Recunoștința pentru începători și avansați – un (foarte) mic tratat
“De ce să fiu recunoscător? Cui? De ce? Nu am primit niciodată nimic, de la nimeni!” mi-a trântit un amic bosumflat. Intelectual, ras, tus, frezat, tată responsabil, știți modelul, ai fi crezut că înțelege. Dar nu, nu înțelegea! Și știți ceva? Nici eu nu am înțeles mult timp! Și acum îmi e greu, uneori! Mental, pricep fără probleme! Cu inima, pricep uneori, de mai multe ori, nu mereu!
Dar ce e recunoștința?
E foarte interesant pentru că, pe dexonline, primul sens al recunoștinței este“obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine, iar al doilea sens este “recunoaștere a unei binefaceri primite.” Și totuși, recunoștința înseamnă mult mai mult! Și, din perspectiva mea, în niciun caz “obligație”. Cel mult, responsabilizare și responsabilitate! Dar așa cum niciunul dintre noi nu poate fi cuprins într-o definiție de două rânduri, nici recunoștința nu încape într-o simplă explicație dintr-un dicționar.
Recunoștința, în sine, e o lume! Și poate cuprinde lumea întreagă! Presupune capacitatea unei persoane de a vedea ce e bun și pozitiv în viață! Și realitatea e că în absolut orice moment, în absolut orice situație, poți găsi ceva pentru care să fii recunoscător! Asta dacă ai puterea emoțională corespunzătoare și mentalitatea potrivită (ceea ce englezii numesc “mindset”).
Recunoștința, ca o pereche de ochelari care te fac să VEZI
Prietenii mei miopi – o spun cu dragostea și cu dioptriile personale de rigoare, pentru că da, port ochelari – știu senzația pe care ți-o dă o pereche de lentile corect alese. Dar și când o găsești….mamăăăăăăăăă! Prietenii care au norocul să vadă bine fără niciu ajutor, pot să facă un experimet: să împrumute o pereche de ochelari, să observe cum se vede lumea prin ei-că de văzut se vede, dar prost- și apoi să o dea jos! Mamăăăăă!
Și știți ceva? Și cu, și fără ochelari, lumea înconjurătoare e FIX aceeași! Numai că voi o vedeți cu totul altfel!
Citește mai departe