De ce să ajutăm niște “străini?” Ca să clarificăm, o dată pentru totdeauna!
De ce să ajutăm niște “străini?” De când a început conflictul în Ucraina, oameni, copii, căței, pisici, ursuleți de pluș, păpuși și bagaje care conțin trei haine și o viață întreagă cel puțin, au trecut granița în fugă. Din calea războiului. Tot de atunci mulți oameni cu suflet mare, pentru existența cărora sunt bucuroasă, atât de bucuroasă, Doamne, dar atât de bucuroasă, au ajutat! Au donat bani, au trimis pachete, au transportat sau/ și au luat în gazdă oameni din Ucraina, au vorbit despre importanța implicării pe unde au putut. Au ajutat. Au inspirat. Au sprijinit. Au fost și sunt oameni.
Și mai e o categorie! Una care la început m-a înfuriat. Apoi m-a enervat. Apoi, când mi-am adus aminte că fac tot ce pot să înțeleg și să nu judec (meh, îmi iese cu hopuri), această categorie mi-a stârnit cumva interesul. Sau, mai bine zis, dorința de a comunica adevărul meu –și din fericire al multor altor oameni. E vorba, v-ați prins de cei care se întreabă constant de ce românii se implică așa mult pentru “ai lor” când “ai noștri” au probleme așa mari.
Ca să fie clar cine intră în categoria asta, din punctul meu de vedere:
- Cei care spun pe față că suntem tâmpiței că donăm, ca avem nevoile noastre și noi românii;
- Cei care spun mai voalat că suntem tâmpiței că donăm; o fac prin tot felul de maxime, aformisme, versuri, panseuri, întrebări filosofico-retorice, citate din nu știu cine scoase din context; hai, că v-ați întâlnit toți cu ele; genul acesta de texte sunt postate pe rețelele de socializare sau aruncate în discuții și/sau comentarii, iar unii oameni găsesc energie să facă asta, în timp ce alții aleargă să aducă oameni de la frontieră și să îi ajute;
Ca să lămurim însă, o dată pentru totdeauna, de ce, din punctul meu de vedere-și nu doar al meu, e IMPORTANT, FOARTE IMPORTANT, VITAL chiar să ajutăm, să trecem în revistă motivele cu argumente logice:
1.De ce să ajutăm: nu există “ei” și “noi”!
Am mai scris asta, refugiații sunt oameni ca și noi! Nu au plecat de pe stradă, ci din casele lor. Nu au lăsat în urmă ajutorul social, ci un serviciu cum avem și noi. Au copii! Familii! Visuri! Și vise noaptea, dar nu vreau să mă gândesc cum arată acum! Iubesc! Plâng! Râd! Sunt oameni fix ca mine și ca tine! Merită să fie în siguranță și să trăiască în liniște! Cum merităm și noi!
2. De ce să ajutăm: nu există „ai lor” și “ai noștri”
Mi se pare inuman și dureros să te gândești să ajuți după criterii; da, naționalitatea e un criteriu!? Dacă un român e într-o țară străină, nu beneficiază de asistență medicală dacă are nevoie? Nu merită o vorbă bună? Nu merită să ceară ajutor, dacă are nevoie? Trebuie să treacă frontiera pentru asta?
Când eram studentă în Belgia, am avut niște probleme de sănătate. Mici, dar atunci mi se păreau mari. Nu aveam încă asigurare medicală, pentru că documentația se mișca greu- așa era procedura. Trei profesori diferiți, pentru că m-au văzut ținându-mă cu mâna de stomac și foarte abătută, m-au trimis la medicii lor, s-au oferit să îmi dea bani în caz de nevoie (nu am acceptat) și mi-au spus o vorbă bună. Nu mi-au cerut nimic în schimb. Nu îi voi uita niciodată. Mulțumesc.
A, tot din Belgia, când a început războiul, m-au sunat oameni care mi-au spus că, dacă am nevoie, oricând am nevoie, dar Doamne Ferește să am nevoie, am o casă la ei! Două chiar! Am plâns! Mulțumesc!
3. De ce să ajutăm: dacă nu am ajuta, am încurca-o cu toții!
Exaaaact! Dacă e nevoie, hai să spunem lucrurilor pe nume. Imaginați-vă, vă rog, o țară unde oamenii fug de război, dar nu îi bagă nimeni în seamă, Că sunt altă naționalitate. Nu știu încotro să o ia. Nu cunosc limba. Nu cunosc sistemul. Nu au habar ce să facă. Sunt terifiați, flămânzi, obosiți. Unii au copii cu ei. Alții animale. Alții și și. Unii sunt bolnavi. Alții au pierdut tot, că le-a fost bombardat orașul. Nu îi bagă nimeni în seamă. Sunt ca niște fantome, printre niște oameni care își văd de viață.
VĂ PUTEȚI IMAGINA AȘA CEVA?
Hai să vă spun mai clar: în ce credeți că s-ar transforma acei oameni? Cât de în siguranță am rămâne noi lângă niște oameni pe care tot noi i-am lăsat să ajungă în acest punct? V-ați gândit? Și i-ați judeca? Eu nu.
4. De ce să ajutăm: oamenii aceștia AU NEVOIE!
Nu au mofturi, nu ridică false probleme! Au nevoie! Punct!
5. De ce să ajutăm: și noi avem NEVOIE să fim oameni!
Acum opt ani fără 23 de zile (da, îmi aduc aminte clar, că m-a marcat), cineva important la acel moment mi-a zis că nu există fapte bune dezinteresate.Mi-a spus-o ca și cum ar fi ceva rău. Eu nu mă gândisem la asta și m-a tulburat. Opt ani fără 23 de zile mai târziu cred că da, din acest punct de vedere, nu există fapte bune dezinteresate. Doar că am altă perspectivă! Asta e ceva…de bine! Eu, când fac bine, mă simt bine! Așa, și? Foarte bine, zic! Și eu merit să mă simt bine, și cel/ cea/cei pentru care fac bine! Așa populăm lumea…cu bine!
Aș putea menține lista la nesfârșit! Dar am treabă! Una dintre ele e să văd ce modalități să fiu OM am! TU?
P.S: alte cauze, în afară de cele dedicate oamenilor din Ucraina, rămân în continuare deschise la organizații și fundații; dacă, în continuare, implicarea pentru a ajuta Ucraina nu e “prăjitura” voastră preferată, vă invit sincer să vă impliacați în ce simțiți! Chiar e nevoie! Și, dacă a mai făcut încă ceva bun tot acest val de solidaritate, e că ne-a ajutat pe toți să ne amintim CE BINE E SĂ FACI BINE!
Să fiți bine!
Dacă v-a plăcut articolul, sau dacă v-a adus ceva, orice, m-aș bucura să îmi dați un LIKE AICI, PE FACEBOOK, să aflați ce mai scriu!
Pe INSTAGRAM mă puteți urmări AICI! Mulțumesc mult!
SURSA FOTO:
Salvați copiii România via Rareș Năstase
Telegram, canalul Ukraine NOW English via Andreea Retea (Andressa)
Am mai scris și:
DESPRE RESPINGERE: SUNT CRISTINA ȘI AM FOST ȘI RESPINSĂ! ȘI DOARE! ȘI CE DACĂ?
CUM POȚI SĂ AJUȚI CONCRET, RAPID, SIGUR, OAMENII DIN UCRAINA? CUM POȚI SĂ FII OM?
2 Comments
„Aruncati mastile! Pregatiti-va vestele antiglont!” – era ultima postare pe care am vazut-o pe facebook inainte sa scriu acest comment pentru articolul tau. Nu stiu daca este sarcastic sau usor prezicator, dar in aceste vremuri, nu cred ca isi are rostul gluma nesarata. Este nevoie, ca mai mult ca oricand, sa fim uniti si sa ne ajutam unii pe ceilalati, chiar daca nu ne cunoastem, nu vorbim aceeasi limba, nu avem aceleasi traditii.
E ca atunci cand adopti un catel de pe strada, dar nu sti de un a aparut, cine sunt parintii lui, la cine a fost pana in acel moment, dar stii ca este o fiinta pe care trebuie sa o ajuti pentru ca mai tarziu poate sa fie prea tarziu pentru el. Mai mult decat atat, catelul nu poate comunica cu noi, dar noi intelegem ceea ce el isi doreste. De ce nu am/nu ne-am intelege oamenii care trec granita la noi, cu ceea ce le-a mai ramas dupa o viata de agoniseala?
De curand, am citit un articol despre un roman care cazat 11 ucranieni, pentru o perioada scurta de timp, si care a ramas placut surprins de modul in care acestia s-au comportat. Inainte de a pleca, au facut curat, au aranjat paturile si au lasat chiar un cadou, drept multumire pentru generozitatea oferita de roman: un cuier pe roti. Binele intotdeauna atrage alt bine!
Sa fim bine, sa fim sanatosi!
„Binele intotdeauna atrage alt bine!”
AMIN!