Să știi că te iubesc! Scrisoare de dragoste pentru România
Hai să începem cu finalul, că tuturor ne plac finalurile fericite: te iubesc necondiționat! Uneori, „foarte necondiționat”! De exemplu când în capitala ta stau zeci de minute în trafic, în muzică deja tradițională de claxoane. Sau când la mine pe stradă apare colecția toamnă-iarnă de borduri, că cele din primăvară se demodaseră! Dar te iubesc! Ești genul acela de entitate “iubibila” și foarte “iubibilă”, pe care îți dorești să o strângi în brațe și când îți vine să îți iei câmpii! Câmpii și dealurile și podișurile și munții, că tot ai toate formele de relief!
Deci, te iubesc!
Până la urmă, m-am născut româncuță olteancă! Și se știe că oltenii văd mai degrabă partea plină a paharului! Cu țuică, e adevăratat! Numai că eu nu prea beau, așa că n-am decât să îmi umplu paharul și sufletul cu alte “românisme” și “românești” de iubit. Și sunt destule!
Te iubesc, draga mea Românie de iubit! Uneori ești o scumpă! Alteori, e adevărat, ești scumpă ca cireșele în luna mai! Dar te iubesc! Și ești frumoasă pentru că ai gropițe, vorba talentatei Irena Boclincă, actriță și stand-up comedian. Dar ești frumoasă și pentru că ai albastrul de Voroneț și de Mare Neagră, ai verdele primăverilor românești și soarele verilor noastre. Și ai, chiar ai, peiaje care îți taie respirația!
Scrisoare de dragoste pentru România
Așa că te iubesc! Te iubesc pentru că eșt DOR și oamenii tăi se fac DOR, cum îți cântă și una dintre româncele tale frumoase, Mădălina Pavăl! Te iubesc pentru că, în tot haosul tău, e o formă de libertate pe care eu nu am mai găsit-o nicăieri în lume. Și o formă de omenie greu de reprodus în cuvinte!
Te iubesc pentru că românii tăi sunt creativi și creativitate! Și nu doar pentru că își tunează căruțele și tranformă cutia de margarină în suport pentru veselă! Românii tăi mai sunt haioși, pofticioși, cu suflet, cu visuri, cu ambiție, cu forță și putere de a merge înainte oricând și prin orice! Și da, și pentru asta te iubesc!
Scrisoare de dragoste pentru România
Te mai iubesc și pentru că sunt și eu parte din tine și sunt româncă. Și nu doar pentru că, la semafor, trec strada pe verde și alerg pe roșu! Ci și pentru că în ultimii 35 de ani, oriunde am ajuns-din Tokyo până în Morelia mexicană, m-am simțit româncă. Pentru că aici, în țara asta mică, dar cu inimă mare, am învățat să fiu cine sunt! Și să iubesc cum iubesc! Inclusiv pe tine! Până la urmă, dacă defectele mele sunt de româncuță-cu-gura-mare-de-olteancă, și calitățile mele le-am căpătat tot aici, născută româncă.
Te iubesc inclusiv pentru că știu că, dacă vreodată, în viitor, dragostea noastră se va muta la distanță, tot „iubibila” ai rămâne! Iar relația nu s-ar rupe!
Te iubesc chiar dacă nu ai biblioteci ca în Finlanda, despre care am scris AICI! Pentru că tu m-ai învățat să citesc! Și te iubesc și așa ne-suedeză cum ești, cum am scris AICI, pentru că…ești România mea!
Așa că te iubesc! De fapt, știi ceva? Dacă n-ar fi toate astea, tot te-aș iubi! Pentru că despre asta e iubirea: iubirea ESTE! Așa cum și tu EȘTI și eu sunt parte din tine!
Mai poți citi și: FRICA…SĂ VORBIM CU MULT CURAJ, DESPRE CÂT ÎMI E DE FRICĂ!
Sau, într-o retorică foarte diferită: LA BLOC, PE BLOG (3): DESPRE PĂSĂRI ȘI PĂSĂRICI! LA PROPRIU
Pe mine mă poți urmări pe Facebook AICI și pe Instagram AICI
FOTO CREDIT: CORA-POPEANGĂ GROSU
FOTOGRAFIE STEAG: SHUTTERSTOCK
FOTOGRAFIE „MI-E DOR DE TINE”-FACEBOOK
Piesa aleasă e una cu suflet românesc. Nou și vechi! Cumva, etern! Se cheamă „În țara în care m-am născut”, iar AZI e cântată de VAMA, iar IERI-de fapt acum 100 de ani, dar e ca ieri, i-a aparținut lui Jean Moscopol.
3 Comments
Pingback: Scrisoare de dragoste pentru România - LaPunkt
„Grânarul Europei”, cum era numită România pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, sau „Grădina Maicii Domnului”, cum o numesc astăzi pustnicii care se nevoiesc în peşterile munţilor pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, fie ei buni sau răi, astăzi România este o ţară puternică şi competitoare în lume, la multe capitole: sport, educaţie, tehnologie, inginerie mecanică, dar şi în IT.
Elevii, studenţii şi sportivii ţării noastre s-au întors cu numeroase medalii de la diferite competiţii internaţionale, balcanice sau mondiale, iar acest lucru nu este puţin. Munca lor asiduă a fost răsplătită prin premiile şi recunoaşterea meritelor acestora care au muncit cot la cot cu profesorii sau antrenorii lor, pentru a demonstra tuturor că romanii nu sunt mai prejos faţă de alte naţiuni. Şi atunci, cum să nu iubim România?!
Acum 1 an am fost sunat de către o angajată a editurii Delfin pentru a face un reportaj cu o personalitate despre centenar. Vreo câteva minute m-am gândit cu cine să fac şi, dintr-o dată, mi-a venit în minte un nume cunoscut: ADELA POPESCU. Cu tatăl ei am fost coleg 5 ani, apoi a trebuit sa se pensioneze (un om excepţional, pentru care nota 10 este prea puţin!!!), aşa că l-am sunat şi am stabilit modul în care să decurgă interviul. În cadrul interviului, a participat şi mama Adelei Popescu, doamna Doina Popescu, deoarece interviul trebuia să cuprindă câte două răspunsuri la fiecare întrebare: practic, două generaţii, cea dinainte de 1989, şi cea de după 1989, trebuiau să ofere răspunsuri la întrebările mele din care să reiasă modul în care a evoluat România în cei 100 de ani de existenţă.
Revista se vinde şi astăzi pe site-ul editurii Delfin şi se numeşte „ROMÂNIA unită prin CENTENAR sărbătorită”, interviul meu se afla la pagina 6, iar preţul este unul extrem de mic… sincer.
Să îţi mai spun cum m-am simţit? Nu cred că mai este nevoie!!! Mă simţeam, când realizăm cele 10 întrebări pentru interviu, de parcă aş da proba de lucru pentru cea mai bună revista/televiziune. A fost cel mai frumos moment ever!!
Dintre toate oraşele din România, cel mai mult m-a atras Bucureşti, de aceea l-am numit „A doua Americă” (America, ţara tuturor posibilităţilor, cum mai este numită de unii oameni). De ce am ajuns la concluzia asta? Mi-a oferit un job part-time prin corespondenţa într-un moment în care nici pe site-urile de job-uri nu reuşeam să găsesc (am găsit jobul într-un ziar cu oferte de muncă). Bine, nu doar asta m-a făcut să îl numesc așa, dar acest lucru a fost „cireașa de pe tort”, ca să zic așa.
Nu ştiu de ce unii zic că nu e bine în Bucureşti și decid să plece că e aglomeraţie, că sunt preţuri scumpe … o minciună. Preţuri scumpe sunt peste tot în ţară, iar dacă nu vrei aglomeraţie, îţi faci casa în deşert sau în vârful muntelui şi eşti sigur că nu te supăra nimeni acolo. Mâine m-aş muta în Bucureşti, un oraş despre care cred că te dezvoltă atât financiar, cât şi profesional, dar… cam dificil în acest moment din cauza unor „ancore” de care nu m-am desprins încă… încă. Dar, e doar o chestiune de timp!
Despre România ar fi biblioteci întregi de scris, dar o să mă opresc aici ca să nu par vreun mega-ultra-super-extra-patriot şi nu o să zic decât faptul că fiecare om trebuie să îşi iubească țara în care trăieşte şi să o respecte, căci prin natura lui, prin vocea, obiceiurile şi tradiţiile lui, se completează cu aceasta.
Multă baftă în continuare!!!
multumesc tare mult pentru urarea de la final:)
referitor la viata din Bucuresti, da, mie imi place foarte tare, dar pentru unii poate sa fie coplesitoare; cred ca depinde foarte mult de nevoile fiecaruia; daca iti doresti sa traiesti aici, te incurajez sa demarezi asta:)
legat de Adela si parintii ei, da, si mie imi place foarte mult familia ei; pe ea o cunosc de multa vreme si e un om frumos;