„S-a întâmplat! E război!” Mesajele unei prietene din Kiev care fugea de ruși m-au schimbat în câteva ore
„S-a întâmplat! E război!” – Acesta e un articol pe care nu știu cum să îl încep și pe care nu mi-aș fi dorit să îl scriu niciodată. Așa cum, atunci când m-am trezit dimineață și mi-am deschis telefonul, am vrut să îl închid și să mă culc la loc. Sună familiar?
Nu vreau să scriu chestii siropoase sau plângcioase sau furioase, pentru că realitatea e că încă nu m-am dezmeticit și încă nu știu ce simt . Sună familiar?
Am o prietenă în Kiev, Natasha. Sau poate prietenă e mult spus, amică, ne cunoaștem de puțin timp. Avem însă povești importante în comun. Imediat după vestea legată de război (?!) mi-a venit în gând și voiam să îi scriu. Nu știam însă cum să încep. Mi-a scris ea întâi.
„S-a întâmplat! E război!”
Natasha are 32 de ani, e o fată extrem de sensibilă și s-a implicat mult timp ca voluntar în acțiuni care să ajute Ucraina și să oprească ce se întâmplă acum. E frumoasă și sensibilă. E foarte inteligentă și totuși încă nesigură pe ea. Și, printre altele, visul ei e să meargă în Statele Unite ale Americii. Săptămâna trecută îmi povestea că vrea mult să își ajute mama cu niște probleme pe care le are aceasta din urmă. Tot săptămâna trecută îmi spunea că e încă linște în jurul ei, dar că, citez, “nimeni nu știe la ce să se aștepte de la tiran.”
Până să îi scriu eu Natashei, mi-a scris ea.
Am conversat cu pauze lungi, pentru că ea, realmente, făcea bagajele să fugă. Vă rog, citiți asta din nou! Încă o dată! Știu, am avut nevoie să respir ca să scriu fraza. Și când am recitit-o și eu, a început să mă doară puțin capul. Cu acordul Natashei, căreia nu îi dezvălui tot numele, pentru că nu consider că e necesar și nu vreau să mai adaug nici măcar un strop de stres la ce trăiește acum, o să redau părțile scrise legate de ce i se întâmplă. Sunt doar traduse din engleză, nu am schimbat nimic. Am pus spații la pauze sau atunci când discuția nu era direct legată de subiect și am exclus întrebările mele, pentru că oricum eu m-am bâlbîit până și în scris. Natasha a rămas coerentă și chiar poetică pe alocuri. Și dureros de adevărată:
“Gata, s-a întâmplat! E război în toată Ucraina!”
„Sirenele din centru ne-au trezit realmente pe toți…Eu însămi m-am trezit în zgomot de împușcături, de ferestre zgâlțâite și de avioane militare. Împușcăturile au început la 5 dimineața și toate regiunile principale continuă să fie atacate aici în Kiev. Nu se trage în civili. Deocamdată, totul se desfășoară în baze militare. Dar cine mai știe ce o sa facă maniacul ăla de Putin? Fix acum am aflat că o racheta GRAD a ajuns într-un cartier de civili dintr-un oraș (…)
„Tot ceea e îmi doresc, tot ceea ce ne dorim e să atingem mințile oamenilor înteligenți și sănătoși la cap din Rusia. „
„Tot ce se întâmplă e un nonsens. Poți să te uiți și tu la știri și să imi spui: cum justifică omul ăsta începutul unui război și bombardarea unor oameni?! Nimic nu îl poate opri…Nici măcar lumea întreagă, în condițiile în care chiar el a zis că legile internaționale și acordurile la nivel global nu sunt valabile pentru Rusia.”
„Din punctul lui de vedere, legile rusești sunt peste toate. Și acum nimeni nu îl poate opri. Cu excepția propriilor lui oameni. Sau un om care să îl împuște! Eu chiar sper că munca voastră, a celor care scriu și transmit și filmează despre asta, să schimbe ceva și să oprească omul ăsta care omoară oameni. (…)
Da, acum mă aflu în Kyiv (scris în original, în ucraineană).
Și eu și ai mei! Capitala e scopul lor suprem. Nu avem unde să ne ascundem aici. Momentan, în centrul orașului, e OK. Noi împachetăm acum, dar nu știm unde să mergem, depinde sincer de cum merg lucrurile. (…) Chiar acum, nu am timp să stau de vorbă mai mult. Chiar suntem pe modul de supraviețuire. I-am contactat pe toți cei cărora știu că le pasă de mine, care s-au îngrijoat pentru mine de-a lungul timpului și ți-am scris și ție pentru că știu că îți place să scrii. Și eu însămi cred în puterea cuvântului. Ți-am zis mai demult, am fost eu însămi voluntar în situațiile astea, am încercat să iau legătura cu părți rusești…Dar acum eu sunt pe modul de supraviețuire. Așa că trebuie să continuu să împachetez. (…) Nu știu cât o să pot să vorbesc, dar când o sa pot, o să citesc ce îmi scrii.”
Ultimele mesaje shimbate au fost pe la ora 15 ora României și a Ucrainei și, deși am înntrebat-o pe la ora 19:00 ce face și unde e, nu am încă un răspuns până la data publicării acestui articol.
Kiev e la 564 de kilometri de granita cu România și 913 kilimetri de București, locul unde mă aflu în prezent.
Un prieten spunea azi, mai în glumă, mai în serios, dar și gluma si seriosul exprimate amar, că el poate să scuipe pe o distanță mai mare. Ok, nu vreau să sune scabros ce spun, dar v-am zis că nu îmi e clar ce e de spus sau ce e de simțit. În primele ore ale zilei și în timpul discuțiilor cu Natasha, aveam momente în care eu una, mă simțeam catatonică. Știu că mie nu mi s-a întâmplat nimic. Știu că acum, aici, noi, românii, suntem în siguranță. Dar știți ceva?
Cred că vorbesc în numele tuturor celor care citesc asta când spun:
„laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
naibaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa„
Și da, puteți să fiți cât de vulgari vreți voi, în capul meu răsună multe vesiuni.
Încă nu le spun cu voce tare, dar vom vedea…Până la urmă, simt sincer că, după câteva ore, nu mai sunt aceeași de ieri seară. M-am culcat râzând la telefon și uitându-mă la ” Inventing Anna.” Și m-am trezit cu vestea că e război la 913 kilometri de cartierul meu.
Nu spun că s-a întâmplat ceva care să mă schimbe radical, nu am pretenția asta arogantă. Dar am înțeles profund, visceral și cu totul că viața de pe Pământ nu e o agendă planificată. Și tot ce ne rămâne nouă e să fim puternici, foarte puternici, cei mai puternici. Și să fim noi binele, mai presus de cei care nu pot să fie decât rău.
LATER UPDATE – a doua zi de la scrierea acestui material:
Natasha mi-a răspuns puțin seara târziu și mai mult dimineața foarte devreme. Am discutat cu ea când în camera mea era liniște și se lumina de zi așa frumos….Și eu simțeam că ceva, în lume, e foarte, foarte spart. Noi, oamenii, avem, de fapt, liniștea dată și ne batem joc efectiv de ea!!!!!!!
Natasha, Kiev, Ucraina- 25 02 2022
„Îmi pare rău că îți răspund târziu (asta m-a rupt în două, de ce își cerea scuze n. a.?!) Îmi pare rău, am ajuns în sfârșit în satul în care ne ascundem acum și în cele din urmă am adormit. De fapt, după o zi uriașă ca cea de ieri, una care a început pentru mine la 5 dimineața, o zi întreagă de panică, sunt complet epuizată. Am atacuri de panică și îmi este greu să respir, inima bate rapid și îmi pierd controlul mișcărilor…(…)”
„A fost greu, dar continuă acest război.”
Ieri, tancurile au ajuns deja la Kiev. Desigur, forțele noastre militare ripostează și avem victoriile noastre. Dar Putin are o Rusie întreagă uriașă. Nu-i pasă de soldații săi. El continuă să adune forțe noi (cum se spune în știri din această noapte) și mă tem că acesta nu este sfârșitul. dar cred în armata noastră. Chiar ne-au salvat deja de atâtea dezastre. Dar când se va termina? Când mamele ruse își vor avea fiii în sicrie după un război care nu avea sens. Poate atunci vor începe să se intereseze de ceea ce se întâmplă DE fapt. Nu ca ce li se spune la televizor, e doar o operațiune militară și „salvarea ucrainenilor”…. De CINE salvare ?!? DE UCRAINA????”
„Nu am mai mancat de zile întregi, că eu țineam un fel de post. Deci, nu pot lua nicio pastilă pentru a mă calma. Va trebui să găsesc alte căi acum. (…) Dar abia am dormit calm.(…) Mama și cu mine am evadat în satul de la nord de la Kiev la bunica mea .Tata urma să evacueze o altă bunică (mama tatălui) într-un alt sat ceva mai la vest de nordul regiunii Kiev, dar podul este distrus în drum spre sat. Poate va trebui să o găzduim și aici. Dar și aici dormim pe rând pentru că nu e loc….”
Povestea e posibil să continue, deși îmi doresc să se oprească…
Aveți grijă de voi și de ai voștri dragi!
IMPORTANT: Dacă vreți să ajutați oamenii afectați direct de război puteți dona în contul Crucii Roșii: RO76BRDE410SV07590484100 (Ron) sau pe site-ul www.crucearosie.ro.
Campania e susținută și de PRO TV
Dacă v-a plăcut articolul, sau dacă v-a adus ceva, orice, m-aș bucura să îmi dați un LIKE AICI, PE FACEBOOK, să aflați ce mai scriu!
Pe INSTAGRAM mă puteți urmări AICI! Mulțumesc mult!
Am mai scris și:
BRAND DE ȚARĂ: GURA MARE, BURTA ȘI MAI MARE?
DESPRE RESPINGERE: SUNT CRISTINA ȘI AM FOST ȘI RESPINSĂ! ȘI DOARE! ȘI CE DACĂ?
FOTO: UNSPLASH/ SHUTTERSTOCK
8 Comments
Trist. Extrem de trist, dar adevarat!!! Daca problema mondiala nr 1 era COVID, acum a devenit acest razboi, de care toti ne temem, pe care nimeni nu si-l doreste. Acest „Kim Jong-Un” al Rusiei, este pornit pe razboi, pe cuceriri si nu se vad la orizont sanse de pace, de liniste. A pornit ca un cuceritor ca sa cucereasca. Ce? Nu prea intelege multa lume, dar el vrea sa cucereasca.
Ascultam azi-dimineata Kiss Fm si tema zilei era acest razboi. Multi spuneau ca au inteles ca vrea sa cucereasca Kievul, dar nu stiau de ce. Dar ce a fost cel mai strong, a fost replica unui copil de 7 ani, replica ce a topit genunchii celor de la radio (asta au zis ei pe post!) si i-au facut sa lacrimeze: „Dumnezeu sa apere toti copiii din Ucraina!”. Dupa aceasta replica, moderatorii de la Kiss Fm au pus melodia Rihannei, „Umbrella”. Nu stiu daca era pregatita de drept sau au pus-o cu un mesaj special, pentru ca stim cu totii ca umbrela ne apara de ploaie si ninsoare, si parca ar fi vrut sa sugereze protectia oamenilor din calea bombelor si a gloantelor.
Daca pana acum preotii se rugau in genunchi la sfarsitul sfintei liturghii pentru vindecarea tuturor oamenilor de COVID, acum vor incepe sa se roage si pentru incetarea razboiului. Cel putin asa cred ca se va intampla …
O colega de-a mea, imi spunea ca fetita ei de 6 ani se teme in fiecare zi de razboi si chiar intreaba daca nu cumva o vor ataca si pe ea. Desi i-au spus ca sunt sanse zero sa sa intample asa ceva, tot a pastrat o mica frica de razboi: crede ca rusii vor ajunge in cartierul ei si vor ataca.
Am citit si recitit articolul tau si de fiecare data regaseam trairi noi, care completau alte trairi si nu in sens pozitiv. Parca retraiam aceleasi sentimente pe care le-am avut cand am citit o carte scrisa de un supravietuitor al holocaustului, in care povestea ororile celor din lagarele de concentrare.
Sa fie pace si iubire, caci de asa ceva avem nevoie mai mult ca oricand!!!
„O colega de-a mea, imi spunea ca fetita ei de 6 ani se teme in fiecare zi de razboi si chiar intreaba daca nu cumva o vor ataca si pe ea. Desi i-au spus ca sunt sanse zero sa sa intample asa ceva, tot a pastrat o mica frica de razboi: crede ca rusii vor ajunge in cartierul ei si vor ataca.”
Mi-ai rupt sufletul cu asta…Dumnezeu sa ne ajute sa ne ajutam! Noi pe noi si unii pe altii!
Sincer, nu credeam ca in secolul XXI vom vedea astfel de evenimente! Trist, foarte trist!
da, nici eu pana de curand; am avut insa la un moment dat o revelatie, ca de la Holocaust au trecut doar cateva zeci de ani; atunci am inteles ca se poate; dar tot nu imi vine sa cred…
Groaznic!!!Cuvintele sunt de prisos! Să ne rugăm Domnului și să încercăm să ajutăm cum putem!
Pingback: Cum poți să ajuți concret, rapid, sigur oamenii din Ucraina? Cum poți să fii OM? - Parfum de femeie
Pingback: De ce să ajutăm niște “străini?” Ca să clarificăm, o dată pentru totdeauna! - Parfum de femeie
Pingback: Există mai multe feluri de violență! Nu doar bătaia! Și nu, nu îi iau apărarea lui Will Smith - Parfum de femeie