TEDxBucharest (1): femeile care schimbă lumea

Ce înseamnă să schimbi lumea? E o întrebare recurentă, într-o lume care oricum se transformă permanent. Motivația întrebării? Pe de-o parte, ego-ul și dorița de a conta! Pe de altă parte, iubirea și nevoia de mai bine și de a fi mai buni! Eu așa cred! Așa că îmi pun și eu întrebarea asta des: ce înseamnă să schimbi lumea?
Maica Teresa spune „daca vrei sa schimbi lumea du-te acasa si iubeste-ți familia.” Speakerii motivaționali insistă: „dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine.”
Și totuși, ce înseamnă să schimbi lumea? De curând, am participat la TEDx Bucharest și la TEDxBucharest Women și mi-am propus să mă apropii de răspuns într-un mod pe care îl văd cel mai potrivit: observând oameni care fac asta prin tot ce sunt ei!
Iar apoi am simțit să vă prezint câteva femei care mie mi-au schimbat un pic lumea, după ce le-am ascultat poveștile.
Simona Tache-psihoterapeut, jurnalist, scenarist, scriitor, blogger și speaker TEDxBucharest Women 2019
Cine e Simona?
Pe Simona o cunosc demult, fără să fi cunoscut-o vreodată! Mai precis, îi urmăresc blogul, i-am citit cărțile și diferite articole publicate în “Tabu”, “Academia Cațavencu” și “Cațavencii”. Așa că, de mai mulți ani, fără să am pretenția că am habar CINE e Simona, pot să spun că am o oarecare idee despre foarte, foarte, foarte mici frânturi de suflet, respirație și personalitate marca Simona Tache. Pănă la urmă, asta fac cei care scriu: sub o formă sau alta, se lasă văzuți. Măcar puțin…

Cred însă că la TEDxBucharest Women, Simona a fost mai vizibilă și mai văzută ca niciodată. Mai multe sute de oameni au ascultat o poveste despre curaj spusă de o femeie curajoasă. Și s-au simțit inspirați de ea. Cu exemple personale, unele dureroase până la os, Simona a vorbit despre curajul de a fi tu însuți! De a îndrăzni să te exprimi, să iubești, să schimbi și să te schimbi. De a îndrăzni până și să suferi și de a avea curajul să crezi că poți duce suferința și poți respire cu ea și dincolo de ea.
Cum schimbă lumea Simona
Foarte simplu și foarte complicat în același timp: fiind ea însăși!
Ca jurnalist și scriitor, ani de zile, Simona a lansat idei sau a strârnit hohote de râs, în funcție de natura articolului și a cititorului. Ca să o urmărești, nu trebuia să rezonezi sută la sută cu ea-eu cel puțin nu am făcut-o, dar, nici nu e asta scopul unui om care trăiește din cuvânt. Ideea unui om care scrie bine și autentic e să ajungă la tine și să trezească ceva: o întrebare, un răspuns, un zâmbet sau o emoție.
Mai târziu, Simona s-a reinventat și a devenit psihoterapeut. Și-a asumat curajos dramele personale-de la depresia prin care a trecut până la pierderea lui Nic, soțul și bărbatul care pentru ea, ani de zile a fost pur și simplu egal cu viața.
Cum ne inspiră pe noi să schimbăm lumea
Prin autenticitate! Prin exemplul personal! Prin cuvintele asumate-în scris, în cabinetul de terapeut și, foarte recent, într-un discurs TEDxBucharest Women, aplaudat în picioare de sute de oameni.
Ana Maria Lucaciu –coregraf, speaker TEDxBucharest 2019
Cine e Ana Maria?
Născută în București, Ana Maria Lucaciu a studiat dansul în SUA și Canada și a dansat în companii precum Canada’s National Ballet și Cedar Lake Contemporary Ballet din New York. În prezent, lucrează ca dansator și coregraf independent și…inspiră cu și prin fiecare mișcare. La propriu!
La TedxBucharest a vorbit despre cum în dans poți include o lume întreagă de emoții. Sau cum, prin dans, poti elibera o altă lume, de care nu mai ai nevoie. Sau îți poți expanda Universul. Sau îl poți restrânge. Și apoi, printr-o mica reprezentație, a fluidizat pur și simplu aerul unde respirau mii de oameni.

Cum schimbă lumea Ana Maria
La fel ca și Simona, se exprimă! Se pune pe ea, cu tot ce este, în dans! Și transmite! Când e pe scenă, te face să te emoționezi, să simți, să te bucuri de un moment unic. Fiecare moment unic. Și cum lumea se schimbă moment cu moment și emoție cu emoție-așa schimbă Ana Maria lumea.
În plus, Ana Maria organizează workshopuri pentru…oricine. Sunt workshopuri de dans, dar de fapt sunt workshopuri de libertate. Eu am participat la unul dintre ele (foto mai jos), organizat de Tedx Bucharest. Fără să am nici cel mai mic habar de ce înseamnă dansul la nivel profesionist, fără să am o condiție fizică excepțională sau un talent deosebit în domeniu, m-am simțit în largul meu, m-am simțit pur și simplu mai bine. Mult mai bine.

Cum ne inspiră pe noi să schimbăm lumea
Când o vezi cât de mult iubește cine e în dans și ce face, te inspiră și pe tine să iubești ce faci sau sa faci ce iubeșți. Iar oamenii care iubesc ce trăiesc, construiesc o lume mai bună.
Yolanda Crețescu-psiholog clinician, psihoterapeut, speaker TEDxBucharestWomen2019
Cine e Yolanda?
Yolanda Crețescu este psiholog clinician și psihoterapeut Adlerian. Este ofiter în rezervă si manager al Centrului Vocational de Dezvoltare Armonioasa HAPPY MINDS, un centru care desfășoară proiecte de psihoeducație în corporații, traininguri de management al stresului și al furiei, ateliere pentru dezvoltare personală și workshopuri de psihoeducație parentală.
În plus, se mai descrie frumos ca “mamă, prietenă si confidentă.”

Cum schimbă lumea Yolanda?
Prin ceea ce e nevoie să punem toți în practică: își face cât mai bine treaba. Are o mulțime de proiecte legate de psihoterapie, dar cel care mi-a atras atenția e Deprehub, primul hub antidepresie din România. E vorba de un site care pune la dispoziție o linie telefonică gratuită, accesibilă non stop, pentru cei care se confruntă cu depresia și au curajul de a cere ajutor.
La capătul numărului 0800.0800.20 se află voluntari specializați care pot oferi sprijin apelanților, iar confidențialitatea este garantată.
Cum ne inspiră pe noi să schimbăm lumea
Yolanda e mama, e psihterapeut și a pus pe picioare proiecte care ajută oamenii-deci fac lumea mai bună. Reușitele ei motivează și oferă un exemplu. Daca ea poate, toate/toți putem.
TEDx Bucharest: femeile care schimbă lumea
Am ales să scriu despre trei femei minunate, care mi-au transformat o clipă (și puțin mai mult) din Universul meu. Puteam însă să povestesc despre oricare femeie devenită speaker TEDxBucharest 2019. Ar fi ieșit un articol interminabil, pentru că sunt atâtea de zis.
Așadar, ce înseamnă să schimbi lumea? Femeile acestea mi-au arătat clar: să fii TU, să iubești ce ești și ce faci, să ai curaj să fii și să faci, să fii și să faci cât de bine poți!
Mai poți citi și: FRICA…SĂ VORBIM CU MULT CURAJ, DESPRE CÂT ÎMI E DE FRICĂ!
Sau, într-o retorică amuzantă: LA BLOC, PE BLOG (3): DESPRE PĂSĂRI ȘI PĂSĂRICI! LA PROPRIU
Pe mine mă poți urmări pe Facebook AICI și pe Instagram AICI
FOTO: TEDxBUCHAREST
Ca piesă, am ales melodia Anei Coman, o tânără care a încheiat ediția TEDxBucharestWomen și care face schimbă lumea prin muzică! O face pur și simplu…să sune mai bine:
6 Comments
Pingback: TEDxBUCHAREST (2): Bărbații care schimbă lumea - Parfum de femeie
Totuși, un psiholog care nu știe să abordeze o persoană aflată în impas ajunsă in cabinetul lui, reorientând-o către altcineva dacă el nu poate să-i ofere ajutor specializat, nu are cum să schimbe lumea. Este cazul doamnei Yolanda Cretescu.
Nu mai promovati nulități!
un psiholog care nu-l poate ajuta pe omul aflat în impas, venit în cabinetul său, si nici nu-l orientează spre altcineva capabil sa-l ajute… nu poate ,,schimba lumea” si nu poate susține asemenea proiecte. Este cazul Yolandei Cretescu.
Nu mai promovati nulități; femeia asta vrea să se afirme prin teorii, în media, dar în practică e nulă, e chiar un pericol pentru cei care iși pun speranțe în ea.
Andrei, imi pare rau daca ce spui tu se bazeaza pe o experienta reala cu psihologul Yolanda; eu am promovat initiativa ei, care e una laudabila; nu i-am fost pacient; daca nu i-ai fost nici tu, nu avem subiect de discutie; iar daca i-ai fost si te-a dezamagit, imi pare rau, inca o data!
aici iți sunt publicate comentariile doar daca sunt comentarii de laudă, lingușitoare?!
Nici nu vă dați seama, stimați moderatori, cât de mult rău faceții omenirii (în general) promovând indivizi care nu numai câ nu sunt profesionisti in psihologie, după cum vor să pară dar, mai mult, sunt periculoasi pentru cei cu care intră in contact. Nu vă doresc ca unul din copiii vostri să moară in timp ce voi sunteti increzători ca el se afla sub aripa unui ,,specialist” psiholog.
Draga mea, dupa cum vezi, comentariul tau a fost publicat:) sunt moderate, intr-adevar, dar pentru a fi eliminate cele care contin injurii; nu deranjeaza pe nimeni parerile diferite;
Imi pare rau daca ceva nu ti-a placut in articol!