psihosomatice cauzate de starea noastră emoțională.

Așa că dacă ați experimentat stări fizice de rău zilele astea, una din posibilități este și să fiți victima propriilor emoții. Ca mine! Sigur, dacă aveți simptome clare ca febra, tuse și dureri de cap, e cazul să sunați la 112, la DSP sau măcar la medicul de familie și să vă izolați, pentru că virusul e real și puteți să fiți suspecți. La fel de real e însă și că le este și le va fi rău multora care nu au și poate nu vor avea coronavirus, tocmai din cauza presiunii emoționale. Eu, de exemplu, nu am simptome de gripă, slavă Domnului, dar simt o apăsare în corp, fac totul cu frana de mână trasă și cu energia la minimum. Exact, panica de care vorbeam înainte, când, puteți să mă numiți inocentă sau prostuță sau proastă de-a dreptul, nu anticipam ce va urma. Sincer, nu știu nici dacă îmi folosea la ceva. Că stocuri de hârtie igienică nu cred că îmi faceam (sic).

Acum, că am recunoscut că e greu pentru mine, am de gând să onorez ce trăiesc si să accept, ca să depășesc.

A accepta nu înseamnă a te plânge, cum am tot citit cu ochii rotocol zilele astea. Înseamnă a conștientiza ce se întâmplă cu tine și a înțelege că, în vreme de criză, e firesc. Măcar la început, până te mobilizezi să gestionezi.

Așa că eu cred că acesta e un prim pas. Ce o să fac mai departe? Intenția e să fiu cât mai prezentă și să iau fiecare zi așa cum vine! Pe cât posibil mă voi concetra fix pe ce fac în acel moment, voi cauta din nou exerciții de respirație concrete care să te scoată rapid din starea de anxietate acută, voi medita, o să citesc, scriu și o să fac cursuri online, mă voi ruga, o să fac sport în dormitor (vorbesc serios, nu obraznic, ha!). Și o să văd ce mai apare pe parcurs. De acasă, în caz că mai e nevoie să precizez! Și o să vorbesc cu oameni dragi la telefon, oameni din toată lumea. Oameni cărora, ca și mine, le e greu, chiar dacă cel mai greu le e poate în mod diferit. Oameni cărora le trimit o îmbrățișare cu tot sufletul. Nu știu dacă v-am zis, îmi e dor, îmi e dor, îmi e dor de îmbrățișări! Și abia le aștept!

Și voi? Ce e mai greu pentru voi acum? Și ce faceți pentru a fi mai ușor? Uite, mie deja îmi e, de când accept ce e…

P.S: acum eu sunt sigură că mă citesc și din cei care au impresia că nu e nimic dferit și nimic mai greu?! Mi-ar plăcea să știu și cum se vede de acolo:)

DA, AM FOST UN COPIL „VICTIMĂ A BULLYING-ULUI” ANI DE ZILE! CUM VĂD CA ADULT CEI MAI NEGRI ANI DIN VIAȚA MEA

Citește și: 3 CUVINTE MAGICE CARE MĂ VOR FACE SĂ POT CÂND NU O SĂ MAI POT ÎN 2020! ȘI TE POT FACE ȘI PE TINE!

FRICA…SĂ VORBIM CU MULT CURAJ, DESPRE CÂT ÎMI E DE FRICĂ!

Ca muzică, vă fac cadou aprope o oră de liniște; am primit link-ul în dar, chiar zilele astea; e muzica lui Ennio Moriconne și, Doamne, chiar îți dai seamă că viața e frumoasă când o auzi; video-ul e de la o prezentare de modă și l-am folosit ca să știm că ne vom întoarce la ce era frumos…

FOTO: SHUTTERSTOCK

3 Comments

  • Simianovici Ion
    Reply

    O sa incep cu mentionarea unei dorinte-intrebare pe care o aveam prin luna ianuarie, cand s-a terminat vacanta de iarna si a inceput semestrul al II-lea: „Ce mult mai este pana la vacanta de Pasti! Cum o sa rezist eu atat?”. Si uite ca luai vacanta mai devreme … mult mai devreme. M-am bucurat enorm cand am vazut ca voi avea liber (bateriile era LOW de tot, ca sa zic asa, doar andrenalina ce mai punea muschii la contributie). Dar, nici o clipa, nu mi-am imaginat situatia asta TRAGICA. Insa, asa cum spune un proverb, „Dupa rau, vine si bine!”.
    Unii au acceptat senin aceasta situatie, dovada un comentariu care nici nu te intriga, nici nu te bucura, la o prima citire, si care spunea: „Bunicilor nostri li s-a cerut sa mearga la razboi. Noua ni se cere sa stam in casa. Ce e asa greu sa stai degeaba si sa astepti sa se termine cu virusul?”.
    Daca analizam fiecare parte a mesajului, vedem ca in prima parte lucrurile erau mult mai complicate: plecai la razboi si nu stiai daca te intorci viu. In partea a doua vedem ca ni se cere ceva ce multi ar aprecia, dar este doar de suprafata. Greul acum incepe, cand vezi ca tot ceea ce iti placea sa faci, acum nu se mai poate si orice abatere de la regulile impuse te poate costa scump … chiar foarte scump … poate chiar la fel ca intr-un razboi.
    Dupa cele cateva zile petrecute in casa (am iesit o data la fotbal, la stadion, dar atat!!), am constat ca ma simt ca la zoo: usa metalica la intrare, usa din fier forjat la intrarea in scara accesorizata cu interfon de calitate si … gratare la geam (stau la parter). Sa il vad pe virus pe unde intra! :))))) Lipsesc 2 dobermani in casa si meniul era complet. Sincer!
    Daca imi e dor de ceva, acela e Bucurestiul, orasul meu iubit in care m-as muta si maine. Pe jos as veni la el, dar nu depinde doar de mine. Aveam de gand sa mai vin prin capitala, dar cu monstrul asta de virus … nici din casa nu mai iesi. Si imi mai este dor de filmele de la cinema!
    Nu pot sa spun ca nu am o teama fata de acest virus, dimpotriva, insa incerc sa nu ma agit, sa privesc calm situatia si daca voi respecta regulile autoritatilor, cred ca va fi bine pana la urma (in oras au inceput sa spele strazile cu clor de cateva ori pe zi). Plasma de 109 cm, laptopul si telefonul sunt cei mai buni prieteni ai mei si „discut cu fiecare”, in fiecare zi, pana seara la 12 sau 1, uneori si cu cate 2 in acelasi timp (navighez pe net si ascult stirile Pro TV in acelasi timp, mai ales ca plasma este deasupra biroului … un mic Napoleon, varianta mai tanara:)))) ).
    In incheire, pot spune doar ca „dupa ploaie si furtuna e soare si vreme buna”, ceea ce inseamna ca toata agitatia asta se va termina si intreg universul isi va relua cursul firesc al vietii, toata lumea traind in pace si veselie. 🙂
    Sanatosi sa fim, ca recuperam noi tot ce am lasat neterminat! 😀

    • Cristina Maria
      Reply

      Stai liniștit, și mie, care stau in București, îmi e dor de București:)))) sa fii in siguranța! 🤗

  • Pingback: Cele 4 legăminte în vreme de pandemie Coronavirus! Criza asta e examenul maturității noastre - Parfum de femeie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *