În vremuri așa incerte, ție cine îți răspunde la “cine sunt eu?” Tu sau altcineva? Tu cine ești?
NOTA: Acest articol trebuia să fie despre anul nou și rezoluții de an nou. Și de ce merg! Și mai ales de ce nu merg… O să urmeze….Am realizat însă că, înainte de a stabili cine vreau să fiu – adică rezoluțiile – și înainte de a mă lămuri de ce naiba nu merg încă, e cazul să știu să răspund clar la întrebarea “cine sunt eu acum.” Tu cine ești? De aici pornește cine vreau să devin/ vrem să devenim…
De-a lungul vieții, atât pe plan personal, cât și personal, am adresat, sub diferite forme, întrebarea “cine ești tu?”
Atunci când discuția nu era una de complezență, despre cine ești și dacă mai plouă afară, răspunsul era întâi tăcerea. Multor oameni le e greu să răspundă din prima. În plus, prin natura meseriei, le-am cerut multora să se descrie – în scris sau în poveste spusă. Dacă aș avea un bănuț de aur pentru fiecare moment în care mi s-a răspuns întâi cu un ridicat de umeri și tăcere, și abia mai apoi cu ceva concret, acum aș fi la fel de confuză în fața întrebării “cine sunt eu”, dar măcar aș fi o tipă confuză și putred de bogată.
Cum spuneam, majoritatea oamenilor se blochează. Cum adică cine sunt eu?
Amuțim inițial în fața întrebării pentru că e atât de directă și scormonește atât de adânc în noi și în nesiguranțele noastre, încât avem nevoie de o secundă de uluială să ne revenim. Eu m-am întâlnit de multe ori cu acea secundă. Cum adică, “cine sunt eu”? Răspundem apoi, în funcție de capacitatea discursivă a fiecăruia, mai fluent sau mai cu gogâlțuri verbale. Dar întâi, în noi, e tăcere…
De cele mai multe ori, fără să vrem, pentru un răspuns cursiv și articulat, apelăm la cine ne-au spus și ne spun alții că suntem.
Cine ne dictează societatea. Cine ne-au repetat părinții sau condițiile favorbile/nefavoabile de viață. Cine ne-a sugerat psihologul. Preotul. Medicul care a pus parafa pe un diagnostic și noi i-am dat automat rolul de zeu doar pentru că are un halat alb. Soțul care ne-a lăsat și ne-a făcut să ne simțim de doi lei. Tipa aia mișto care ne-a respins. Neti Sandu la Horoscop. Numerologia. Instructorul de yoga. Coach-ul plătit la oră. Vaccinații. Nevaccinații. Colegul ăla nesuferit, știți voi care. Șeful sau fosta șefă. Profesorul ăla care în clasa a șasea ne-a făcut să intrăm în pământ și ne-a sugerat că suntem proști și așa ne simțim până în zilele noastre.
Și totuși, ce știu toți acești oameni cine ești, cine suntem. Când mulți din ei, fără armata proprie la care apelează ei înșiți, nu știu nici e să răspundă cum trebuie la „cine sunt eu?”
Trăim vremuri complicate… Aș putea spune grele, dar mă feresc de adjective cântăritoare de viață! Să rămânem la complicate…De doi ani avem o pandemie! De vreo mai multe zile avem și amenințări reale de conflicte geopolitce. Exact, fug și aici de alte cuvinte grele. Acum, serios. înainte de 2020 ne era ușor? Dintotdeauna avem fricile noastre… Traumele…Durerile….
E foarte greu să mai înțelegem până la capăt ce e cu lumea întreagă…
Așa că eu, pentru prima dată poate în viață, deși am știut întotdeauna cu mintea că doar eu mă definesc, acum simt asta și cu respițaia mea… Cu ficatul și cu rinichii și cu inima… Mai ales cu inima…
Eu, într-un clasamament al oamenilor care așteptau confirmări și DA-uri și aprobări de la oameni – mai ascuns sau mai pe față, eram undeva pe locuri fruntașe. Și acum pot să spun că sunt acolo unde văd clar că, de fapt, numai eu mă definesc. De fapt! Iar în cazul tău, oricine ai fi, de oriunde ai citi acest articol, să știi că e la fel!
Cum spuneam, trăim vremuri al naibii de complicate… Și, ca să știm ce să facem cu ele, cine să devenim odată cu ele, ideea e să știm cine suntem noi. Fiecare din noi…
Greg Braeden, fost geolog și cercetător, cunoscut pentru lucrările sale care leagă știința cu zona spirituală spunea ceva ce mie îmi place foarte tare. Mai precis, că răspunsul pe care îl dai la întrebarea „cine sunt eu” explică de fapt fiecare alegere pe care ai făcut-o până în prezent, fiecare relație pe care o ai sau ai avut-o, starea ta de sănătate, posibilitățile tale financiare, TOT.
De fapt, dacă sunt lucruri pe care nu ți le justifici, le poți explica prin răspunsul la această întrebare. Iubești, muncești, câștigi, pierzi, reușești sau eșuezi în funcție de cine ești convins că ești.
Iar în aceste vremuri, avem nevoie mai mult ca oricând să știm cine suntem. De unde și cu ce pornim… Numai așa putem, dacă vrem, să și devenim ce vrem să fim.
Așadar…
Tu cine ești? Chiar mi-ar plăcea să îți răspunzi clar și sincer! Și, dacă vrei, să îmi povestești și mie în comentarii!
Mi se pare foarte potrivită cu tema o piesă cu totul specială. Are cam doi ani, dar sună puternic a anii ’80, îți dă o stare foarte bună dacă asculți, una interesantă dacă înțelegi versurile și una aiurea dacă vezi videoclipul – pentru care youtube îți cere cartea de identitate, să vadă dacă ai vârsta. Piesa asta e îngrozitor de frumoasă și frumos de îngrozitoare, cam ca lumea în care trăim:)
Eu am atașat un alt link youtube, dar dacă vă încăpățânați și vreți să vedeți clipul original, îl aveți AICI.
FOTO: SHUTTERSTOCK
Dacă v-a plăcut articolul, sau dacă v-a adus ceva, orice, m-aș bucura să îmi dați un LIKE AICI, PE FACEBOOK, să aflați ce mai scriu!
Pe INSTAGRAM mă puteți urmări AICI! Mulțumesc mult!
Am mai scris și:
DACĂ MĂ IUBEȘTI, LASĂ-MĂ SĂ MĂ DOARĂ! ȘI AI ÎNCREDERE CĂ O SĂ FIU MAI BINE DECÂT BINE!
NE E TOT MAI TEAMĂ CĂ NE PIERDEM LIBERTATEA! ÎNTREBAREA E, NE-AM CÂȘTIGAT-O VREODATĂ?
2 Comments
M-am bucurat de acest articol, la fel ca in dimineata zilei de 25 decembrie, cand gaseam o multime de cadouri, asta pentru ca am fost cuminte tot anul.
Cred ca inainte de „Cine sunt eu?” a fost intrebarea „Ce vrei sa te faci, cand o sa fii mare?”. Ambele intrebari au aceeasi bariera emotionala pentru noi si ne fac sa ne gandim indelung la meseria care ni s-ar potrivi cel mai bine si care ne-ar crea un statut important in societate. Uneori, dimineata, pe graba, in timp ce ma uit in oglinda, imi mai vine in minte intrebarea „Cine sunt eu?”. Raspunsul vine imediat: „Un creator de oameni pentru societate!”. Pot spune ca „am creat oameni” care astazi sunt persoane importante, cu functii bine platite si cu care imi face placere sa ma reintalnesc si sa depanam amintiri.
Cand eram in clasele gimnaziale, imi repetam mereu ca o sa ajung un om important, dar unii nu erau de acord cu mine si imi spuneau ce o sa ajung, dar nici eu nu eram de acord cu ei. Asta pana intr-o zi cand cineva s-a ambitionat sa imi spuna ca meseria nu este chiar wow. Atunci i-am raspuns ca, daca pe strada acelasi om ne intalneste, lui ii va spune „Salut, Gheorghe!”, iar mie imi va zice „Sa traiti, domnule profesor!”. „Cred ca e o diferenta in abordarea persoanei, nu-i asa?”, i-am zis eu, iar el a recunoscut, dar fara a zice DA, ci doar aproband.
Mi-a placut fraza „Profesorul ăla care în clasa a șasea ne-a făcut să intrăm în pământ”, asta pentru ca m-am regasit in continutul ei, dar am regasit si alte momente din viata altor persoane. In clasa a sasea, un profesor i-a spus lui Cristiano Ronaldo ca nu o sa ajunga fotbalist, pentru ca este foarte sarac, iar acesta a dat cu scaunul dupa el, apoi a iesit din clasa. Astazi, stim toti cine este CR7!
Tot in clasele gimnaziale, o profesoara i-a zis unei colege ca nu o sa ajunga nimic in viata, insa aceasta lua in fiecare an premiul I. Astazi, colega mea lucreaza la banca si, uneori, face meditatii cu unii copii pentru matematica.
Personal, nu mai ascult/citesc horoscopul de aproape 20 de ani. Nu mai cred in el. Nici in oameni, uneori, nu cred in numerologie, cred in Dumnezeu si atat. E suficient!
O continuare a intrebarii „Cine sunt eu?” cred ca este „Cum vei fi peste 10 ani?”. Raspunsul tau trebuie insotit apoi si de moottoul „Never give up!”, motto pe care Mohammed Sallah l-a avut scris pe o bluza, in meciul retur cu Barcelona. Echipa lui era condusa cu 3-0, in tur, dar au reusit sa castige cu 4-0, la retur, asta si datorita suporterilor care au cantat tot meciul melodia „You’ll never walk alone!”.
Un prim articol pe 2022 care mi-a placut enorm si astept cu drag si interes urmatoarele tale articole.
Multa bafta!!!
sa stii ca bucuria ta de a citi articolul ma bucura pe mine, multumesc!
eu cred ca profesorii au o importanta reala in societate si mai cred ca adevarata valoare ne-o dam noi; restul fac doar parte din poveste, chiar daca au importanta lor, dar alta, nu de validare