De ce să alegi un domeniu Internet personalizat de la Hosterion și de ce poate fi mai bun ca .ro sau .com

domenii Internet personalizate

Podcast

Mi-am dorit mult să îmi creez un blog. Îmi place să scriu și să citesc de când am amintiri clare. Am făcut asta întâi pe băncile școlii sau pe marginea patului din copilărie, mai apoi în birourile de la muncă, în apartamentul meu de adult, în metrou, în mașină ca pasager, în avion, în parc. Pe laptop, pe telefon, pe agende, pe colțuri de chitanțe, pentru vreo idee creață. Când însă mi-am făcut serios un blog care să mă reprezinte, am știut că, deși pot continua să scriu de oriunde, nu pot publica mesajul meu ORIUNDE.Așa a început căutarea unui domeniu Internet potrivit. Primul pas.

Ce este un domeniu Internet?

Tehnic, numele unui domeniu internet conturează o identitate și reprezintă un mod ușor de a evita memorarea adresei IP fizice pentru a ajunge la un site web. Adresa IP, care este localizatorul unic al site-ului, este un șir de numere care este alocat unui server pe care se afla site-ul. De exemplu, adresa IP a acestui blog este: 89.38.241.83. Cum ar fi să operăm cu astfel de adrese? Vă spun eu, imposibil!

Din fericire, numele de domeniu al unui site reprezintă prezentarea adresei IP într-o formă prietenoasă, bazată pe cuvinte ușor de reținut și de tastat. La final, numele unui site constă dintr-un nume de domeniu ales de proprietarul site-ului (în cazul acestui blog „parfumdefemeie”, plus un TLD (top-level domain/ domeniu de nivel superior), concretizat într-o extensie de domeniu, cum ar fi .ro .com, .eu sau .blog.

www

De ce e atât de important domeniul Internet ales?

Domeniul Internet e a doua ta casă. De fapt, e acasă al tău online. Adresa aleasă e cartea ta de vizită online, reprezintă identitatea ta sau a proiectului tău. Un brand. Sau mai mult de atât. Alegerea unuia potrivit vorbește despre ce livrezi tu pe acel site – de la idei până la pantofi și îți atrage un anumit tip de public.  

Cum am ales eu domeniul Internet al acestui blog?

Într-o revistă franțuzească de acum mai mulți ani, un articol amplu prezenta răspunsurile unor, hai să le zicem “persoane de sex feminin” la întrebarea “tu ce te consideri: fată sau femeie?” Mi-a rămas ca o zgârietură pe retină răspunsul unor doamne venerabile care se considerau încă fete. Nu pentru ele, pentru mine. Pentru că poate pentru ele definiția “fată” era sinonimă cu tinerețea frumoasă, iar asta e de bine. Pentru mine însă, aflată încă în cautarea unei identități sufletești, simțeam că e necesară trecerea către “femeie”. În conturarea unui “eu”, am creionat întâi eu-l meu virtual. Așa cum o spun și rubricile acestui blog (Dezvoltare foarte personală/ Aventuri în capitală/Aproape fără frică în jurul lumii/ Iubiri de femeie/ Ce vorbim despre ce nu vorbim) acest eu virtual are opinii documentate, are umor – sau măcar se străduiește, haha, are multă iubire de dat și (sper) de primit, are curaj. Sau iar se străduiește. Așa a venit, firesc, cel puțin pentru mine, numele „parfumdefemeie”. Faptul că era și titlul unuia din filmele mele preferate – unul cu un mesaj de viață și cât pentru o viață, a fost ca un bonus.

Romanțată poveste?

Cam da, dar așa a fost, așa o spun. Mai departe, am ales extensia .ro pentru că, la momentul respectiv mi s-a părut o alegere potrivită, în condițiile în care scriam în limba română, pentru vorbitori de limba română, cu domenul înregistrat la mine în țară.

Așadar, cum mi-am ales eu domeniul de internet? Cum am vrut! Pentru mine, despre mine!

Cum l-aș alege acum și ce aș face diferit?

Acestea fiind spuse, un an și jumătate mai târziu, dăm mai încet muzica cea cristalină care a însoțit scurta povestioară de mai sus și vedem ce am învățat între timp. Așadar, cum l-aș alege azi?

1.pentru cititorii mei și pentru cei care îmi doresc să devină cititorii mei

2.pentru mine

Și da, ordinea numerelor de pe tricou se păstrează! Pentru că, ce am înțeles între timp e că, atunci când îți alegi un domeniu Internet, înainte să gândești ca tine, e cazul să gândești ca un vizitator al site-ului. În cazul meu, ca un cititor.

Un domeniu Internet trebuie să fie ușor de reținut, să fie unic (e din start, nu poți avea ceva deja luat)  și să transmită clar ce anume conține site-ul respectiv.

Numele blogului meu, cel puțin din punctul meu de vedere, le bifează pe primele de la sine, iar al treilea punct ar putea fi puțin îmbunătățit. Nu mă gândesc neapărat că aterizează la mine pe site căutători de miros de mosc si de santal care dau în realitate peste panseuri exotice. Dar, cum vi se pare că ar suna:

Parfumdefemeie.blog

Eu contemplu această posibilitate și mă gândesc serios la ea. E mai clară, mult mai clară, e la fel de prietenoasă și nu schimbă cu nimic mesajul blogului. Dimpotrivă, îl îmbunătățește. Și în acest punct intră în joc unul dintre cele 700 de domenii puse la dispoziția noastră de Hosterion AICI.

O extensie de tipul  .blog definește clar orientarea site-ului meu și sporește creativitatea numelui.

.blog

Tu cum îți poți alege corect și eficient domeniul Internet?

După un an și jumătate de blogging și doi ani de experiență ca și creator de conținut ca și angajat, mi se pare că numele care are claritate e și cel mai potrivit. De asta și spuneam că e bine să gândești întâi ca un vizitator al site-ului tău și mai apoi ca tine. Cu această combinație, în această ordine, obții claritate.

laptop

Mai apoi, dacă numele are claritate și mai poate fi și creativ, e perfect. Și aici vă ajută Hosterion. O extensie poate oferi, mai nou, atât claritate, cât și creativitate unui domeniu Internet. Asta fac, de fapt, extensiile personalizate și faptul că au acest potențial le poate situa peste extensiile clasice precum .ro sau .com

Iar dacă vrei să vezi dacă ideea ta e disponibilă, poți verifica AICI. Prețurile pentru domeniile Hosterion le poți afla de AICI.

De exemplu, daca aveți un site de fotografie, un domeniu Internet care conține numele voastru plus una din extensiile .photo sau .photography oferite de Hosterion sunt cât se poate de potrivite.

De fapt, Hosterion se adresează unui public larg. Din cele 700 de domenii puse la dispoziție, sigur găsiți ceva. De exemplu, dacă vreți să scrieți ceva nișat despre cafea, .coffee e pentru voi. Și, dacă faceți un pic de documentare, puteți citi despre Extensia Săptămânii, pentru sugestii bine argumentate.

joaca

În plus de asta, vremurile se schimbă, chiar și pe Internet, și nu se mai poate spune că alegerea unei extensii clasice e mai simplă din rațiuni de SEO. Google e tot mai prietenos cu oamenii creativi și încurajează „extinderea extensiilor.” Până la urmă, alegerea unui domeniu Internet poate părea o joacă, ca în poza mea de mai sus, dar e o joacă serioasă. Așa că, vă doresc să vă simțiti cât mai ACASĂ online.

Dacă v-a plăcut articolul, sau dacă v-a adus ceva, orice, m-aș bucura să îmi dați un LIKE AICI, PE FACEBOOK, să aflați ce mai scriu!

Pe INSTAGRAM mă puteți urmări AICI! Mulțumesc mult!

Am mai scris și:

CA SĂ POȚI SĂ APEȘI ACCELERAȚIA, E IMPORTANT SĂ ȘTII CÂND ȘI CUM SĂ PUI FRÂNĂ! ÎN VIAȚĂ, NU DOAR LA VOLAN!

DACĂ MĂ IUBEȘTI, LASĂ-MĂ SĂ MĂ DOARĂ! ȘI AI ÎNCREDERE CĂ O SĂ FIU MAI BINE DECÂT BINE!

PROCRASTINARE (PE OLTENEȘTE “LENE”) – CE ÎNSEAMNĂ ȘI DE CE NE AMÂNĂM VIAȚA (1)?

FOTO: SHUTTERSTOCK/ Hosterion

11 Comments

  • Manuela
    Reply

    Când mi am ales domeniul oradebiologie.ro exact la asta m-am gândit, sa transmită un mesaj clar și concis; îl am de acum șase ani și mi se pare interesant cum au evoluat lucrurile. Acum sunt si mai multe posibilități, multe și mai creative, pentru a câștiga claritate cu domeniul tău.

    • Cristina Maria
      Reply

      felicitari pentru oradebiologie.ro
      suna foarte bine si foarte util, mai ales pentru cei interesati de domeniu:) desi biologia ca domeniu de interes e utila pentru toata lumea din multe puncte de vedere

  • Cristi
    Reply

    Fain articolul! 🙂 Din perspective de nisa e fain sa alegi un TLD care caracterizeaza bine activitatea pe care o ai. Mie personal mi se pare ca educatia consumatorului e inca la inceput in privinta asta. Oamenii inca sunt obisnuiti sa asocieze tld-urile clasice cu website-uri. Ca .ro sau .com. Daca te gandesti insa la viitor si vrei sa iti inradacinezi un brand.. e bine sa te gandesti si la evolutia brand-ului tau pe diferite canale. De exemplu.. daca esti doar blogger local poate .ro e suficient acum.. dar poti sa iti iei si .blog si sa faci doar un redirect catre main domanin-ul tau .ro. Sau daca ai un magazin online pe domeniu .ro .. poate e interesant sa te gandesti de pe acum sa ai si sa fie ale tale si .com , .eu si poate si un .shop sau .shopping. You never know what the future holds. 🙂

    • Cristina Maria
      Reply

      ce misto e ideea de viitor bine argumentata; asa e, iei de decizie de genul acesta pentru actionezi in prezent, dar gandesti si pentru viitor, sa te dezvolti

  • Vasi
    Reply

    Vrem, nu vrem, viața noastră se desfășoară mult și online. Și, ai dreptate, e bine să ne simțim acasă și pe internet.
    Îmi place articolul! E bine scris și bine documentat!👍

  • Ana
    Reply

    Merci mult pentru informații, ma interesează cum se construiește un domeniu și ma ajuta!

  • Ionut
    Reply

    Hristos a înviat şi bine te-am regăsit cu un articol superb, cu un subiect despre care nu ştiam atât de multe lucruri! Dar acum ştiu!!!
    O perioadă am trăit o dilemă a celor doi termeni – blogger sau vlogger – şi aici mă refer la ce anume ar trebui să fiu, dacă ar trebui să fiu ceva. Într-un final, m-am decis că cel mai bine mi se potriveşte… vlogger. De ce? Pentru că îmi place ca ceea ce creez să aibă şi imagini, să surprind realitatea pură a peisajului din jurul meu, reacţia „la cald” a oamenilor când află ceva sau primesc o întrebare neaşteptată. Într-un cuvânt, îmi place să vorbesc şi să filmez în acelaşi timp, doar ca „duşmanul” meu este timpul (plus virusul ăsta!) şi ceva lipsa de aparatură performantă (pentru că am pretenţii de la mine, în primul rând, când creez un content pentru youtube).
    Nu îmi plac acele clipuri video editate în exces, ci ar trebui să mai lase şi realitatea captată să îşi spună cuvântul, dar fiecare vlogger alege să îşi facă clipul cum doreşte.
    Într-un moment de libertate, am creat un proiect cu conţinut sportiv-educativ pe care îmi doresc să îl pun în practică pe youtube, doar că unele „piedici” nu mă lasă să îmi pun în aplicare minunatul proiect pentru care am lucrat aproape 2 luni. Vine el, Soarele, şi pe strada mea!
    Mi s-a părut foarte interesantă întrebarea ta – “tu ce te consideri: fată sau femeie?” – şi brusc, această întrebare s-a activat, în mintea mea, în sens invers – “tu ce te consideri: băiat sau bărbat?”. Dacă o femeie vine şi spune despre mine – „E băiat bun!”, iar alta spune „E un bărbat bine!”, pe care o voi contrazice, în privinţa termenului folosit? Oare se va supăra cea pe care o contrazic? Întrebări fără răspuns, însă mi s-a întâmplat aşa ceva şi am lăsat lucrurile să decurgă aşa cum erau. Am zâmbit, le-am mulţumit şi am mers mai departe.
    Dacă ar fi să răspund eu la întrebarea ta, aş spune că eşti o fată inteligentă şi o femeie gospodină. Nu ştiu dacă e suficient, dar sunt două calităţi care te definesc.
    Am văzut şi eu filmul „Parfum de femeie” şi vreau să spun că este extrem de captivant, cu un Al Pacino care te trece prin toate stările, dar care te uimeşte cu inteligenţa lui în momentul în care vorbeşte în faţa consiliului profesoral. Mi-a adus aminte de serialul copilăriei, „Justiţie militară”, pe care ţi-l recomand cu drag, mai ales că te vei îndrăgosti de inteligența avocatului militar care susţine camarazii în diferite procese militare.
    Tot de copilărie, mi-a adus aminte poza ta din finalul articolului, cea cu şotronul, mai ales că se apropie 1 iunie, Ziua copilului. Până la urmă, tineri sau mai puţin tineri, cu toţii suntem copiii cuiva, iar spiritul de copil nu piere niciodată din noi.
    În încheiere, vreau să spun că blogul tău este superb, atât prin conţinut, cât şi prin structură, fotografii, şi cred că merită promovat în cadrul unui podcast (sau mai multe, de ce nu!), pentru că faci o treabă foarte bună.
    PS: Tu ce tip de #parfumdefemeie folosesti? 😊

    • Cristina Maria
      Reply

      Adevarat a inviat!
      Ce ma bucur ca ti-a placut articolul!
      Legat de ce iti spune cineva, „baiat bun” sau „barbat bine”, cred ca, de fapt, e important cum te vezi tu! Dar e greu sa nu tii cont de opinii, si mie imi e! Dar e de dorit!
      Legat de eu=gospodina, hahaha, nu chiar! Adica eu nu m-ad considera. Dar e interesant ca ma vezi asa!
      Referitor la parfum, eu zic sa pastram misterul pe blog! Ca femeie, ahaha!

  • Pingback: Castigatori "Tu stii care sunt noile extensii de domenii internet de la Hosterion?" - Blogal Initiative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *